GENERAL

DECIZIA Germaniei ar putea înclina soarta războiului din Ucraina. News alert

Cancelarul german Olaf Scholz a anunţat miercuri livrarea iminentă de arme aliaţilor din Estul Europei care în schimb vor trimite arme din era sovietică în Ucraina, relatează Agerpres conform dpa.

Guvernul „a concretizat acum aceste acorduri cu mai multe state care prevăd că ele vor fi legate direct de livrări” de arme către Ucraina, a declarat miercuri cancelarul german în timpul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri din Bundestag, fără a furniza alte detalii.

Potrivit planului, partenerii est-europeni care trimit arme din epoca sovietică Ucrainei vor primi livrări de arme din Germania în schimb. Justificarea este că ar fi mai uşor pentru soldaţii ucraineni să utilizeze echipament din epoca sovietică, cu care sunt obişnuiţi, în loc de arme moderne occidentale.

Germania a purtat convorbiri cu Republica Cehă, Grecia, Polonia şi Slovenia asupra acestor acorduri. „Am investit multă energie pentru ca asta să se întâmple”, a spus Scholz, adăugând că implementarea va avea loc în următoarele săptămâni.

Între timp, cancelarul nu a comentat asupra solicitării opoziţiei ca Germania să livreze direct Ucrainei vehicule de luptă pentru infanterie şi de aprovizionare.

În schimb, el a confirmat că Germania va furniza doar tipurile de arme pe care alţi aliaţi ai Ucrainei le trimit. „Este o decizie de leadership pe care am luat-o împreună”, a spus el.

Sursa: comisarul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.