De ce nu functionează Patriot și care-i problema noastră reală?

În mod normal ar fi trebuit să vă vorbesc încă de ieri despre eșecul echipamentelor Patriot din Dobrogea. Echipamente luate pe mulți bani plătiți în avans, care încă nu au sosit în totalitate în țară și care, iată, ne demonstrează că investiția a fost proastă. De fapt, povestea e puțin mai complicată.

Realitatea e că, la ora actuală, avem doar doi producători de echipamente antiaeriene la nivel mondial: rușii și americanii. Aceștia dețin vârfurile tehnologice, cu mențiunea că prin S-400 rușii s-au îndepărtat destul de bine de americani. Ceilalți producători sunt cam de mâna a doua, încercând să imite liderii, în funcție de zona de lume din care fac parte. Acum era clar că, dat fiind statul nostru, nu puteam cumpăra de ruși. Dar loc de o negociere serioasă exista.

Faptul că echipamentele dau greș este unul foarte grav deoarece orice eșec de acest tip, într-un conflict se numără în vieți pierdute sau zone strategice bombardate. De aceea este esențial să fie cunoscută dinainte rata de eșec a unui echipament, astfel încât să poată fi suplimentat cu echipamente adiționale. De asemenea, acest indicator este unul esențial în ceea ce privește negocierea prețului.

Ceea ce s-a întâmplat la noi era de așteptat. Am achiziționat la preț mare niște echipamente aflate cam la limita uzurii morale, care se dovedesc extrem de problematice în ceea ce privește funcționalitatea și care sunt insuficiente. În mod normal, aceste echipamente ar fi trebuit secondate de altele mai ieftine, dar care să-și facă treaba. Iron Dome-ul evreilor este un model remarcabil despre cum un sistem antiaerian te poate proteja. Chiar dacă din punct de vedere al capabilităților acesta este adaptat pentru a face față rachetelor cu rază scurtă de acțiune, modul în care este integrat e de-a dreptul remarcabil, cei de la Rafael Advanced Defense Systems făcând o treabă remarcabilă! Iron Dome este un model de integrare a sistemelor, ceva ce ar trebui să stea la baza oricărei strategii antiaeriene a unei țări.

Chiar și un model precum Iron Dome are probleme atunci când sunt lansate mai multe rachete în același timp. S-a văzut asta la actualul conflict. Doar că, pe moment acestea sunt tehnologiile, astfel încât este probabil singura abordare coerentă.

Revenind la ceea ce s-a întâmplat la noi, nu-mi vin în cap decât nenumăratele afaceri oneroase făcute pe spatele și spre dezastrul armatei române. Am prezentat de-a lungul timpului mai multe detalii despre acestea. Iată un exemplu aici unde, încă din 2020, vă spuneam că Patriot e un eșec. Puteți constata limpede acum că am avut dreptate.

Ceea ce constatăm este că acum repetăm aceleași comportamente care ne-au distrus în istorie. Acum, în prag de conflict mondial, suntem la fel de fragili, incapabili să facem față oricărei agresiuni externe. Poate că ar trebui să ne resetăm puțin credințele ca să înțelegem ce e cu noi pe lumea asta.

Puțină lume știe că secolul XIX ne-a găsit într-o poziție ingrată. Până la 1848, noțiunea de român nu exista. Țările române se aflu, precum Imperiul Otoman, într-un feudalism întârziat, forța dominantă fiind boierii. Boierii însă nu erau români, ci diverși fanarioți ajunși aici prin corupție. Invazia de greci din Fanar nu avea cum să genereze un sentiment național. În ceea ce privește românii, aceștia nu prea existau în viața publică. În afara unor sate de țărani liberi care abia își duceau traiul de pe o zi pe alta, restul trăiau într-un regim de semi-șerbie pe moșiile boierilor, în majoritate fanarioți. Mă rog, nici nu prea putea să existe noțiunea de român deoarece atunci existau doar moldoveni, valahi și transilvăneni. Unirea Mică a fost făcută ca proiect masonic implementat cu ajutorul fiilor de boieri care-și făceau veacul prin Paris și care au intrat în frățiile de-acolo. Revoluția de la 1848 a adus în prin-plan noțiunea de „identitate națională” care nu prea existase până atunci. În ceea ce-i privește pe românii din Transilvania, aceștia vor mai continua în șerbie și semi-șerbie până la 1918, atunci când intră și ei în contact cu ideea națională. Culmea, cu toate că am avut o „intrare târzie” în rândul statelor naționale, România și-a găsit repede coerența deoarece nu a fost o construcție artificială întrucât existau doi lianți de o importanță covârșitoare: limba și religia. În primul rând limba deoarece religia a reușit să fie deviată în Transilvania de către papalitate. Oricum, chiar și așa, religia avea un trunchi comun, ceea ce a contribuit definitiv la o cimentare rapidă a națiunii.

Însă nu trebuie să uităm că lunga perioadă de uitare din vremea fanariotă a lăsat urme adânci în conștiința noastră, făcându-ne foarte ușor să ne lepădăm de propria identitate. În Transilvania a fost chiar mai rău din Moment ce Maniu mergea în Parlamentul de la Budapesta să spună că „românii se vor dovedi buni unguri”. Reminiscențele lepădării le vedem limpede la târla de români care-au dat fuga în străinătate, uitându-și originile și chiar renegându-le. Cum vă explicați că cei din Gaza, cu toate că mulți dintre ei aveau cetățenii(sau drept de rezidență) prin țările pe unde învățaseră, au preferat să se întoarcă în iadul de acolo. Am văzut într-un reportaj un copil dintr-o căsătorie mixtă care a preferat să meargă în Gaza decât să stea aici. Ce anume te-ar putea face să renunți la clima și perspectivele de aici pentru iadul deșertic din Gaza? În cazul său „strigătul sângelui arab” a fost mai pregnant decât cel al sângelui românesc. E o problemă mare.

Cealaltă problemă este trădarea. Este, probabil, cea mai gravă problemă a românului care-i vine încă de la daci. E o meteahnă pe care o avem înscrisă genetic în codul nostru. De aceea societatea românească se prăbușește mereu atunci când atinge un oarecare apogeu. De aceea nu putem construi. Fundația noastră are trădarea la bază și orice individ care se cațără pe treptele puterii preferă să o ia de la zero. Amară iluzie. Când va ajunge la un oarecare apogeu, trădarea din eșaloanele inferioare îl va mânca precum un cancer.

Iată balanța în fața căreia suntem puși. Pe de o parte suntem perfect coerenți din punct de vedere lingvistic și religios, pe partea cealaltă trădarea și lepădarea de noi înșine ne mănâncă. Și, pentru ca haosul să fie perfect, suntem situați și într-o zonă în care de-a lungul istoriei ne-am aflat sub cel puțin doi poli de atracție. Iată așadar radiografia noastră reală. Și iată motivele pentru care suntem mereu în bătaia vântului istoriei. Singura salvare a noastră e extirparea celor două defecte sau, ca de fiecare dată, proverbialul nostru noroc pe care l-am avut de-a lungul timpului. Cum de defecte nu putem scăpa ne rămâne speranța în noroc. La altceva mai sus nu cred că ne putem gândi.

Dan Diaconu