De ce trebuie refuzată VACCINAREA. Propunerile profesorului Luc Montagnier, laureat Nobel în medicină
De ce trebuie refuzată VACCINAREA
De la începutul pandemiei, profesorul Luc Montagnier, laureat al premiului Nobel în medicină, a făcut mai multe afirmații care au ajuns pe prima pagină a ziarelor – a celor din presa nesubvenționată guvernamental sau privat, desigur. Una dintre ele este despre originea „fabricată” a virusului și a inserțiilor sale identificate prin modele matematice care permit identificarea rupturilor armoniei așteptate. Această descoperire a fost confirmată într-un studiu scris împreună cu matematicianul Jean-Claude Perez, evaluat inter pares, apoi în platoul FranceSoir, precum și de numeroși experți internaționali până când a devenit una dintre ipotezele cele mai probabile, încetând să mai fie o teză „conspiraționistă”, așa cum o prezentase o parte din mainstream media, notează FranceSoir.fr.
„Acesta este un apel către conducătorii care promovează, în țara lor și la nivel internațional, o vaccinare în masă pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus.
Pe baza unor date deocamdată experimentale, ei au permis și încurajat campanii de inoculare în masă a noilor tipuri de vaccinuri.
Aceste vaccinuri conțin o parte din ARN-ul virusului care codifică proteina de suprafață a acestuia pentru a-i permite să se fixeze pe celulele-țintă. Producătorii acestor vaccinuri au crezut în mod naiv și au lăsat să se creadă că organismele injectate vor determina un răspuns puternic de anticorpi care să neutralizeze această proteină de suprafață și să împiedice, astfel, transmiterea virusului.
Or, faptele contrazic această așteptare: vaccinurile produse de Pfizer, ModeRNA, Astra Zeneca nu împiedică transmiterea virusului de la un om la altul, iar vaccinații sunt la fel de susceptibili să-l transmită ca și nevaccinații.
În consecință, speranța obținerii unei „imunități colective” prin sporirea numărului celor vaccinați este cu totul deșartă.
Explicația acestui eșec este simplă: marea capacitate de mutație a virusului, împreună cu înaltul lui grad de transmisibilitate, permit selecția de variante rezistente la vaccin.
Este o cursă unde virusul va fi mereu cu un pas înainte.
Trebuie abandonată această cursă și refuzată vaccinarea obligatorie, mai ales a personalului medical, deja bine informat despre efectele secundare ale actualelor vaccinuri.
Le propun autorităților soluții salvatoare:
- Vaccinarea cu un vaccin care să genereze o puternică imunitate celulară de tip T, precum vaccinul BCG/anti-tuberculoză (țările care au pus în practică o astfel de vaccinare au avut o incidență scăzută de Covid-19);
-
Tratamentul precoce al infecției cu ivermectină și antibiotic bacterian, căci există un co-factor bacterian care amplifică efectele virusului”.
Profesorul Montagnier și-a cântărit bine fiecare cuvânt când a lansat acest apel, care este întâmpinat favorabil de comunitatea medicilor și asistenților, dintre care mulți sunt devastați de decizia Consiliului Constituțional de a face obligatorie vaccinarea personalului medical.
Un medic reacționează: „Mulțumiri profesorului Montagnier, sperăm ca numeroși oameni de știință ca el vor veni să se alăture acestui apel pentru ca guvernul să poată deschide, în sfârșit, o dezbatere (pe această temă)”.
În aceeași zi în care s-a publicat apelul profesorului Luc Montagnier au avut loc proteste împotriva pașaportului „sanitar” și a vaccinării obligatorii a personalului medical în peste 180 de orașe din Franța.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: