Decizia CCR legata de prescripția răspunderii penale: Cine scapă de dosare și de ce

Curtea Constituțională a declarat neconstituțional art. 155 alin. (1) din Cod penal, care prevede că întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză. În funcție de motivarea care urmează să fie redactată, decizia are potențialul de a pune capăt unor practici abuzive ale organelor de cercetare penală și, implicit, să ducă la încetarea unor procese penale.

Ce este prescripția răspunderii penale

Prescripția răspunderii penale presupune stingerea raportului juridic penal după trecerea unui anumit interval de timp de la data săvârșirii faptei sancționate penal. Această instituție a dreptului penal nu se aplică infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, omorului, omorului calificat, sclaviei, traficului de persoane, traficului de minori, proxenetismului, violului, agresiunii sexuale, actului sexual cu minor și torturii.

Pentru celelalte infracțiuni există termene legale (art. 154 Cod penal) dincolo de care tragerea la răspundere penală nu mai este posibilă (art. 396 alin. 6 Cod procedură penală). După întreruperea acestor termene prin întocmirea de acte procedurale într-o cauză penală, încep să curgă noile termele de prescripție.

Precedentul din 2018

Curtea Constituțională a stabilit, printr-o decizie din 2018, considerată interpretativă, că întreruperea prescripției nu se poate face prin „îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”, ci este nevoie de o procedură asemănătoare celei din vechiul cod penal. Astfel, nu este de ajuns ca un act de procedură să fie comunicat oricărui participant la procesul penal pentru ca prescripția să fie întreruptă, ci este nevoie ca actele de procedură să fie comunicate suspectului sau inculpatului. În practică, nici Parlamentul nu a modificat articolul din Codul Penal în acord cu decizia Curții, nici organele de cercetare penală nu au aplicat întocmai decizia din 2018.

S-a ajuns astfel ca norma din art. 155 alin. (1) să fie atacată din nou la CCR, pe motiv că nu îndeplinește criteriile de claritate și previzibilitate. De această dată, Curtea a declarat întregul alineat neconstituțional, urmând să detalieze în viitoarea motivare care sunt efectele concrete și până unde se întind ele. Din desfășurarea evenimentelor puteam deduce însă care ar putea fi cea mai probabilă soluție indicată de CCR, una care să corecteze o situație potențial abuzivă fără a arunca în aer toate dosarele penale aflate pe rol.

Posibilele consecințe

După publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, art. 155 alin. (1) Cod penal va fi suspendat. Parlamentul va avea la dispoziție 45 de zile pentru a pune legea în acord cu decizia CCR, în caz contrar textul vizat urmând să fie abrogat de drept. Ne-am afla în situația în care nu ar exista reglementate cauze de întrerupere a termenului de prescripție a răspunderii penale. Fiind în prezența unei dispoziții de drept material, urmează să fie activată și instituția legii penale mai favorabile.

Aplicarea de plano a unei asemenea decizii ar repune în termenul inițial de prescripție cauzele aflate pe rol. Fără a da nume la acest moment, ar urma un val de hotărâri de încetare a procesului penal ca urmare a constatării prescripției răspunderii penale. Este însă puțin probabil ca motivarea deciziei CCR să conțină o asemenea „bombă nucleară”, cel mai probabil scenariu fiind cel al raportării la decizia din 2018.

Curtea ar urma să indice că decizia de azi se va aplica în acele cazuri în care nu s-a ținut cont de considerentele deciziei din 2018. Cei care se vor prevala de noua decizie a CCR în dosare aflate pe rol vor fi nevoiți să facă dovada faptului că întreruperea cursului prescripției s-a făcut nelegal, prin ignorarea deciziei CCR din 2018. Nu ar trebui să fie vizate dosarele în care art. 155 alin. (1) din Codul penal s-a aplicat în conformitate cu prevederile deciziei CCR, adică suspecții sau inculpații au fost informați.

De ce s-a ajuns aici

Curtea Constituțională arăta în decizia din 2018 că, dacă efectuarea unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului au ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, pentru persoana în cauză se generează o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripției speciale.

Practica întreruperii prescripției „pe șest” a fost de multe ori denunțată ca una abuzivă, menită să țină anumite persoane „în șah”, prin lungirea termenului în care puteau fi vizate de diverse acuzații. Având în vedere corectarea caracterului imprevizibil al normei legale, Curtea Constituțională a pronunțat decizia din 2018. Au urmat patru ani în care, în ciuda explicațiilor clare ale CCR, practica a rămas una neunitară, inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție refuzând să tranșeze problema dintr-o decizie interpretativă. S-a ajuns astfel la ridicarea unor noi excepții cu privire la art. 155 alin. (1) Cod penal, la Tribunalul Dolj si Tribunalul Sibiu, ambele susținute inclusiv de instanțele de trimitere.

Sursa: stiripesurse.ro