De ce nu respectăm poliția rutieră?
1. Pentru că nu-și face treaba.
Traficul e plin de dobitoci care te omoară cu zile, forțând depășiri și tăind benzi cu șmecherie, plini de cretini care cred că simpla semnalizare le dă prioritate și așa mai departe. La absolut orice drum dai peste ei și nu e deloc o întâmplare, pur și simplu știu că nu li se întâmplă nimic și conduc așa până omoară pe careva.
Faptul că poliția stă cu radarul la ieșirea din localitate sau acolo unde e linie continuă pe un kilometru de drept, nu înseamnă că își face treaba, ci doar că își face un plan de amenzi fără să elimine și să educe șoferii cu adevărat periculoși.
O dată la 6 luni iese și amendează șmecheria prin oraș, de ne bucurăm cu toții. Ar trebui să o facă o dată pe săptămână. Iar să prindă un dobitoc care te forțează în șanț, pe porțiuni de șosea unde se merge tare, e un fenomen la fel de rar la noi ca aurora boreală.
Asta trebuie poliția rutieră să facă – să educe șoferii și prevină pericolul în trafic. Nu o face. Scuza cu nu avem bani de benzină este o mizerie, realitatea e că îi doare în fund de șoferii periculoși și se gândesc la numai 2 lucruri – planul de amenzi date cât mai ușor și propriile buzunare.
2. Pentru că ia mită (de exemplu).
În momentul în care ai scăpat cu permisul neluat dând șpagă de două-trei ori, uniforma nu mai reprezintă nimic pentru tine, e ca și cum ai cumpăra ceapă de la piață, e normal să nu o mai respecți. Sunt polițiști care nu iau… câți? 1 din 10?
Cum să respecți o tagmă care lasă un idiot care te-ar putea omorî prin stilul de condus să șofeze liniștit pentru că a băgat niște bănuți în ce buzunar trebuia? Sau care eliberează permise pentru analfabeți sau tâmpi ce nu-s în stare să știe nici regulile de circulație, nici să țină de volan?
CITESTE RESTUL ARTICOLULUI PE REACTII.RO
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: