De ce l-ati ignorat pe Berbeceanu?
Povestea comisarului Traian Berbeceanu ar putea sa constituie foarte bine scenariul unui film despre teribilele mecanisme prin care actioneaza sistemul corupt in Romania.
Omul parea intr-adevar sortit pieirii profesionale. Un dosar aparent complet, o figura nu tocmai charismatica, o suspiciune generalizata impotriva politistilor mana in mana cu infractorii, toate pareau sa lucreze impotriva lui. Ceva totusi nu se lega.
Intr-o tara atat de pasiva, intr-un oras precum Deva, sa scoti cateva sute de oameni in strada in apararea ta, politist fiind, nu e chiar putin lucru. E greu de crezut ca toti erau mituiti sau manipulati. Si toti spuneau acelasi lucru. Omul e cinstit, a luptat cu mafia, este comisarul Cattani.
Mai ales in comunitatile mai mici, unde informatia se propaga mai usor, iar faptele sunt mai usor de aflat, acest tip de prestigiu nu se castiga usor, iar atunci cand el exista de cele mai multe ori este justificat.
Pe de alta parte, a fost straniu ca, inca dinainte de a fi arestat, comisarul Berbeceanu facuse un raport exact impotriva celor care au ajuns sa-l bage dupa gratii, in frunte cu procurorul sef DIICOT Alba, Ioan Muresan. Un raport care, in mod surprinzator, pare sa fi fost ignorat de superiorii comisarului, desi atragea atentia tocmai asupra practicilor procurorilor DIICOT si presiunilor pe care ei le fac asupra politistilor.
A solicitat chiar o audienta pe aceasta tema, sefei DIICOT, Alina Bica. Nu se stie daca i-a fost acordata. Dar si daca intalnirea a avut loc, se pare ca Traian Berbeceanu nu a convins-o pe d-na Bica de ceea ce au descoperit apoi procurorii DNA.
Sansa comisarului Berbeceanu, care a stat 33 de zile in arest, s-a numit DNA. Parchetul anticoruptie a decis sa intre pe mosia DIICOT si sa verifice dosarul comisarului de la Alba. Iar ceea ce a descoperit este cutremurator. Probe prefabricate, martori determinati la depozitii mincinoase cu promisiunea inchiderii altor dosare.
Daca era o singura eroare in dosarul Berbeceanu puteam admite ca este vorba despre o scapare. Dar din concluziile DNA rezulta ca mai tot dosarul este prefabricat de procurorul Muresan, impreuna cu procurorul DIICOT Nicolae Cean si politistul Alin Muntean, pentru a-l elimina pe Traian Berbeceanu care refuzase sa-l promoveze pe Alin Muntean. Toti trei sunt sub urmarire penala.
De ce trebuia Alin Muntean promovat cu orice pret la sefia serviciului care se ocupa de spalarea banilor? Ca sa protejeze pe cineva? Ca sa acopere ceva? De ce trebuia eliminat Berbeceanu? Nu cumva din exact motivul pentru care a capatat renumele de Catttani la Deva? Eu nu vad decat raspunsuri afirmative la aceste intrebari.
Dupa cum as vrea sa stiu daca d-na Bica a manifestat vreun interes pentru dezvaluirile lui Traian Berbeceanu, macar dupa ce acesta a fost arestat. Si as vrea sa stiu pe ce verificari s-a bazat decizia procurorului general de a-i retrage lui Traian Berbeceanu dreptul de a mai investiga cazurile de competenta DIICOT.
Cum se face ca sefii din Ministerul de Interne la care au ajuns rapoartele lui Traian Berbeceanu inainte de incarcerarea acestuia nu au avut nicio reactie? De ce nu s-a sesizat Inspectia judiciara macar dupa ce raportul lui despre neregulile din DIICOT a ajuns public?
Si as mai vrea sa inteleg daca sunt conexiuni politice in cazul Berbeceanu. Pentru ca exista o poveste interesanta. In octombrie 2003, Traian Berbeceanu a descins la Primaria Deva: “Acest dosar a fost instrumentat de mine sub coordonarea procurorilor DIICOT – structura centrala. Inca din acea perioada am avut mult de suferit, am fost amenintat chiar in timpul perchizitiei desfasurate la biroul lui Muntean din sediul Primariei Deva, in prezenta procurorilor DIICOT”.
L-ar fi amenintat liberalul Dan Radu Rusanu, actualul inculpat in dosarul Carpatica, care i-ar fi spus lui Berbeceanu: “Ai doua minute sa parasesti biroul primarului sau in doua zile iesi din Politie”. Politistul n-a parasit biroul, iar Mircea Muntean a fost condamnat la 4 ani de inchisoare cu suspendare.
Este foarte important semnalul foarte puternic transmis de DNA in acest caz. Procurorii anticoruptie s-au dovedit imuni la solidaritatea de breasla, au lovit adanc in DIICOT, scotand la iveala o situatie de maxima gravitate pe care restul pareau sa o cocoloseasca.
Dar oare cati politisti cinstiti au cazut doborati de sistemul ticalosit protejat de solidaritate si omerta pentru ca nu au avut sansa unei interventii a DNA? De Ioana Ene Dogioiu – Ziare.com
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Interesant capitalizmu!