De ce sunt feministele atât de comice

Am citit recent un articol scris de Zachary Porcu, apărut în revista „The Federalist” care se intitula: „Lumea creată de feminism este din toate punctele de vedere opusul unei lumi care le face fericite pe femei”.

Datele referitoare la fericirea feminină au fost colectate în ultimii 35 de ani și au inclus cel puțin șase studii majore realizate în 35 de țări, la care au participat peste 1,3 milioane de femei. Vorbim despre o mulțime de femei. Mai precis, o mulțime de femei nefericite. De ce?
Z. Porcu notează: „Scăderea fericirii este prezentă chiar și atunci când este controlată cu alți factori: cu sau fără copii, căsătorite sau necăsătorite, singure sau divorțate, tinere sau bătrâne, în rândul tuturor etniilor, dar și indiferent de locul de muncă sau venitul pe care îl au. Femeile sunt nefericite iar această stare se accentuează. Aceste date intră în conflict cu una dintre narațiunile de bază ale secolului XXI: eliberarea femeilor. Deși femeile de astăzi sunt mai educate, au acces la mai multe oportunități și se bucură de mai multe libertăți, fericirea nu a crescut în aceiași măsură. Chiar dimpotrivă. Dar de ce?”.

Informațiile arată că nefericirea crește în ciuda faptului că sarcinile casnice, pozițiile de putere, veniturile, diplomele universitare și multe altele tind să se îndrepte înspre idea de egalitate între femei și bărbați (sau chiar înspre ideea de superioritate). Pe scurt, femeile au realizat progrese uluitoare atât la nivel național, cât și internațional. Cu toate acestea, suntem nefericite. De ce?

Adepții curentului feminist ar putea spune că nu am mers suficient de departe. „Dintr-un punct de vedere pur obiectiv, datele spun că egalitatea de gen crescută se corelează cu nefericirea femeilor”, notează Z. Porcu. Femeile nu au ajuns încă la apogeul a tot ceea ce au realizat bărbații, așa că, desigur, nu sunt fericite ar spune feministele.

Porcu adresează însă apoi o întrebare evidentă, o întrebarea pe care feministele o evită cu orice preț.

Este o întrebarea din categoria elefantului dintr-o cameră. Și anume, care dintre femei sunt fericite?

Sigur ați ghicit răspunsul: femeile căsătorite care îndeplinesc roluri de gen considerate tradiționale.

Ce este nostim în legătură cu adeptele feminismului este că acestea pretind a cunoaște ce vor cu adevărat femeile. De vreme ce nu vor ca femeile să îndeplinească rolurile tradiționale, acestea le suprimă celor mai multe dintre ele nevoia biologică puternică de a îndeplini aceste roluri.

Nu sugerez că toate femeile ar trebui să devină gospodine, aș cum unii critici vor concluziona fără îndoială. Unele femei nu sunt potrivite din punct de vedere temperamental pentru acest rol, unele nu-l doresc, altele nu și-l pot permite. Nici nu ar trebui ca toate femeile să crească copii. Unele femei nu-i vor, altele nu-i pot naște, iar unele nu și-i permit.

Dar nici una dintre situațiile de mai sus nu pot nega că cele mai multe femei sunt biologic predispuse să își dorească a îndeplini un rol tradițional. Feministele vor nega cu înverșunare acest fapt, dar este în regulă. Ar trebui să fie foarte clar până acum că adeptele feminismului nici măcar nu știu ce vor, cu atât mai puțin ce vrem noi, restul femeilor. „Singurul paradox de aici este ironia incapacității sau a lipsei de voință a feminismului de a asculta nevoile și dorințele reale ale femeilor”, remarcă Z. Porcu.

Atât de multe femei au fost îndobitocite de mișcarea feministă încât au ajuns la concluzia că se vor rata dacă aleg să devină casnice. Însă au apărut restricțiile, iar un număr impresionant de femei au fost constrânse să muncească în propriile locuințe împotriva voinței lor descoperind astfel că le-a fost această muncă le-a fost pe plac. Un procent uluitor dintre părinți, mai precis 80% au declarat că perioada restricțiilor i-a adus mai aproape unul de celălalt.

Iar de aici devine comic.

Feministele au fost înspăimântate ca nu cumva, pe timpul restricțiilor, femeile să se bucure de noul lor rol. Acestea au scris câteva articole, fiind vădit iritate, despre pericolele vieții de familie.

NRP a avertizat că „femeile au făcut mari progrese de-a lungul anilor, dar adevărul inconfortabil este că, în familiile lor, femeile încă se încadrează în rolurile stereotipice conform cărora ele gătesc cel mai mult, fac curățenie și se ocupă de creșterea copiilor. Este o altă formă de inegalitate sistemică în cadrul unui cămin din secolul XXI pe care pandemia o scoate la iveală”.

În 2021, feminista Jill Filipovic a criticat mamele casnice într-o lungă discuție pe Twitter, sugerând că acestea sunt lipsite de ambiție și reprezintă un exemplu negativ pentru copii. Cum îndrăznesc să le arate copiilor că au o mamă relaxată și fericită? În schimb, acei copiii ar trebui să fie crescuți de femei ambițioase și stresate care se întorc seara acasă prea obosite pentru a se bucura de copiii pe care i-au născut!

Vedeți? Feministele sunt amuzante. (Ca să știți, Filipovic a fost nevoită să își ceară scuze pentru observațiile sale după ce a stârnit reacții furioase).

Dar aici devine mai puțin comic. Multe feministe au gravitat (în mod ironic) spre cariera feminină tradițională de învățătoare, unde sunt angajate în îndoctrinarea unor generații întregi cu privire la răutățile vieții casnice și la motivul pentru care fetele nu pot fi fericite decât dacă concurează cu bărbații în câmpul muncii. Și ne mai mirăm de ce fericirea generală a femeilor este în scădere? Nu căutați mai departe un răspuns.

Nu e de mirare că milioane de părinți, forțați să-și lase copiii să învețe de la distanță în timpul restricțiilor, și-au retras permanent odraslele din școală după ce au fost martori direcți la îndoctrinarea radicală de stânga la care erau supuși. Bănuiala mea este că aceste familii sunt mult mai fericite după ce au luat această măsură.

Cel mai comic lucru despre feministe este cât de confuze sunt atunci când vine vorba despre o mare parte a femeilor care nu sunt în tabăra lor. Trăind ca și cum s-ar afla în propria lor „bulă”, ele au impresia că, întrucât toți cei pe care îi cunosc sunt de acord cu ele, vorbesc în numele tuturor femeilor.

Un articol publicat de Asociația Americană de Psihologie exemplifică această confuzie: „Milioane de femei și-au părăsit locurile muncă. Psihologia poate să le ajute să întoarcă înapoi”. Articolul deplânge (în cei mai negativi termeni posibili) numărul de femei care au ieșit din câmpul muncii în timpul restricțiilor și după acestea. „Chiar dacă economia își revine și unele sectoare se confruntă cu lipsa forței de muncă, milioane de femei continuă să rămână în propriile case”. Articolul notează modul în care cercetătorii caută „modalități de a readuce femeile pe piața forței de muncă și de a le menține acolo”.

Acest redactor de la APA este de-a dreptul șocat de studiile care arată că perechile „se întorc la rolurile tradiționale de gen”. Nu glumesc, un citat din acest autor drept dovadă: „Faptul că au fost forțate să-și părăsească locurile de muncă din cauza pandemiei covid pentru a deveni casnice reprezintă o provocare pentru sănătatea lor mintală. Pe lângă anxietate, izolare și alte probleme de sănătate mintală, probleme în căsnicie sau în relații pot rezulta din faptul că femeile își pierd statutul de lucrătoare”.

Un psiholog (de sex feminin) a remarcat: „Pandemia a scos la iveală cât de fragilă este infrastructura care le permite femeilor să participe în câmpul muncii. Când această infrastructură s-a prăbușit, am văzut cum femeile au părăsit forța de muncă în masă”.
„Dacă le putem înțelege motivațiile”, a remarcat un alt scriitor, „atunci pot fi concepute intervenții care să le ajute să se răzgândească”. Intervenții? Serios? Deci a fi casnică este o situație de urgență? Poate că ceea ce le „motivează” pe aceste femei este însăși natura lor, nu?

Se pare că feministelor nu le trece niciodată prin cap că multe femei, în situațiile în care își pot permite, preferă pur și simplu să stea acasă și să-și crească copiii, în loc să-i dea în grija altcuiva. Și de aceea feministele sunt comice.

Articol scris de Patrice Lewis, pentru wnd.com