Declaraţie alarmantă a Generalului EMIL STRAINU: „România este poligon de testare pentru armamentul geoclimatic”
„Ţara noastră se confruntă, în anii aceștia, cu fenomene meteo extreme: caniculă în sud şi sud-est, instabilitate accentuată în alte zone şi ploi torenţiale care au dus la inundaţii. Aceste manifestări violente ale vremii ar putea fi provocate, potrivit generalului Emil Străinu, chiar de mâna omului.
Știrile meteo o iau razna
”Ne aflăm în plin cod galben de caniculă, valabil până vineri în sudul şi sud-estul ţării, precum şi în Capitală. La polul opus, îndeosebi în zonele montane, instabilitatea atmosferică se va accentua şi vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, mai grav, căderi de grindină.
Mari suprafeţe de culturi agricole au fost afectate deja de aceste fenomene extreme, pagubele fiind însemnate. De asemenea, din cauza averselor torenţiale s-au format viituri care au distrus case şi gospodării. În comuna Cuci, din judeţul Mureş, numeroase case au fost avariate de ceea ce localnicii au descris ca fiind o tornadă.”
Acest tablou ne arată o Românie practic sub asediul fenomenelor meteo extreme. O posibilă cauză a acestor manifestări concertate ne-a dat-o generalul Emil Străinu. „Toate aceste fenomene pot fi controlate de om. Este o tehnologie veche, din anii ’50-’60, iar marile puteri dispun la ora asta de ea”.
VEZI SI: RUSIA poate INVADA ROMANIA
„Marile puteri îşi plătesc reciproc poliţe”
L-am întrebat pe generalul Străinu ce legătură este între această tehnologie şi ceea ce se petrece în ţara noastră. „Prin intermediul ei, marile puteri îşi plătesc reciproc poliţe, fără să mai folosească tancuri şi rachete, războiul economic şi alte mijloace. Războiul economic îl fac distrugându-ţi recoltele, câmpurile de legume şi de fructe, pomii fructiferi, viile.
Este un război între Est şi Vest. Primele cinci mari puteri ale lumii sunt deţinătoare a ceea ce se numeşte arma meteorologică şi desfăşoară războiul meteorologic. E foarte simplu. România, de peste 35-40 de ani, este un poligon de încercare a armelor geoclimatice”, a declarat, pentru „ring”, generalul Emil Străinu.
VEZI SI: Se joacă cineva de-a cutremurul în România?
„În 2005 s-a dorit distrugerea agriculturii româneşti”
Am mers mai departe şi l-am rugat pe generalul Străinu să ne explice cine şi de ce ar vrea să pună la cale o astfel de acţiune. „Cine are interese reglează cumva aceste lucruri, pentru ca interesele proprii să fie cele care să primeze.
A nominaliza pe cineva ar fi o greşeală. Sunt astfel de forţe şi ei le folosesc. Cu aproximativ 10 ani în urmă, în 2005, când pe piaţa românească şi-au făcut intrarea mari furnizori de legume şi fructe din centrul Europei şi din Asia, s-au produs fenomene asemănătoare. S-a dorit distrugerea agriculturii şi a pomiculturii româneşti.
E clară treaba”, ne-a spus generalul, care a adăugat că deocamdată nu există soluţii pentru rezolvarea acestei situaţii. „Nu avem ce să facem, pentru că la nivel decizional nu avem oameni care să înţeleagă acest lucru. Dosarul care s-a făcut în 2005, la marile inundaţii de atunci, este secretizat şi acum, este secret de stat la parlament”.
VEZI SI: Cum am ramas fara tara
„Tornade o să fie în toată ţara”
Un fenomen pe care îl vedeam doar la televizor, tornada, a apărut în ultimii ani şi în România. Zilele trecute, în localitatea Cuci, din judeţul Mureş, o furtună violentă, care a durat aproximativ 15 minute, a distrus acoperişurile a mai mult de 300 de case. Generalul Străinu a corelat această nefericită întâmplare cu alta, mult mai gravă, care a avut loc cu câţiva ani în urmă.
„Când a fost prima tornadă, de la Făcăieni, eu am explicat că este tornadă. La vremea respectivă eram cadru activ şi era să fiu trecut în rezervă, fiind acuzat că vorbesc prostii. Abia după câţiva ani s-a recunoscut faptul acesta, iar astăzi toată lumea vorbeşte de tornade. La vremea aceea, eu eram cel asincron”, ne-a mai spus generalul Străinu, care a dat şi un avertisment pentru viitor. „Tornade o să fie în toată ţara, pe toată perioada verii. Ăsta e doar începutul ”.
„Solstiţiul de vară şi luna roşie sunt fenomene astronomice periodice, care nu au niciun efect asupra elementului meteorologic.”, Gen. Emil Străinu.”[1]
VEZI SI: Generalul Emil Strainu: Ruşii au un plan de invadare a României, în 10 ore, cu 60.000 de militari
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Unde-i NATO,e si chemtrails.
Unde ie prosti, ie si cretini, clar !