De Ziua Marinei, PLĂVANUL, împreună cu Marcel Ciolacu, promite solemn: „Vom face totul pentru Ucraina!”

Bombardamentul cu promisiuni ale conducerii României de a face totul pentru a ajuta Ucraina are, cred, rolul psihologic de a amorți indignarea populației, care se zbate în sărăcie, fără nicio luminiță la orizont. Tactica, desprinsă din manualele psihologiei maselor, a avut efect. Românii sunt atât de scârbiți de nedreptăți, minciuni și propagandă, încât nici măcar nu mai vor să audă de Ucraina. Între timp, însă, deciziile de la nivel înalt ne conduc la pieire.

Impresia mea este că ”mai-marii” care ne conduc se luptă pentru vreo primă sau vreun premiu acordat celui care face cel mai mult pentru Ucraina. Altfel nu-mi explic cum de Ziua Marinei, o sărbătoare cu dublă semnificație pentru români, a devenit, brusc, ceva despre ucraineni. Ca să nu depășim totuși acest moment, Ziua Marinei ar trebui să fie o comemorare, la fel cum comemorăm, ca ortodocși, Adormirea Maicii Domnului.

Pentru că nu mai avem ce să sărbătorim în marina românească, atâta timp cât flota țării, cândva o mândrie națională, a fost vândută de un fost președinte. Se tot vorbește despre poziția strategică a României la Marea Neagră și cât de importanți sunt cei 7.000 de angajați ai Forțelor Maritime, cu secretare cu tot. Angajați care stau în spatele a trei nave mari și late, cu care România, membru ”marcant” al NATO și mare partener strategic al SUA, va apăra Flancul Estic.

Nu e nici măcar ca în bancul vechi cu filmul româno-american, actorii lor și caii noștri. Că noi punem la dispoziție doar Marea Neagră și atât. Sigur că nu e totul pierdut, pentru că mai sunt pe țeavă, probabil plătite deja, că ai noștri sunt cu banii înainte, două nave britanice, obosite, că sunt second-hand, cu care vom da gata orice dușman care ar îndrăzni să se apropie. Și atunci ce atâta înghesuială de oficialități de rang înalt la Ziua Marinei, ce atâtea discursuri sforăitoare, când, de fapt, ar trebui să lase capetele jos, de jenă și penibil?! Anul acesta însă, peste penibilul laudelor la adresa flotei, s-a adăugat și un mare afront adus întregii țări.

Iohannis plusează periculos

Cel care și-a dat în stambă cel mai tare, de Ziua Marinei, a fost chiar președintele Klaus Iohannis. Acesta a anunțat că ”România va susține Ucraina cât va fi necesar și că va oferi Kievului atât sprijin politic, cât și sprijin practic multidimensional”. Referitor la sprijinul Ucrainei cât va fi necesar, un singur lucru trebuie remarcat. Dacă războiul se mai prelungește cu un an, România va intra, oficial, în faliment. În ce privește sprijinul politic, nu îmi dau seama la ce s-a referit președintele. Se aude că lui Zelenski i s-ar pregăti debarcarea, iar cert este că de organizarea de alegeri în Ucraina nici nu poate fi vorba. Însă la faza cu sprijinul multidimensional Iohannis sigur a câștigat premiul pentru cel mai fervent susținător al Ucrainei.

România va fi, deci, sacrificată, multidimensional, pentru binele ucrainenilor. Mai mult decât atât, Klaus Iohannis a declarat, cu subiect și predicat, că țara noastră va participa la instruirea militarilor ucraineni în cadrul misiunii de asistență militară a UE și va găzdui viitorul hub regional de antrenament pentru piloții de aeronavele F-16, un centru care va deservi deopotrivă piloți români, aliați și ucraineni. Ce înseamnă acest lucru pentru noi? Că devenim, la vedere, parte co-beligerantă în conflictul ruso-ucrainean, cu consecințele de rigoare.

Ce economie și ce nivel de trai?

Premierul Marcel Ciolacu a plusat și el, mai subțirel, de vară, însă la fel de grav. Acesta a promis că va aloca bani pentru armament indiferent de provocările economice. Adică ne putem tăvăli în chinuri de foame și de frig, că nu va renunța să aloce sume uriașe pentru înarmare. Că, nu-i așa, ce poate fi mai important decât Apărarea? Ieșind puțin din discursul obsesiv al propagandei, isteria înarmării care a cuprins Europa nu are nicio justificare în realitate. Ni s-a spus că Rusia nu se va opri la Ucraina și că va invada tot ce mișcă prin jur.

Iată că, la un an și jumătate de la izbucnirea conflictului, nu s-a întâmplat nimic, în afara prăbușirii economice a UE. Revenind la ”totul pentru Ucraina”, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a ținut să lovească și el agricultura și economia românească, afirmând că România își va dubla, în următoarea perioadă, capacitatea lunară de tranzit a cerealelor ucrainene către Portul Constanța, la 4 milioane de tone, în special prin fluviul Dunărea. Dinamitând, subit, promisiunea Guvernului de a crea culoare speciale pentru mărfurile ucrainene, măsură care ar fi trebuit să-i sprijine pe fermierii români.