JUSTITIE

De ce interlopii periculosi isi schimba numele de familie dupa casatorie. Criminalist: „Este o practica folosita pentru afara. In Romania nu are efect”

Comit infractiuni, sunt prinsi, condamnati, iar cand sa fie bagati la inchisoare, sunt de negasit. Multi infractori reusesc sa isi schimbe numele inainte de a se pune in aplicare sentinta. Unii fug din tara, altii incearca sa pacaleasca autoritatile din Romania cu alte nume decat cele din ordonantele emise de magistrati.

Multi infractori au scapat o perioada de timp de arest pentru ca aveau alt nume. Politistii spun ca in Romania aceasta practica nu ii ajuta foarte mult pe cei care recurg la ea, pentru ca in baza de date se observa schimbarea numelui daca este introdus CNP-ul persoanei cautate.

Ce nume aveau interlopii din clanul Corduneanu

Costel Corduneanu se afla in prezent in Penitenciarul de maxima siguranta din Drobeta Turnu Severin, unde executa o condamnare de trei ani pentru ca a instalat in telefonul sotiei un program de urmarire de tip keylogger.

El s-a numit pana nu demult Costantin Bogdan, luand numele sotiei sale, in anul 2002. La vremea aceea, Costel spunea ca si-a schimbat numele din dragoste pentru sotia sa. Insa, in realitate, era urmarit de politistii din mai multe tari.

Si Gheorghe Rusu (fost Corduneanu), fratele lui Costel, si-a schimbat numele dupa sotie.

Un alt frate al lui Costel Corduneanu, Marian Corduneanu, isi schimbase numele in Marian Simion.

Emi Pian a luat numele sotiei

Florin Mototolea, fost Duduianu, si-a schimbat numele dupa sotie, se pare, din cauza problemelor pe care le avea cu legea.

Si unchiul sau, Petrisor Duduianu, zis Cristofor, si-a schimbat numele in Nicolae. Acesta si fratele sau Ion Duduianu au murit in anul 2018.

Sunt insa si nume sonore de oameni de afaceri care au recurs la aceasta metoda pentru a nu fi gasiti de autoritati.

Afaceristul Dinel Staicu, condamnat la sapte ani de inchisoare pentru fraudarea Bancii Internationale a Religiilor (BIR), si-a schimbat numele cu cel al sotiei, figurand drept Dinel Nutu. Astfel ca multa vreme, autoritatile nu au reusit sa dea de el.

Si liderul MISA Gregorian Bivolaru isi schimbase numele in Magnus Aurolsson pentru a nu fi gasit.

Criminalist: Schimbarea numelui nu are efect in Romania

„E o practica folosita pentru afara. In Romania nu are niciun efect pentru cine are acces la bazele de date, in momentul in care vrei sa verifici o persoana iti apare istoricul de nume, iar evidentele oricum se tin dupa CNP. Dar sunt tari care nu au acest sistem si atunci pe ei ii ajuta sa scape pe moment de verificarile operative, gen interdictii, mandate internationale, chestii d-astea, sau daca au fost deja introdusi intr-o baza de date cu un nume, intr-o anumita tara.

Italia, de exemplu, organizeaza evidentele pe nume si domiciliu, din cate stiu eu si, repet, e vorba doar de verificarile operative, cele care se fac la controalele de rutina, cand nu se ajunge la o consultare ampla a bazelor de date.

Daca se trimit ulterior verificari prin canalele de cooperare internationala, se descopera destul de usor. Si scandinavii aveau acelasi gen de evidenta, ei axandu-se pe un numar unic de asigurare”, a declarat pentru Ziare.com un politist criminalist.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.