De ce nu luam exemplu? in Ungaria vanzarea terenului agricol catre straini se va pedepsi cu inchisoarea
Persoanele din Ungaria despre care se constată că sunt implicate în vânzarea de teren agricol ungar către străini vor fi pasibile de până la 5 ani de închisoare, a declarat Gyula Budai, secretar de stat în Ministerul dezvoltării regionale din Ungaria relateaza expunere.com
Potrivit oficialului, atât cumpărătorii şi vânzătorii, cât şi avocaţii şi notarii implicaţi în achiziţia de terenuri agricole de către străini vor putea fi condamnaţi la închisoare pe termene de 1-5 ani, conform noului Cod penal care va intra în vigoare la 1 iunie 2016.
Acesta a precizat că vor face obiectul unei amnistii cei care admit existenţa unor astfel de contracte ilegale în perioada de după adoptarea de către parlament a noilor prevederi privind aşa-zisele „contracte de buzunar”, prevăzută pentru luna decembrie a.c., şi până la intrarea în vigoare a Codului penal.
Începând cu data de 15 iunie 2016, în Ungaria vor fi aplicate noile norme europene privind vânzarea fără restricţii de terenuri. Se consideră că până la 1 milion de hectare de teren agricol din Ungaria au fost vândute în mod disimulat unor străini, menţionează publicaţia MTI, citată de Agerpres.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: