DECIZIE FARA PRECEDENT luata de Florin Cîțu : Bancile vor avea puteri SPORITE. Sunt vizati toti romanii
Guvernul va găsi o soluție pentru ca băncile să își identifice mai ușor clienții, conform cerințelor directivei europene privind prevenirea spălării banilor, inclusiv prin acces la baza de date cu evidența populației a Ministerului Afacerilor Interne, a anunțat premierul Cîțu.
De ce este important: Președintele Iohannis a promulgat în iulie 2019 legea care transpune în legislația națională cea de-a patra directivă europeană privind combaterea spălării banilor, care elimină acțiunile la purtător și solicită băncilor o procedură mai riguroasă de cunoaștere a clientelei (Know Your Customer sau Know Your Client), în vederea prevenirii spălării banilor.
Premierul a avut acum o întâlnire cu reprezentanți ai sectorului bancar din România, care i-au solicitat accesul băncilor la baza de date privind evidența persoanelor, aflată în administrarea Ministerului Afacerilor Interne. ”Se va rezolva problema aceasta. Am înțeles nevoia pentru că, pe de o parte, există, Oficiul de Spălarea Banilor (Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor – n. red.) care cere informații de la sistemul bancar și propune niște reguli, pe de altă parte nu au cum să ia aceste informații și sunt cumva prinși la mijloc. Vom găsi soluția să aibă acces la informații pentru procedura know your client”, a declarat premierul Cîțu.
Recent, șeful statului a promulgat și un proiect lege, inițiat de Guvern, prin care România își va asuma jurisdicția cu privire la infracțiunile de spălare de bani săvârșite de resortisanții săi, firme sau persoane fizice, indiferent de statul unde a fost comisă fapta și chiar dacă spălarea de bani nu este incriminată în țară respectivă.
Sursa: profit.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: