DECIZIA momentului în coaliția de guvernare privind ALOCATIILE pentru copii. Alerta!
Coaliția de guvernare a decis ca alocația de stat pentru copii nu se va mai dubla în trepte până în 2022.
Ce s-a întâmplat: Inițial, Parlamentul a votat pentru dublarea alocației de stat pentru copii. Invocând situația economică precară, Guvernul anterior condus de Ludovic Orban a adoptat o Ordonanță de Urgență care prevede că alocațiile vor crește în trepte, cu câte 20%, la fiecare lună ianuarie si iulie, astfel că dublarea alocației urma să se realizeze, dar pe termen lung, până în 2022 mai exact, și nu imediat pentru a nu destabiliza bugetul de stat.
Noul Guvern Florin Cîțu a decis acum să schimbe macazul și să nu mai dubleze deloc alocațiile. Astfel, coaliția de guvernare a decis că alocația de stat pentru copii va mai crește doar cu 20% de la 1 ianuarie 2021 și atât. Celelalte creșteri de câte 20%, care ar fi trebuit să aibă loc în iulie 2021, ianuarie 2022 și iulie 2022, NU VOR MAI AVEA LOC.
Din 2022, alocația se va indexa anual cu rata medie anuală a inflației.
Prevederile au fost votate deja în comisiile senatoriale și intră azi la vot în plenul Senatului. Camera Deputaților este for decizional în acest caz.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: