GENERAL

De ce îl caută FBI pe ”bucătarul lui Putin”

FBI oferă o recompensă de 250.000 de dolari pentru capturarea ”bucătarului lui Putin”. Oligarhul rus Evgheni Viktorovici Prigozhin este acuzat de implicarea într-o fraudă politică și electorală împotriva SUA. Prigojin este cel care i-a servit caviar și trufe fostului președinte american Bush în 2002.

Prigozhin a fost numit „bucătarul lui Putin” după ce președintele Putin a frecventat restaurantele deținute de acesta și chiar și-a sărbătorit ziua de naștere în 2003 într-unul dintre localurile oligarhului.

„Evgheni Viktorovici Prigozhin este căutat de FBI pentru presupusa sa implicare într-o conspirație de fraudare a Statelor Unite prin afectarea, obstrucționarea și înfrângerea funcțiilor legale ale Comisiei Electorale Federale, Departamentului de Justiție al Statelor Unite și Departamentului de Stat al Statelor Unite. Acest lucru s-a întâmplat la Washington, D.C., de la începutul anului 2014 până la 16 februarie 2018.

Prigozhin a fost finanțatorul principal al Agenției de Cercetare a Internetului (IRA) din Sankt Petersburg. El ar fi supervizat și aprobat operațiunile lor de interferență politică și electorală în Statele Unite, care au inclus achiziționarea de spațiu american de servere informatice, crearea a sute de identități online fictive și utilizarea identităților furate ale persoanelor din Statele Unite. Se presupune că aceste acțiuni au fost făcute pentru a ajunge la un număr semnificativ de americani, cu scopul de a interfera în sistemul politic al Statelor Unite, inclusiv în alegerile prezidențiale din 2016.

Pe 16 februarie 2018, a fost emis un mandat federal de arestare pentru Evgheni Viktorovici Prigozhin la Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul Columbia, după ce a fost acuzat de conspirație pentru fraudarea Statelor Unite.”, se transmite pe site-ul FBI.

În 1997, Prigozhin a deschis un restaurant pe o barcă, la Sankt Petersburg, New Island, care a devenit unul dintre cele frecventate din oraș. În 2001, Prigozhin a servit personal acolo mâncare lui Vladimir Putin și președintelui francez Jacques Chirac.

L-a găzduit pe președintele american George W. Bush în 2002, iar în 2003 Putin și-a sărbătorit ziua de naștere la New Island.

Sursa: antena3.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.