FOTOGRAFII REVOLTATOARE! ASTIA ISI BAT JOC DE POPORUL ROMAN! De ce poartă politicienii români kipa, sunt evrei religioși?

Evreii nu impun celor de alte religii să poarte kipa la evenimentele lor, indiferent dacă acestea au loc în sinagogă, muzee sau spații deschise. Cu toate acestea, unii politicieni români din vârful ierarhiei poartă kipa la ceremoniile evreiești. Oare de ce? Revenim la întrebarea din titlu: „De ce poartă politicienii români kipa, sunt evrei religioși ?” Iată ce spune despre purtatul kipei site-ul „Fundaţia pentru cultivarea şi promovarea iudaismului din România – Pinhas Eliahu Wasserman” .

Vreau să dedic aceste rânduri originii tradiţiei acoperirii capului, respectiv de a purta o „Kipa” (tichiuţă sau scufie) pe cap.

În cartea sa „Şulhan aruh” (codul de legi al iudaismului), Rabi Iosef Karo (1488-1575) a fixat o normă halahică după care „nu se poate merge pe o distanţă de 4 amot (2,50 metri) cu capul descoperit”. De atunci, obiceiul acoperirii capului a fost transformat în obligaţie pentru fiecare evreu religios. El a devenit unul dintre semnele acceptării obligaţiilor religioase. În ultimele generaţii acoperirea capului cu o „Kipa” a devenit atât o obligaţie, cât şi o formă de recunoaştere reciprocă în public pentru cei care o poartă.

Diferitelor feluri de „Kipe” le-au fost date tot felul de explicaţii. Astfel, evreii naţionalişti-religioşi sionşti poartă o „Kipa” croşetată. Evreii ultraortodocşi, fanatici religioşi, poartă o „Kipa” neagră.

Obligaţia purtării de „Kipei” se bazează pe o lege din Tora care ne interzice să ne comportăm după obiceiurile celorlalte popoare. Deoarece participarea la rugăciune cu capul descoperit era lege pentru creştinii catolici, s-a hotărât ca evreii să-şi acopere capul. În acest fel, s-a decis că acoperirea capului este un semn de recunoaştere a evreului în general.

Acoperirea capului este obligatorie în timpul rugăciunilor, lecturii Cărţilor Sfinte, în sinagogă, atunci când se fac binecuvântări, când se mănâncă sau se bea ceva.

„Kipa” simbolizează un fel de limită a omului menită să-i amintească faptul că există cineva deasupra lui. Chiar dacă purtarea „Kipei” a început ca un obicei hasidic menit să trezească respectul omului în faţa lui Dumnezeu, ea s-a transformat cu timpul în obligaţie prin interdicţia de a parcurge 4 amot cu capul descoperit.

– Din punct de vedere halahic, are voie un evreu să nu poarte „Kipa” dacă la locul de muncă nu-i este permis acest lucru?

O dată am auzit de la tatăl meu, de binecuvântată amintire, că în România un evreu care a găsit de lucru a întrebat dacă – din punct de vedere halahic – poate să stea la locul său de muncă fără „Kipa”, deoarece directorul i-a spus că dacă va veni la serviciu cu Kipa, nu-l va primi la lucru şi îşi va pierde postul.

Tatăl meu i-a răspuns că deşi purtatul „Kipei”, obicei hasidic a devenit o obligaţie a tuturor evreilor, totuşi poate lucra fără „Kipa” pentru a nu-şi pierde locul de muncă. Este vorba însă de o întrebare pusă în România, unde ocuparea unui serviciu depindea de neevrei, care nu înţelegeau rostul purtării „Kipei”. Aici în Israel, problema nu se mai pune în aceeaşi formă: dimpotrivă, există respect pentru cei care poartă „Kipa”.

– Care este mărimea „Kipei”? Oare este o mărime obligatorie pentru „Kipa”?

Din punct de vedere al Halahei (dreptul tradiţional iudaic), nu este obligatoriu a se purta o Kipa care să acopere tot capul, însă cel puţin ea trebuie să fie văzută din toate părţile, atât din faţă cât şi din spate.

– Oare este logic, că evreii care nu poartă Kipa în mod permanent, să-şi acopere capul în sinagogă?

Este foarte adevărat – şi vedem de foarte multe ori – că evrei care nu poartă Kipa îşi acoperă capul atunci când intră în sinagogă, la cimitir, sau când mănâncă. Răspunsul este că din punct de vedere halahic există două grade în obligaţia de a purta „Kipa”:

1) Purtatul Kipei în mod permanent, sau mersul cu „Kipa” în cursul zilei – este un obicei hasidic, transformat în obicei general, devenit obicei permanent pentru toţi evreii.

2) Interdicţia pronunţării Numelui lui Dumnezeu cu capul descoperit, deci obligaţia de a purta „Kipa” atunci când se spune Numele lui Dumnezeu, precum şi în sinagogă. În „Şulhan Aruh” (codul de legi iudaic) e permis a se răspunde „amen” la rugăciune cu capul descoperit. Nu este permis a se lua dreptul de a răspunde „amen” unui evreu pentru că nu are capul acoperit. Acest fapt este menţionat în Talmud, specificându-se clar: „Este mai important a răspunde „amen” la o binecuvântare decît a spune binecuvântarea însăşi, deoarece oricui care răspunde „amen” din tot sufletul, cu intenţia curată şi cu glas tare, i se deschid porţile raiului”.

– Bărbatul care poartă perucă are obligaţia de a-şi pune Kipa pe perucă?

În conformitate cu unele surse, peruca răspunde obligaţiei de a acoperi capul. Acest lucru nu este suficient pentru a desconsidera ca omul să respecte prescripţia divină. Nu este suficientă respectarea ei; este important ca şi alţi oameni să vadă acest lucru. De aceea, folosirea unei peruci este insuficientă. În afară de perucă, fiecare evreu trebuie să poarte şi „Kipa”.

În concluzie, cauzele sau motivele de a purta „Kipa” sunt:

1. Respectul şi frica de Dumnezeu. Acoperindu-şi capul, evreul se educă pe sine însuşi cu frică de Dumnezeu. El ştie că există că există Dumnezeu în cer, care îl vede şi este cu el pretutindeni. Astfel evreul nu ajunge să devină mândru, aducându-şi aminte totdeauna că o putere supranaturală îi conduce viaţa.
2. Al doilea motiv este că evreul care se deosebeşte de neevrei prin credinţa lui, trebuie să se deosebească de ei și prin aparenţa lui exterioară. Creştinii obişnuiesc să-şi descopere capul la intrarea în biserică. Evreii s-au detaşat de acest obicei, decizându-se asupra obiceiului de a purta „Kipa”. „După obiceiurile lor să nu mergeţi”.
3. Ar fi fost bine ca toţi evreii să se comporte după obiceiul hasidic şi să poate Kipa toată ziua. Cu toate acestea, dacă cineva nu poate face acest lucru, cel puţin să aibă o Kipa în buzunar totdeauna şi să şi-o pună pe cap la intrarea în sinagogă sau în cimitir, când mănâncă sau bea, sau când face o rugăciune şi aminteşte Numele lui Dumnezeu.

Sursa: Justitiarul