GENERAL

DECLARATIA care cutremură România: ”A fost o crimă. Avem datoria să dăm explicații”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, este extrem de deranjat de modul în care au decurs lucrurile la noi în țară în ultimii doi ani. Potrivit acestuia, comunicarea „total greşită” în ceea ce privește virusul SARS-Cov-2 a dus la multe neplăceri și inconveniente, iar pentru toate acestea trebuie să fie trași la răspundere foștii miniștri ai Sănătății.

Marcel Ciolacu, președintele social-democraților, a avertizat că „suntem după doi ani rataţi în zona de control al pandemiei”. Au fost făcute multe greșeli care au dus la o rată de mortalitate mare, iar foștii miniștri din Sănătate trebuie trași la răspundere pentru că totul a fost declanșat de o comunicare „total greşită”.

Șeful Camerei Deputaților este încântat de modul în care Alexandru Rafila, actualul ministru al Sănătății pune problema. Marcel Ciolacu susține că acum se încearcă o comunicare asemănătoare cu cea din țările nordice, una în care se prezintă atât factorii pozitivi cât și cei negativi ai vaccinării.

„Am stat de vorbă şi cu ambasadorii ţărilor nordice. În primul rând, comunicarea în alte state a fost una foarte clară unde au spus şi ce e bine şi ce e rău la vaccin.

Noi am avut o comunicare total greşită. Eu văd că Alexandru Rafila încearcă să comunice absolut toată paleta, dar nici să pic în extreme, că îşi creşte păr între degetele de picioare dacă te-ai vaccina şi ai coadă”, a declarat Marcel Ciolacu la România TV.

Președintele PSD este împotriva vaccinării obligatorii, însă este de acord cu ideea de testare în masă. Modul în care Alexandru Rafila pune problema i se pare de mare ajutor în lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

„Faci testare în masă. Afli în testare rapidă. Când afli dacă ai COVID, te informezi care e situaţia. Intri în izolare.

Nu putem depăşi pandemia şi nici criza economică fără un efort comun şi exemple de la toate păturile sociale. Dacă vom încerca cu şmecherii (…), intrăm iarăşi… Cei care au omorât oameni cu bună ştiinţă trebuie să răspundă. Categoric!

Nu trebuie căutaţi alţi vinovaţi. Nu e o perioadă de alegeri. E o perioadă în care clasa politică trebuie să fie responsabilă”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Au fost făcute multe greșeli, iar vinovații trebuie să plătească. Marcel Ciolacu pune totul pe spatele miniștrilor Sănătății
Șeful Camerei Deputaților este de părere că una dintre cele mai mari greșeli ale autorităților este aplicarea de amenzi în pandemie. Acesta a susținut că „întotdeauna ai găsit cetățeanul vinovat. Înseamnă că tu nu ai explicat. Avem datoria ca oameni politici să dăm explicații”.

Legat de modul în care a fost gestionată pandemia, Marcel Ciolacu este de părere că s-au luat decizii greșite, iar pentru acestea trebuie cineva tras la răspundere. Pentru că vorbim despre o situația medicală, cei vinovați sunt foștii miniștri din Sănătate.

„Miniştrii Sănătăţii se pare că vor răspunde penal pentru faptele lor. Am avut mortalitate de 82% la bolnavii de cancer. Am sărit de la 28%. (…)A fost o crimă că bolnavii cronic nu au avut acces la actul medical. Despre ce vorbim?

Sperăm că vor răspunde. Vor răspunde toţi într-un stat funcţional.

Noi n-am mai avut un stat funcţional. Avem un Guvern funcţional şi să avem un stat funcţional în întreaga sa capacitate”, a conchis Marcel Ciolacu.

Sursa: evz.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.