Decalogul minoritarului

Trăind timp de opt ani printre românii din Ungaria şi împărtăşind zilnic viaţa de minoritar român din afara graniţelor României, Preasfinţitul Sofronie, primul episcop al românilor din Ungaria, actualmente episcop al Oradiei, a întocmit în vremea arhipăstoriei sale un Decalog al minoritarului, pe care atunci “Foaia românească” l-a publicat în repetate rânduri.

Zilele trecute am avut parte iarăşi de o vară fierbinte în relaţiile româno-maghiare, când în urma unor universităţi de vară şi tabere organizate în Ardeal, politicieni maghiari şi români s-au ambalat în noi acuze şi jigniri la adresa celuilalt. Subiectul care stârneşte de cele mai multe ori neînţelegerile dintre cele două părţi este problema minorităţilor naţionale. Urmărind replicile şi acuzele fără sfârşit ale politicienilor, mi-am adus aminte de acest Decalog (la care o să-mi permit să adaug câteva explicaţii), care poartă în sine multe învăţăminte nu doar pentru minoritari, ci şi pentru poporul majoritar care într-adevăr şi sincer îşi doreşte protecţia şi menţinerea unui grup minoritar în ţara lui. Decalogul a fost scris pentru românii din Ungaria, dar este valabil nu numai pentru ei.

1. Înţelege că Dumnezeu a binevoit aşa pentru tine. Nicio comunitate de români din lume nu se poate menţine fără o conştiinţă naţională solidă. Nu noi am ales să ne naştem români, ci Cel de Sus a lăsat să fim urmaşii unor părinţi, moşi şi strămoşi români. Nu stă la libera alegere a nimănui, naţionalitatea este un dat.

2. Să nu-ţi pierzi identitatea. Păstrarea identităţii depinde de fiecare individ în parte, este o datorie morală faţă de părinţi şi înaintaşi. Comunitatea te poate ajuta să-ţi păstrezi identitatea, dar nu poate s-o păstreze în locul tău.

3. Să nu-ţi uiţi limba. O comunitate minoritară se distinge de majoritate, în primul rând, prin limba şi cultura proprie. Dacă românii din Ungaria nu vor mai vorbi româneşte, ei nu se vor mai putea numi români, vor fi doar nişte marionete fără suflet, nişte figurine în teatrul de păpuşi româno-maghiar.

4. Nu te lăsa umilit. Nu permite nimănui să-şi bată joc de limba, credinţa, tradiţiile poporului din care faci parte. Ca să nu ajungi în astfel de situaţii, trebuie să fii stăpân pe tine, să-ţi cunoşti bine limba, trecutul şi valorile naţionalităţii tale.

5. Nu-i lăsa pe alţii să hotărască în numele şi în locul tău. E mult prea uşor să dai vina pe alţii, dacă nu merg bine lucrurile în comunitatea ta. Ia parte activă în viaţa organizaţională a comunităţii din care faci parte, participă la alegeri, fii informat, spune-ţi părerea, pretinde muncă de calitate de la liderii aleşi.

6. Cinsteşte memoria înaintaşilor. Pentru ca urmaşii tăi să fie mândri de tine şi tu trebuie să-ţi aminteşti de faptele, de meritele înaintaşilor tăi. Caută modele de urmat. Fiecare comunitate îşi are eroii săi.

7. Învaţă-i pe urmaşii tăi să-şi preţuiască moştenirea. Bunicii fac bine dacă le povestesc nepoţilor nu doar despre feţi-frumoş şi ilene-cosânzene, ci şi despre personaje istorice sau literare reale.

8. Rezistă tuturor presiunilor asimilatoare. Creează-ţi la tine acasă o mică „ţară” a ta, în care să trăiască şi să înflorească limba şi tradiţiile neamului tău. Aici vei putea fi ferit de asimilare, asta te va ajuta să te menţii român şi să transmiţi şi urmaşilor valorile tale naţionale.

9. Integrează-te în propria cultură. Nu sta la marginea terenului şi nu privi din afară ceea ce se întâmplă în comunitatea ta. Ia parte activă în viaţa culturală, cântă în cor, dansează în ansamblu folcloric, joacă teatru, creează artă.

10. Fii demn şi te vor aprecia şi ceilalţi. În cazul minorităţilor nu-i adevărat sintagma “capul plecat sabia nu-l taie”. Cu cât eşti mai fricos, mai umil, cu atâta te vei pierde mai repede. Poartă-ţi originea şi limba cu demnitate. Vei avea numai de câştigat. De Eva Şimon – Foaia Romaneasca