De ce a atacat Putin Ucraina?

Ce s-a întâmplat cu adevărat în zilele și săptămânile imediat înainte de izbucnirea războiului? Analistul elvețian de informații și expertul ONU Jacques Baud a analizat îndeaproape evenimentele care au precedat atacul rusesc. În cartea sa, publicată în germană în această săptămână, el plasează sursele până acum puțin observate într-un context mai larg. Iată câteva fragmente mai jos:

În orice conflict, soluția depinde de modul în care acesta trebuie înțeles. Pericolul în cazul evenimentelor tragice este că le privim într-un mod dominat de emoții și le judecăm înainte de a le fi analizat. (…) A vrut Vladimir Putin să atace Ucraina la începutul anului 2022? Nu putem intra în capul lui, dar indicatorii care pot fi observați în general înainte de conflictele războinice nu au fost prezenți. Este foarte probabil ca o astfel de intenție să nu fi existat până la jumătatea lunii februarie 2022. În schimb, se poate presupune că Rusia era pregătită să intervină (”plan de contingență”) dacă Ucraina ar fi început o ofensivă decisivă pentru a prelua controlul militar asupra Donbassului. (…)

În mod destul de evident, americanii [în ianuarie 2022] încearcă să crească tensiunile cu Rusia și creează tensiuni în cadrul Alianței Atlantice. Căci se pare că Germania și serviciile sale de informații au o evaluare diferită a situației. În afară de faptul că Olaf Scholz refuză să se întâlnească cu omologul său american, Germania se opune prin veto la livrările de arme către Ucraina. Acest lucru explică de ce Marea Britanie evită cu grijă spațiul aerian german atunci când trimite arme în Ucraina: de teamă că Germania l-ar putea închide pentru Marea Britanie. Acest lucru spune multe despre încrederea care există între aliații din NATO. De fapt, Joe Biden l-a trimis pe directorul CIA, William Burns, să negocieze cu Scholz și cu Bruno Kahl, șeful agenției de informații strategice BND. Pentru că, potrivit unui raport din Der Spiegel, serviciile germane rămân sceptice cu privire la informațiile furnizate de americani.

Pe 23 ianuarie [2022], retragerea anunțată a unei părți a personalului diplomatic de la Kiev irită guvernul ucrainean. Ucrainenii își dau seama că amenințarea occidentală cu războiul – pe care ucrainenii au negat-o întotdeauna – capătă proporții care pot dăuna țării pe termen lung. Într-adevăr, BBC News Ucraina relatează: ”Hrivna ucraineană s-a prăbușit, iar investitorii intră în panică”. Aceștia evită Ucraina, a cărei economie se clatină deja. Astfel, secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare, Oleksiy Danilov, afirmă clar că Ucraina vede în continuare Rusia ca pe o amenințare, care deocamdată nu a crescut. Iar declarațiile americanilor și britanicilor ar înrăutăți situația. Ca răspuns la întrebarea jurnalistului ”De ce se fac declarații mari chiar acum?”, Danilov face o legătură clară cu dificultățile Statelor Unite cu China, cu schimbările politice din Germania și cu alegerile prezidențiale din Franța. Pentru a spune lucrurilor pe nume, Occidentul exacerbează tensiunile din motive de politică internă. (…)

De la jumătatea lunii februarie 2022, se poate observa o situație aparent schizofrenică: pe de o parte, guvernanții ucraineni afirmă că nu au niciun indiciu privind pregătirile rusești pentru un atac, iar Rusia afirmă că nu dorește să atace Ucraina; pe de altă parte, americanii și britanicii își retrag tot personalul militar de acolo și își mută personalul diplomatic la Lvov.

Bombardamente continue în Donbass din 16 februarie: cine a escaladat?

De ce își retrag anglo-saxonii personalul, deși nu există nicio dovadă a unui atac? Și de ce insistă că o ofensivă rusă este iminentă? Posibil pentru că știu că Rusia va fi împinsă la acțiune printr-o campanie militară brutală împotriva populației rusofone din Donbass. Pentru că pe 16 februarie va începe bombardamentul continuu al locuitorilor din Donbass. Nu este exclus ca recenta implicare a lui Dmytro Yarosh, fostul lider al milițiilor neonaziste din ”Pravyi Sektor” [Sectorul de Dreapta], în calitate de consilier al comandantului-șef al forțelor armate ucrainene, să fi jucat un rol în această provocare: A fost Zelensky ”trădat” de către subordonații săi? În realitate, nu se știe nimic despre acest lucru. Dar atacul prompt al Rusiei ar putea vorbi în favoarea unui astfel de curs al evenimentelor. (…)

Pe 17 februarie, mass-media relatează o intensificare a focului în Donbass, de ambele părți ale liniei de contact. Occidentul dă imediat vina pe forțele ”pro-ruse”. Un proiectil care a lovit o grădiniță din așezarea din Stanița Luganskaia este descris de Boris Johnson și de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, drept un atac ”sub steag fals”. În Franța, ziarul La Dépêche din Toulouse relatează evenimentul. Acesta îl citează pe Boris Johnson, evitând să folosească termenul de ”steag fals”, dar vorbește de o provocare. Așadar, rebelii au vrut ca armata ucraineană să-i atace?

