ECONOMICNOUTATIPOLITICA

De ce nu impozitează penalul PSD-ist, Ciolacu, băncile și companiile din energie care au furat de la români?

Zilele trecute un prieten mi-a trimis clasamentul celor mai profitabile 25 de companii ce acționează în România, pe 2022 acest clasament. Ei bine, prieteni, din primele 25 de companii 11 au afaceri în energie, iar aceste 11 companii au făcut un profit anul trecut de circa 30 de miliarde de RON.

Jumătate din aceste companii sunt străine, celelalte sunt de stat. Oricum ar fi, străine sau de stat, este evident că au făcut un profit nesimțit în baza faptului că ne-au vândut resursele energetice produse ultra-majoritar din solul României, atenție, bun național.

Bineînțeles că pe primul loc este celebra Petrom OMV cu peste 10 miliarde de RON profit și vă dați seama că, dacă cel declarat a fost de 10 miliarde, cel real o fi fost cel puțin dublu. În același timp, clasamentul profitului băncilor ne arată că primele 10 bănci au făcut anul trecut un profit la vedere, pentru că cel real este mai mare, de peste 10 miliarde, iar rata acestui profit este una uriașă, doar Banca Transilvania, care e pe primul loc, la un rulaj de 5 miliarde și ceva a făcut un profit de 2 miliarde și ceva de RON, adică circa 40% din venituri este acest profit.

E limpede că aceste companii energetice și bancare ne-au buzunărit, așa cum am spus de atâtea ori. Nu putem fără energie, nu putem fără tranzacții bancare, Guvernul nu rezistă fără împrumuturi bancare, și noi plătim dobânzi uriașe acestor entități sau facturi uriașe acestor companii din energie, care, repet, ne vând gazul, combustibilul sau energia electrică produsă în România, n-a fost adusă de niciunde.

Mai spun că aceste profituri au fost făcute pe fond de pandemie și război, momente în care fiecare am făcut ce am putut, de la strânsul curelei, până la statul în casă. Deci apare că aceste companii n-au avut nicio urmă de solidaritate și pot să fie așezate în categoria profitorilor josnici.

Adăugați la aceste profituri de zeci sau poate sute de miliarde în mod real și celelalte zeci de miliarde cheltuite aiurea de către guvernanți, genul Cîțu sau Orban sau Ciucă, pe vaccinuri sau/și iertarea de taxare suplimentară pentru aceste companii, spre exemplu OMV, și atunci o să pricepeți și complicitatea guvernelor române în această buzunărire organizată a bietului cetățean.

România azi e la ananghie din punct de vedere economic, a spus-o chiar Ciolacu, deci ar fi fost firesc să focalizeze acțiunea asta de reformă bugetară asupra profitorilor, ăștia pe care i-am pomenit mai devreme, așa cum fac italienii și au anunțat asta zilele trecute sau cum au făcut francezii sau alte state din UE. Nimic la acest capitol și nici nu pare că are de gând Guvernul Ciolacu. Nici măcar soluția de taxare cu 1,5% din cifra de afaceri a multinaționalelor nu se mai ia în seamă, deși era chiar propunerea lui Ciolacu.Spre exemplu, aseară, la emisiunea Ancăi Alexandrescu, Petrișor Peiu i-a solicitat lui Mihai Tudose să le ceară celor de la OMV oficial și îndreptățit să dea banii cuveniți statului român în loc să ni-i împrumute cu dobândă prin achiziționarea de obligațiuni de stat, că asta face OMV-ul cu banii noștri.

Răspunsul exemplificator al lui Tudose a fost că de vină e Monica Macovei. Atât a avut de spus, în rest a fost o tăcere înspăimântătoare. De ce asta? De frică, prieteni. Cei de la guvernare e limpede că nici nu se gândesc să-i taxeze pe cei care ne-au buzunărit și avem, așadar, o concluzie sigură în ce direcție va merge această reformă bugetară. Vizați vor fi doar buzunăriții, adică cetățenii și firmele românești, iar asta confirmă ceea ce spuneam săptămâna trecută, respectiv că programul de reformă bugetară a fost scris la Bruxelles și el vizează strict avantajarea multinaționalelor din România, cu o consecință directă a spolierii românilor.

Ăsta este motivul principal pentru care Marcel Ciolacu se află în dificultate, pentru că în afara certurilor cu liberalii, el astăzi apare ca un prim-ministru, îmi pare rău că trebuie s-o spun, care vrea să facă reformă, dar fără să respecte interesul național. Când ești prim-ministrul României, faci reformă în avantajul pe termen mediu sau lung al statului român, nu strict în avantajul imediat al unor corporații multinaționale.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.