De ce ar trebui să ne temem de Victor Ponta

Demonizarea e la ordinea zilei. Se luptă Sauron cu Sauron. O să câştige Sauron care va dovedi că e un rău mai mic pentru 50%+1. Mâncăm popcorn în Mordor şi ne distrăm la spectacol. Momentan, armata orcilor e pe primul loc şi pare-se că e suficient să te afli pe locul doi ca să te simţi mai elf decât duşmanul. Din spatele ochelarilor, zâmbeşte şăgalnic a victorie Ochiul lui Victor Ponta.

Strategia anti-Ponta de până acum s-a concentrat pe două direcţii mari şi late: aruncatul cu critici care s-au transformat deseori în lături şi despărţirea electoratului în două categorii pe criteriul binelui sau răului. Victor Ponta s-a dovedit impenetrabil la orice s-a zis despre el până acum. A tras Traian Băsescu în el din toate poziţiile şi când te aşteptai că e complet ciuruit se aduna de pe jos şi îşi continua imperturbabil drumul. Votul de duminică a adăugat şi divorţul electoratului cu partaj între inteligenţi şi proşti, socialist-comunişti şi liberal-democraţi, ardeleni şi mitici.

Ambele sunt perdele de fum bazate pe analize superficiale. Nimeni nu a luat în calcul adevăratele motive pentru care ar trebui să ne temem de Victor Ponta. Ne servim singuri imagini apocaliptice care ar trebui să ne activeze frici primare în speranţa că vom acţiona cumva şi se va declanşa un val emoţional anti-Ponta. De la echipa lui Klaus Iohannis nu mă aştept la nimic concret, ei trăiesc pe un nor alb de care au grijă să nu îl murdărim cu trivialitatea noastră cotidiană. Ce ne rămâne de făcut e să vedem cu adevărat cine e Victor Ponta, chiar şi în condiţiile în care nu avem o forţă politică în stare să i se opună. În definitiv, la noi minunile durează trei zile şi poate avem noroc să cadă în weekend-ul votului.

Victor Ponta e Ion Iliescu 2.0. Campania începută de Victor Ponta, care durează încă de când s-a văzut ales preşedinte al PSD, este aproape impecabilă dacă am putea asocia acest termen la ceva care sperie. Tot ce a făcut depăşeşte graniţa comunicării politice pentru simplul fapt că Victor Ponta a adus în discursul politic retorica avocatului. El este propriul său client şi se apără cu mult mai multă îndemânare decât cred adversarii săi care îi critică acerb cariera în Procuratură. Victor Ponta nu minte, retorica sa e perfect corectă, la limita legilor, a bunului-simţ şi în final a evidenţelor. Atât timp cât nu producem o dovadă legală concretă şi ştampilată de instanţă, clientul e nevinovat. Plagiatul? Nu e condamnat definitiv, aşa că nu putem spune că a copiat ceva. Puneţi grila retoricii avocatului pe tot ceea ce spune Victor Ponta şi veţi vedea cum se schimbă perspectiva. El nu ţine discursuri pentru duşmani, nu vrea să îi convingă pe cei care nu îl cred.

„El vorbeşte pentru cei care deja îl cred şi au nevoie să facă pasul de la logică la fanatism. Pe Victor Ponta nu îl vom convinge niciodată să facă ceva pentru cei care nu cred în vorbele sale.”

2. Are şcoala umilinţelor şi a bizantinismului politic

Victor Ponta e un om care a avut de îndurat multe şi a dat dovadă de un stoicism ieşit din comun. A crescut lângă un mentor îndrăgostit de sine, cum e Adrian Năstase, şi a avut de suportat oameni ca Ion Iliescu şi Mircea Geoană. A acceptat ce i s-a oferit sau ce i s-a cerut ca să devină preşedintele PSD fără să comenteze vreodată ceva în public sau să îşi arate cuiva frustrarea. Traian Băsescu a şters cu el pe jos. L-a suportat pe Crin Antonescu, o divă neîncoronată a USL. I-a ţinut aproape pe Liviu Dragnea, Sorin Oprescu, Marian Vanghelie şi alţii ca ei. I-a lăsat să comenteze când a fost cazul, dar a lucrat încet şi ritmic la a cuceri definitiv PSD-ul. Victor Ponta are răbdare. Nu e suficient să îl jigneşti ca să îl înfrângi. Mircea Geoană merge aplecat de spate de când Ion Iliescu i-a pus porecla Prostănacul. Victor Ponta a rezistat mult mai bine la tăvăleală decât Mircea Geoană sau Adrian Năstase. Dar rezistenţa la tăvăleală presupune acumularea de tensiuni şi frustrări. De multe ori în spatele calmului aparent ticăie ceasul unei bombe care se pregăteşte să explodeze.

