POLITICA

Darius Vâlcov, REŢINUT şi dus la AREST

vlacov

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a fost reţinut, miercuri după-amiază, de procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri. Vâlcov a fost dus deja la TUBULATURĂ.
Judecătorii instanţei supreme urmează să decidă sub ce măsură preventivă va fi cercetat în continuare Darius Vâlcov.

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a venit la DNA, miercuri, în jurul orei 15.00, după ce Senatul a avizat reţinerea şi arestarea sa în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.

La DNA a fost, tot miercuri, şi primarul din Slatina, Minel Prina, care este cercetat în arest la domiciliu în acelaşi dosar.

Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Darius Vâlcov a fost aprobată, miercuri, de Senat, fiind înregistrate 97 de voturi „pentru”, 48 „împotrivă” şi cinci abţineri.
Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, în 19 martie, aviz de la Senat pentru reţinerea şi arestarea preventivă a lui Darius Vâlcov, pentru trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20 la sută din sumele încasate.

DNA a cerut un nou aviz, marţi, pentru arestarea lui Darius Vâlcov, acesta fiind suspectat că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură. Procurorii susţin că aceste firme erau deţinute de Vâlcov, dar erau administrate prin interpuşi.

Potrivit DNA, Darius Vâlcov ar fi obţinut, astfel, mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat Renoir, un tablou inscripţionat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripţionată Aurel Acasandrei, precum şi sumele de 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei. Anchetatorii susţin că banii şi bunurile au fost depozitate într-un seif.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că seiful în se afla în casa deputatului PSD Daniel Bărbulescu, prieten al fostului ministru al Finanţelor.

Această a doua cerere formulată de DNA în cazul lui Vâlcov va intra în perioada următoare în circuitul parlamentar.

Darius Vâlcov i-a înaintat, în 15 martie, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, dar Ponta a precizat, iniţial, că acesta va rămâne ministru până la finalizarea noului Cod Fiscal. După ce DNA a anunţat că cere arestarea lui Vâlcov, premierul a anunţat că a aprobat demisia lui şi că va prezenta în cel mai scurt timp preşedintelui Klaus Iohannis o propunere pentru portofoliul Ministerului Finanţelor. Vineri, după ce a discutat cu premierul, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care a luat act de demisia lui Darius Vâlcov şi cel prin care premierul Victor Ponta a preluat interimatul la Ministerul Finanţelor.

DNA arată, în referatul cauzei, că în 2009, administratorul unei societăţi comerciale l-a contactat pe Darius Vâlcov, care la acel moment era primar al municipiului Slatina. Omul de afaceri i-a propus lui Vâlcov ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante, pentru a câştiga licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, în oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20 la sută din valoarea sumelor încasate (fără TVA), conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări.

În final, firma omului de afaceri a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări.

„Administratorul societăţii şi suspectul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit, de comun acord, ca sumele de bani să fie remise primarului, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei. Astfel, în baza acestei înţelegeri, începând cu luna decembrie 2010, suspectul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania de Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii”, potrivit procurorilor anticorupţie.

În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal primarul din Slatina, Minel Prina, în cazul căruia instanţa supremă a decis să fie plasat în arest la domiciliu, precum şi Lucian Petruţ Suşală, director al SC Imobiliare Consloc SRL, firmă administrată de Primăria Slatina. În cazul acestuia, instanţa supremă a decis arestarea preventivă. Prina este suspectat de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, în timp ce Suşală este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la trafic de influenţă, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Anchetatorii au dispus, în acelaşi dosar, cercetarea sub control judiciar a lui Bogdan Petrică Timofte şi a lui Cristian Constantin Tomescu, ambii fiind suspectaţi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, evaziune fiscală şi spălare de bani.

În referatul DNA cu propunerea de arestare pentru primarul Minel Prina şi omul de afaceri Lucian Petruţ Suşală, anchetatorii spun că Darius Vâlcov a primit „comisionul” în pungi de plastic, banii fiindu-i daţi în tranşe cuprinse între 400.000 şi un milion de lei, suspecţi din dosar afirmând că au fost situaţii în care s-au înâlnit cu Vâlcov chiar şi în cimitir.

Darius Vâlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012. În 27 martie 2012, Darius Vâlcov şi-a anunţat demisia din PDL, partid al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcţia de primar în 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. La alegerile din iunie 2012, Darius Bogdan Vâlcov a fost reales primar al Slatinei cu peste 80 la sută din voturi, dar a renunţat la funcţie câteva luni mai târziu, respectiv în decembrie 2012, când a fost ales senator de Olt din partea PSD.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.