O examinare rapidă a locului după incident arată că amplasarea școlii pe teritoriul guvernamental pare să invalideze ideea unui atac sub steag fals. Unghiul de impact sugerează un bombardament dinspre liniile ucrainene. Este cu atât mai dificil de atribuit bombardamentul forțelor separatiste cu cât soldații ucraineni refuză accesul observatorilor OSCE (SMM: Misiunea Specială de Monitorizare în Ucraina) în clădire, așa cum aceștia din urmă documentează în raportul lor zilnic:

”SMM nu a putut efectua evaluarea decât de la o distanță de aproximativ 50 de metri de fațada de nord-est și de aproximativ 30 de metri de fațada de sud-vest a clădirii avariate, deoarece un oficial al forțelor de securitate nu a permis misiunii să intre la fața locului, spunând că o anchetă este în curs de desfășurare”.

În mod evident, nicio publicație occidentală nu relatează acest aspect, pentru că ar putea confirma temerile unora că provocările vin din partea Ucrainei, dar nu neapărat din partea ucrainenilor înșiși.

Faptul nu împiedică Radio-Télévision Suisse să revină la incidentul de la grădiniță, din 18 februarie, pentru a-l atribui fără ezitare rebelilor. Postul vorbește despre ”o activitate militară sporită din partea separatiștilor”. Însă observatorii OSCE ai activității militare pe teren constată pentru ziua respectivă că proliferarea încălcărilor încetării focului pe linia de contact în Donbass lovește în principal zonele rebele. Iar harta OSCE a incidentelor arată că într-adevăr autonomiștii sunt victimele acestei ”activități sporite”.

18 februarie: Nici Ucraina și nici Rusia nu doresc o escaladare

În acest moment, se pare că nici Ucraina și nici Rusia nu intenționează cu adevărat să se angajeze într-un conflict mai activ în Donbass. Nu este clar de ce autonomiștii ar provoca o ofensivă ucraineană. Iar ucrainenii nu ar avea nimic de câștigat de pe urma unui conflict prelungit. Pe 18 februarie, postul de televiziune de stat rusesc RT afirma că Ucraina nu a dat niciun ordin de a ataca Donbass, ceea ce arată că nu există voință nici din partea Rusiei, nici din partea Ucrainei de a crește tensiunile. De altfel, președintele Zelensky va merge la Conferința anuală de securitate de la Munchen din 19 februarie, deși americanii l-au sfătuit să nu meargă, din cauza riscului unui atac rusesc.

Practic, doar Occidentul – cu americanii în frunte – pare a fi interesat să înrăutățească situația pentru a determina Germania să se alăture sancțiunilor împotriva Nord Stream 2 și a Rusiei. Ucrainenii sunt în favoarea unor astfel de sancțiuni, dar nu doresc să se implice în niciun conflict.

Prin urmare, nu este exclus ca americanii să încerce să îi forțeze pe ucraineni să acționeze prin alimentarea ostilităților pe linia frontului din Donbass. Acest lucru ar putea explica desfășurarea paramilitarilor ucraineni în cadrul forțelor speciale ale Departamentului Terestru al CIA începând din ianuarie 2022, pentru a duce un război clandestin și a efectua atacuri teroriste.

Pe 18 februarie, site-ul naționalist ucrainean ”Rezistența informațională” avertizează asupra unor acțiuni sub steag fals împotriva tancurilor de amoniac ale companiei Stirol din Gorlovka. Ca o paranteză, în aceeași zi, agenția TASS a raportat că Miliția Populară din Donețk a interceptat două comandouri ”vorbitoare de limba poloneză” echipate cu ”arme străine”, care plănuiau să efectueze atacuri asupra rezervorului de clor al unei stații de epurare a apelor uzate și asupra rezervorului de amoniac al companiei Stirol din Gorlovka. Vorbitorii ruși au atribuit imediat această operațiune Ucrainei, dar în spatele ei ar putea fi un al treilea actor.