3. Nu poate reuşi fără reţele de influenţă din care se naşte corupţia

Victor Ponta e produsul unei şcoli de gândire care a dus PSD-ul unde se află acum: jumătate în puşcărie sau la DNA, jumătate trăieşte cu speranţa că nu li se va întâmpla şi lor acelaşi lucru. Ca să îi poţi conduce trebuie să fii ca ei şi chiar mai bun. Nu cunoaşte alt model şi dacă i-ar trece vreodată prin cap să schimbe acest lucru, atunci ar fi debarcat imediat. Nu poate să schimbe modelul reţelei care funcţionează pe faptul că se au unul pe altul la mână. Important e să îi ai tu la mână cu mai multe. Ca fost procuror, Victor Ponta înţelege sistemul mai bine decât oricare altul şi nu are niciun motiv să distrugă ceva care îi slujeşte propriului interes.

4. Nu respectă actul de justiţie

Pentru Victor Ponta, un client condamnat e un client prost apărat sau unul care a lăsat prea multe dovezi în urma sa. Actul de justiţie nu vine cu graţia pedepsei, ci cu stresul greşelilor pe care le-ai făcut şi pentru care te-au prins ceilalţi. Ca om simplu, când devii justiţiabil ai emoţii şi când te ştii nevinovat pentru că dreptatea nu mai e în mâna ta. Dacă sistemul funcţionează, decizia Instanţei e corectă. Dar dacă ai posibilitatea să ungi rotiţele corecte, norocul îţi surâde fără să mai aştepţi judecata. De asta a fost nevoie de femei intransigente în Justiţie, de asta am avut nevoie de ”isteria fundamentalistă” a Monicăi Macovei. Unsul primei rotiţe nu se negociază, pentru că atunci când faci aşa ceva totul s-a terminat.

5. Etichetează fără măsură

E o obişnuinţă la noi să îţi mânjeşti adversarul cu noroi. O fac şi politicienii, o fac şi analiştii şi jurnaliştii. Dar Victor Ponta şi cei apropiaţi lui au întrecut de mult chiar şi limita lui Traian Băsescu. Cei care nu sunt în tabăra lui au ajuns hidoşi gata să rupă trupul ţărişoarei pentru un pumn de arginţi. E de aşteptat ca odată ajuns la Cotroceni, cei care îi vor spune NU să devină trădători de ţară. Şi de la etichetare de ce să nu ajungem şi la condamnare?

6. Vrea să câştige cu orice preţ

Dorinţa de victorie e bună, dar în cazul lui Victor Ponta ea este o povară. Să fii dispus să faci orice pentru a câştiga îţi amputează nu doar succesul propriu, dar mai ales ne afectează pe noi toţi care îl votăm sau nu. O coaliţie monstruoasă s-a strâns în jurul lui. Călin Popescu Tăriceanu, prim-ministru, e o întoarcere în timp nepermisă. Vadim Tudor şi Kelemen Hunor la aceeaşi masă (chiar şi cu generalul Oprea între ei) arată atât de sinistru încât te întrebi dacă atunci când se certau în anii 90, nu îşi băteau joc de noi pe faţă, români şi unguri la un loc.

„Fostul director al SIE îi dă voturile, actualul director al SRI e o soluţie pentru funcţia de prim-ministru. Dar de ce mai ţinem alegeri?”

7. Lipsit de scrupule

Victor Ponta nu şi-a asumat în anii care au trecut nicio vină. Întotdeauna a găsit un subaltern care să preia vina asupra sa. A început cu Adrian Grăjdan la Inspectoratul de Stat în Construcţii pe care l-a numit ca să îl ajute pe Adrian Năstase să scape de puşcărie şi am ajuns la Titus Corlăţean, ţap ispăşitor pentru eşecul alegerilor din diasporă. Este evident că Ministrul de Externe nu a acţionat de capul său şi pentru alt interes decât cel al lui Victor Ponta. Dar Titus Corlăţean a încasat-o tăcut şi de unul singur ca să nu umbrească imaginea candidatului. Cei doi ani de guvernare sunt plini de astfel de exemple.

8. E prea tânăr pentru funcţia de Preşedinte

Dacă va prinde două mandate la Cotroceni, Victor Ponta se va pensiona la vârsta la care Traian Băsescu abia ajungea Preşedinte. Are timp suficient cât să guste din Puterea deplină şi nimic din ce a făcut sau face nu ne lasă să credem că va găsi o putere interioară care să îl determine să se retragă din prim planul vieţii politice. Există o logică biologică, socială, psihologică, spuneţi-i cum vreţi, pentru care etapele vieţii cuiva se circumscriu vârstei sale. E nevoie de experienţa şi calmul unei vieţi trăite cumpătat ca să nu îţi abuzezi concetăţenii. Victor Ponta nu pare să le aibă încă şi nici nu ne lasă să credem că nu va cădea pradă celor mai înspăimântătoare tentaţii ale Puterii.

Când Victor Ponta va trece pragul Palatului Cotroceni, dacă va câştiga alegerile, se vor împlini 25 de ani de la Revoluţia din 1989. Oricât de mare ar fi tristeţea României de astăzi, o prefer fără nicio discuţie deşertului de lacrimi care era România lui Ceauşescu. Dar odată cu Victor Ponta Preşedinte, îngropăm ultimul fir de speranţă născut acum 25 de ani. Din decembrie vom trăi într-o altă ţară, pentru că ceea ce vom avea în continuare este ceea ce am reuşit să producem într-un sfert de veac de libertate. NIMIC. – Sursa: Adevarul