De ce deranjează filmul Sound of Freedom?

Faptul că o peliculă demască Pedofilia și Traficul de Copii nu ar trebui să fie un lucru pozitiv? Atunci de ce Sound of Freedom are succes la spectatori, dar irită Sistemul?

Un noul film american, care dezvăluie brutala realitate a traficului de copii, a fost întâmpinat cu răceală de Stânga politică.

Ceea ce ridică întrebarea: echivalează tăcerea cu complicitatea față de această oribilă crimă?

Tim Ballard este un activist american care luptă împotriva traficului cu carne vie, scriitor și fondator al organizației non-profit Operation Underground Railroad.

Munca de o viață a fostului agent special de la Departamentul pentru Securitate Internă, Ballard, care acum lucrează independent, a fost imortalizată într-un film de la Hollywood, Sound of Freedom.

Filmul, care îl are pe Kim Caviezel în rolul lui Tim Ballard, conduce spectatorul prin experiențele sfâșietoare ale vieții fostului agent, dedicat acum salvării copiilor din coșmarul sclaviei sexuale.

În ciuda faptului că a avut parte de opinii critice împărțite, filmul a avut câștiguri de peste 140 de milioane de dolari, față de un buget de 14,5 milioane.

Însă opinia publicului a fost extrem de pozitivă, pelicula obținând un scor de 99% pe site-ul Rotten Tomatoes.

Pe bună dreptate, se pare.

Conform estimărilorOrganizației Internaționale a Muncii, în 2016 au fost 24,9 milioane de victime ale traficului uman în toată lumea.

Totuși, din motive doar de ea cunoscute, presa de stânga și alte instituții au fost ciudat de doritoare să păstreze tăcerea față de producția studiourilor Angel.

În revista Variety, Owen Gleiberman observa:

„Să presupunem că, la fel ca mine, nu sunteți niște adepți ai teoriei conspirației dreptei fundamentaliste, care caută un film de suspans, întunecat și religios, de văzut într-un weekend de vacanță. Totuși, nu e nevoie să ai credințe extreme pentru a descoperi că Sound of Freedom este un film convingător, care pune în lumina reflectoarelor mari orori criminale ale epocii noastre. Orori pe care Hollywoodul s-a ferit să le abordeze.”

Într-o perioadă în care tema comportamentului sexual abuziv din sânul industriei divertismentului continuă să țină prima pagină, cum arată mișcarea #MeToo, indiferența și chiar aversiunea Hollywoodului față de subiectul pedofiliei și al traficului sexual cu copii este ciudat, ca să nu spunem mai mult.

La urma urmei, așa cum dezvăluie radiografia cinematografică, astăzi sunt mai multe persoane sclavi ca urmare a traficului cu carne vie decât în perioada când sclavia era legală.

Deși alegațiile despre abuzurile sexuale comise de marii boși de la Hollywood (față de adulți care au consimțit) sunt tulburătoare, până și bănuiala că principala industrie americană ar putea apăra sau chiar participa la traficul sexual cu copii pune în mod serios sub semnul întrebării limitele acceptabilității morale.

Nemaipomenind de numărul uriaș de teorii ale conspirației în care a fost implicat sanctuarul Hollywoodului: de la controlul Illuminati à la Kubrick la comportamentul sexual desfrânat, nu există o acuzație sordidă cu care industria cinematografică californiană să nu fi fost etichetată.

În plus, tot mai multe persoane – multe angajate în industria cinematografică – denunță pedofilia de la Hollywood.

Faptul că acuzațiile lor nu sunt luate în serios de atotputernicii din presă și divertisment nu face decât să mărească suspiciunea.

Așadar, de ce tăcerea Stângii progresiste față de Sound of Freedom, de care serviciile de difuzare Netflix, Hulu și Amazon s-au ferit ca de ciumă?

Mai întâi, în film, răul este reprezentat ca făcând parte din „natura umană” însăși – ceea ce contravine filosofiei liberale, care susține că orice comportament uman, mai ales cel sexual, merită o audiere echitabilă, în fața unui tribunal înțesat de activiști progresiști.

De fapt, există apeluri pentru legalizarea pedofiliei și iertarea celor care se fac vinovați de ea.

Dr. Stephan Kershnar, profesor de filosofie la SUNY Fredonia, nu este decât unul dintre numeroșii profesori universitari de stânga (mai există și de alt fel?) care pledează în favoarea relațiilor sexuale între copii și adulți.

Kershnar a explicat:

„Imaginați-vă că un bărbat adult vrea să facă sex cu o fată de 12 ani. Imaginați-vă că ea este de acord. O opinie foarte curentă și foarte larg răspândită este că este ceva profund greșit în acest lucru. Că este ceva rău, dincolo de faptul că este pedepsit penal. Consider că este o greșeală. Și consider că cercetând de ce este o greșeală vom afla nu doar aspecte importante despre sexul adult/copil și despre violul reglementat, dar și despre principiile fundamentale ale moralității.”

Kershnar a mers până acolo încât a sugerat că ar putea exista niște „avantaje evolutive” ale sexului adult/copil, încheind cu această observație șocantă:

„Ideea că (sexul) este ceva greșit chiar și cu un copil de un an nu este deloc evidentă pentru mine.”

Pentru a nu se lăsa mai prejos în concursul progresist care are loc în mediul universitar, Allyn Walker, profesor la Universitatea Old Dominion, a inventat termenul „persoană atrasă de minori”, pentru a de-stigmatiza noțiunea de „pedofil”.

Walker nu consideră că atracția fizică a unui adult față de un copil, chiar și un bebeluș, este o formă de tulburare mintală.

Mai degrabă, el privește astfel de persoane ca pe niște indivizi incapabili să se controleze pentru că iubesc – ceea ce este o manieră de-a dreptul bolnavă de a justifica violul asupra unui copil.

Cu toată această nebunie, mai miră pe cineva că guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a promulgat un proiect de lege care reduce pedepsele pentru adulții care au relații sexuale cu minori de același sex?

În fine, nu trebuie uitat mediul cultural radical pe care filmul Sound of Freedom îl atacă: paradele LGBT, spectacolele cu traverstiți pentru copii și discuțiile din școala primară despre transgenderism și stiluri alternative de viață sexuală.

Toate acestea au ajuns să domine discursul național în Statele Unite. De aceea, un film care îi vizează pe prădătorii de copii este privit ca o amenințare pentru o mare parte a populației.

Deși pare greu de crezut că lucrurile pot deveni mai toxice de atât în Țara Tuturor Libertăților, nebunia pare să fie abia la început.