În fața declarațiilor occidentale privind un atac iminent, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksiy Resnikov, a afirmat în fața Radei [pe 18 februarie]: ”Ucraina evaluează probabilitatea unei escaladări puternice a conflictului cu Rusia ca fiind scăzută”. (…)

Pe 18 februarie 2022, președintele Biden declara că Vladimir Putin a luat decizia de a invada Ucraina: ”În acest moment, sunt convins că el a luat decizia. Avem motive să credem acest lucru”. El citează serviciile de informații, dar nu oferă nimic care să îi susțină afirmația. De fapt, aceasta este falsă. Washington Post o prezintă astfel [pe 19 februarie]:

”Unii aliați europeni pun la îndoială convingerea Statelor Unite că Kremlinul va lansa operațiuni de război. Ei afirmă că nu au văzut nicio dovadă directă care să sugereze că Putin ar fi ales un astfel de curs. Un oficial european a declarat pentru Washington Post la Munchen: ”Nu am văzut nicio dovadă clară că Putin a luat o decizie și nu am văzut nimic care să sugereze contrariul”. O altă persoană, cu toată seriozitatea situației, a declarat: ”În acest moment nu avem informații clare din partea serviciilor de informații” care să arate că Putin ar fi decis să invadeze țara.

Oficialii au precizat că au primit puține informații despre sursele și metodele folosite de Statele Unite prin care americanii au ajuns la concluziile lor. Acest lucru le limitează capacitatea de a lua o decizie independentă cu privire la cât de multă greutate să acorde declarațiilor lui Biden că Putin a luat decizia de a ataca.”

Negocieri de pace sabotate de Occident

Pe 25 februarie 2022, rușii fac progrese spectaculoase, distrugând într-o singură zi majoritatea capacităților militare critice ale Ucrainei. Dându-și seama că scenariul planificat se va dezvolta în defavoarea Ucrainei, Zelensky face apel la negocieri. El îl contactează pe ministrul elvețian de externe Ignazio Cassis pentru a organiza o mediere și o conferință de pace.

Rusia este de acord cu discuțiile și o primă rundă de discuții este lansată la Gomel [în Belarus], în apropiere de granița dintre Belarus și Ucraina. Cu toate acestea, Uniunea Europeană se opune discuțiilor și sosește la 27 februarie cu un pachet de arme în valoare de 450 de milioane de euro pentru a stimula Ucraina să acționeze.

În Ucraina începe o ”vânătoare de vrăjitoare” împotriva celor care susțin procesul de negociere. Denis Kireyev, un membru al Serviciului de Informații Militare ucrainean (GUR) care face parte din echipa de negociere, este asasinat de Serviciul de Securitate ucrainean (SBU) pe 5 martie, după cum confirmă ulterior Kyrylo Budanov, directorul GUR. Urmează alte asasinate. Pe 2 martie, Vlodymyr Struk, primarul din Kreminna, este eliminat de SBU după ce a luat legătura cu rușii. Presa anglo-saxonă relatează acest lucru, dar niciun jurnalist de limbă germană nu condamnă crima. Pe 7 martie, Iuriy Prilipko, primarul din Gostomel, este ucis după ce a încercat să negocieze cu rușii în legătură cu evacuarea civililor.

O lună mai târziu, același scenariu se repetă. Volodymyr Zelensky face o propunere care include neutralizarea Ucrainei, interzicerea armelor nucleare pe teritoriul său, o soluție non-violentă la situația din Crimeea și Sevastopol, identificarea regiunilor Donețk și Lugansk ca ”teritorii separate”, renunțarea la apartenența la NATO și staționarea de baze și contingente militare străine pe teritoriul său. Rușii sunt pregătiți pentru discuții și se așteaptă o soluție la criză.

Dar, încă o dată, UE și Marea Britanie îl amenință pe Zelensky cu retragerea sprijinului și a livrărilor de armament dacă va continua să vrea să negocieze. El își retrage atunci propunerea. Presa ucraineană Ukraïnskaya Pravda afirmă apoi că Occidentul este cel mai mare obstacol în calea păcii.

În martie 2022, rușii își ating obiectivul de ”denazificare” prin încercuirea Mariupolului. În iunie, ei își ating de facto obiectivul de ”demilitarizare”. Astfel, se poate spune că din iunie 2022 rușii nu ar fi avut niciun motiv să nu dorească o soluție negociată.

Dar atunci situația se complică. Occidentul vede că a pierdut jocul și începe să furnizeze arme Ucrainei pentru a menține conflictul ”activ”.

(…)

Într-un fel, Rusia a decis să pună în aplicare acordurile de la Minsk prin forță. Europenii au deplâns apoi moartea acordurilor, a căror punere în aplicare au împiedicat-o timp de opt ani.

(…)

Istoria va spune dacă ofensiva rusă anunțată de americani pentru 16.02.2022 a fost inițiată chiar de americani prin intensificarea bombardamentelor de artilerie asupra populației din Donbass tocmai pentru a provoca o intervenție rusă. Totul indică faptul că Statele Unite au dorit un atac rusesc ca declanșator pentru a putea impune sancțiuni exemplare împotriva Rusiei. Este foarte probabil ca și Vladimir Putin să fi recunoscut acest risc. De aceea, el nu s-a putut limita la o acțiune la scară mică în Donbass.

(…)

De ce și cum a decis Putin să atace Ucraina?

Obiectivul Ucrainei a fost să adere la NATO din motive de securitate națională, dar și pentru că – precum celelalte țări din Europa de Est – Alianța Atlantică este anticamera Uniunii Europene. Ucraina vede aderarea la NATO ca pe o condiție prealabilă pentru dezvoltarea economică.

Aderarea țărilor est-europene la UE a fost sistematic precedată de aderarea la NATO. Nu este nici o regulă scrisă, nici un proces obligatoriu, dar a fost, fără îndoială, percepută ca o problemă de către Ucraina. Aceasta întrucât conflictul său deschis cu Rusia începând din 2014 a făcut practic imposibilă aderarea la NATO, deoarece exista riscul de a invoca articolul 5 din Carta Atlanticului. Zerlensky a fost informat de către americani:

”I-am rugat personal să-mi spună sincer dacă ne vor accepta în NATO peste un an, doi sau cinci ani, și să spună acest lucru în mod direct și clar, sau pur și simplu să spună ”nu”. Răspunsul a fost foarte clar: Nu veți fi membri ai NATO, dar în public ușile vor fi deschise”.

Soluția la problemă este să existe un conflict deschis cu Rusia și să fie înfrântă definitiv, astfel încât să nu mai reprezinte o amenințare. Așadar, obiectivele SUA prezentate în strategia Rand Corporation pentru 2019 coincid cu obiectivele Ucrainei.

Pe 18 martie 2019, cu câteva săptămâni înainte de alegerea lui Zelensky, Oleksej Arestowitsch, consilier și purtător de cuvânt al președintelui, explică această idee oarecum nebunească într-un interviu acordat canalului ucrainean Apostrof TV (A’):

Oleksej Arestowitsch: Cu o probabilitate de 99,9 la sută, prețul nostru pentru aderarea la NATO este un mare război cu Rusia. Iar dacă nu aderăm la NATO, Rusia ne va absorbi complet în 10-12 ani. Este situația în care ne aflăm. Acum mergeți și votați pentru Zelensky!

R’: Și dacă ați putea alege, care ar fi cel mai bun?

O.A.: Bineînțeles, un mare război cu Rusia și pasul în NATO după ce învingem Rusia.

A’: Și cum ar putea arăta un mare război cu Rusia?

O.A.: Ei bine, ar putea fi o mare operațiune aeriană ofensivă. Invazia armatei ruse cu unități staționate la granița noastră. Asediul Kievului. O tentativă de încercuire a trupelor noastre în regiunile Donețk și Luhansk, un atac peste istmul Crimeei, accesul la rezervorul Novokakhovsk pentru a furniza apă în Crimeea. O ofensivă pe teritoriul Belarusului. Crearea de noi republici populare. Sabotaj. Lovituri împotriva infrastructurii critice. Și așa mai departe. Un atac din aer. Acesta este un război în toată regula. Și probabilitatea sa este de 99 la sută.

A’: Când?

O.A.: Din 2021 până în 2022. Adică din 2020 până în 2022. Cea mai critică perioadă. Și apoi: cea mai critică perioadă este din 2024 până în 2026. Și următoarea este din 2028 până în 2030. Ar putea fi trei războaie cu Rusia.

A’: Și ce se întâmplă cu 2024 până în 2028 … Dacă va fi un război atât de mare, vor fi proclamate noi republici populare?

O.A.: Bineînțeles! De îndată ce sabotorii și parașutiștii ruși vor mărșălui în fața tancurilor rusești, vor proclama republicile populare Harkov, Sumy, Cernihiv, Odessa, Kherson. Și așa mai departe și așa mai departe. Republica Populară Zaporozhye. Prețul aderării la NATO este însă, cel mai probabil, un conflict pe scară largă cu Rusia. Un conflict cu Rusia mai mare decât cel de astăzi. Sau o serie de conflicte. Însă vom fi susținuți foarte activ de Occident. Arme. Echipamente. Sprijin. Noi sancțiuni împotriva Rusiei. Cel mai probabil, introducerea unui contingent NATO. O zonă de interdicție aeriană, și așa mai departe. Cu alte cuvinte: Nu vom pierde. Acesta este un lucru bun.

După cum am văzut, Vladimir Putin nu a avut probabil nicio intenție de a ataca Ucraina la sfârșitul anului 2021 sau începutul anului 2022, ceea ce au declarat chiar ucrainenii. Dacă Occidentul ar fi reacționat în februarie 2022 la bombardarea continuă a civililor din Donbass, i-ar fi luat lui Vladimir Putin cel puțin unul dintre motivele pentru care a decis să invadeze. Dar Occidentul nu a făcut nimic de acest gen. Intenționat, pentru că întăririle ucrainene din Donbass erau cunoscute. Și se știa că Zelensky voia să înceapă o operațiune militară, eventual pentru a forța Rusia să intervină în ideea protejării republicile autoproclamate.

Pe 23 februarie, republicile din Donbass cer asistență militară din partea Rusiei, așteptându-se la o ofensivă ucraineană de amploare. Începând de acum, Vladimir Putin se află în următoarea situație: incapabil să se abțină de la intervenția împotriva tirurilor de artilerie și incapabil să tolereze amenințarea unei ofensive terestre împotriva populației civile, el are de ales între a) a-și limita intervenția la republicile din Donbass sau b) a profita de ocazia unei ofensive mai ample și, astfel, a impune de unul singur schimbările pe care le-a propus americanilor și NATO în decembrie 2021.

El știa că opțiunile a) și b) vor declanșa aceleași reacții și sancțiuni internaționale. Ca urmare, alegerea este una simplă: lansarea unei ofensive care să depășească Donbass și care să fie suficient de mare pentru a forța negocieri privind viitoarea neutralitate a Ucrainei. Vladimir Putin este obișnuit să fie sancționat la cea mai mică provocare și a făcut ca economia sa să fie mai puternică și mai rezistentă ca niciodată. Prin recunoașterea independenței celor două republici din Donbass pe 21 februarie și datorită tratatelor de prietenie și asistență reciprocă semnate în aceeași zi, Vladimir Putin poate invoca articolul 51 din Carta ONU pentru a răspunde la ofensiva împotriva populației din Donbass. Din acest moment, Vladimir Putin este stăpânul evenimentelor.

(…)

A întărit Putin NATO?

Bineînțeles, atacul rusesc pare să unească din nou pe toată lumea. Dar acest lucru este doar superficial. Pentru că, în ciuda tuturor aparențelor, NATO și-a descoperit o mare slăbiciune în sine: și anume, dacă Ucraina ar fi făcut parte din NATO, acum ne-am fi aflat într-un conflict nuclear. Iar dacă o țară baltică ar abuza de puterea sa împotriva minorității sale rusești, atunci ne-am putea afla exact în aceeași situație.

Cu alte cuvinte, țările virulent anti-rusești din ”noua Europă” sunt călcâiul lui Ahile al Alianței. Cu discursul lor care nu cunoaște decât binele și răul, ele par să întărească spiritul care a dus la crearea NATO în 1949. În realitate, însă, ele se asigură că orice incident, oricât de mic, poate escalada într-o catastrofă nucleară, deoarece se învecinează direct cu teritoriul sanctuar al Rusiei (protejat de arme nucleare).

Vladimir Putin a subliniat acest lucru în diferitele sale discursuri din ianuarie și februarie 2022.

De aceea, în ciuda unui discurs oficial foarte ferm, strategii americani încep să înțeleagă că extinderea NATO a creat o mare vulnerabilitate. Este adevărat că americanii au reușit să joace cartea solidarității alianței transatlantice pentru a obține sprijin în războaiele lor din Orientul Mijlociu. Dar, în 2022, ei vor realiza că legătura transatlantică poate funcționa și în sens invers și poate avea consecințe mult mai dramatice.

……………….

Extrase din cartea ”Putin. Herr des Geschehens?” de Jacques Baud, 320 de pagini, 26 de euro.

Despre autor: Jacques Baud, născut în 1955, a fost colonel în armata elvețiană. După ce a studiat econometrie și securitate și relații internaționale, a lucrat pentru Serviciul elvețian de informații strategice ca analist pentru țările din blocul estic. Între 2009 și 2011 a fost șef al Doctrinei pentru operațiuni de menținere a păcii la ONU, la New York.

sursa: opozitia.net