Decizia revoltătoare care s-a luat în spatele ușilor închise. Noul Guvern tocmai a pus pe jar toată România!
Negocierile pentru noul Guvern sunt în toi, iar PNL, USR-PLUS şi UDMR discută cele mai bune variante pentru echipa ce va conduce de acum încolo ţara. În spatele uşilor închise însă, se pare că s-au luat şi decizii ce îi vor înfuria pe foarte mulţi români.
Vineri seara, liderii PNL, USR-PLUS şi UDMR au dat anunţul aşteptat de întreaga Românie: s-a ajuns la un acord privind viitoarea coaliţie de guvernare.
Liderii politici au decis că îl vor susţine pe Florin Cîţu pentru funcţia de premier, PNL va primi şefia Camerei Deputaţilor, iar cei de la USR-PLUS pe cea a Senatului.
Guvernul României va avea 2 vicepremieri şi 18 ministere, iar împărţirea între formaţiunile politice se va face în felul următor: 9 portofilii pentru PNL, 6 pentru USR-PLUS şi 3 pentru UDMR.
Decizia revoltătoare, care va stârni în mod sigur discuţii aprinse în spaţiul public, pare însă să fi venit la negocierile ce au avut loc în continuare sâmbătă. Astfel, Cabinetul Cîţu va avea nu mai puţin de 80 de secretari de stat, au decis liderii celor trei formaţiuni ce formează coaliţia de guvernare, relatează G4Media.ro.
La aceleaşi negocieri s-a stabilit repartiția agențiilor guvernamentale și s-a discutat despre destinația fondurilor europene.
Guvern în România înainte de Crăciun, spune prim-vicepreşedintele PNL
Unul dintre liderii liberalilor, Rareş Bogdan, a precizat că românii se pot aştepta să aibă un Guvern chiar înainte de Crăciun. El a explicat că anumite probleme, precum cea a secretarilor de stat şi pe companii au fost deja rezolvate, iar acum se discută intens pe o serie de alte proiecte.
“Noi ne-am dori să avem un Guvern până de Crăciun. Ceea ce puțină lume credea, s-a întâmplat ieri. S-a schițat o formulă de Guvern, iar Florin Cîțu a primit un boost pentru a începe o nouă guvernare.
S-a rezolvat și problema secretarilor de stat și pe companii, acum se discută foarte mult de proiecte, de proiecte pe bani europeni, vorbim despre spitale, școli, autostrăzi”, a declarat Rareş Bogdan pentru Digi24.
Ce spune Ludovic Orban despre nemulţumirile unor lideri liberali din teritoriu?
“Eu am respectat mandatul BPN-ului întru totul. Mandatul a fost acela de a merge pe una dintre propunerile avansate, iar una dintre variante era Florin Cîțu premier și funcția de președinte al Camerei Deputaților. PNL deține premier și 9 portofolii de guvernare.
Sigur, nu mai suntem Guvern monocolor, acum suntem într-o coaliție. Nu trebuie să fie nicio problemă din faptul că un anumit portofoliu este deținut de un alt partid din coaliție, pentru că noi suntem parteneri, noi vom colabora și vom susține fiecare ministru.
Bineînțeles că nu poate să fie toată lumea mulțumită. Suntem într-o negociere, au fost situații în care toate cele 3 partide au dorit același minister și este normal să existe cedări. Pentru noi este important ca România să aibă cât mai rapid un Guvern, un Guvern care să lucreze pentru România”, a precizat preşedintele PNL.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: