Decizie-ŞOC: Un mare actor român vrea să se CĂLUGĂREASCĂ – ‘E ceva care mă tot cheamă’
Un mare actor este la un pas de o decizie radicală care i-ar schimba total viaţa. Vrea să o ia pe urmele unui alt coleg de breaslă care a hotărât să se călugărească.
Societatea în care trăim îi determină pe tot mai mulţi actori români să renunţe la carierele lor şi să se retragă din viaţa publică. Ultimul care a făcut acest pas a fost Mihai Coadă, cunoscut pentru rolul lui Nelu Curcă. Acesta a ales să devină slujitor în biserică. Şi se pare că acesta nu va fi ultimul.
Un alt mare actor pare să-i calce pe urme şi să ia calea bisericii. Adrian Titieni, actorul din serialul “Fructul oprit”, spune că ia în calcul varianta de a merge la mănăstire.
VEZI SI: Olguța Vasilescu, ANUNT CRUCIAL despre SALARII si PENSII: ”Nu trebuie să panicăm pe nimeni…”
“S-ar putea ca într-un an să se producă o retragere. E ceva care mă cheamă de ani mulți, am zis că rămân în lume ca să împlinesc ceva. E ceva care mă tot cheamă, nu știu ce e. Trăim într-o societate în care suntem condiționați și dincolo de asta toate informațiile la care vrem să accedem sunt posibile”, a spus Adrian Titieni la Antena 3.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: