INTERNATIONALSTIRI

Declarație șocantă a președintelui Austriei: va veni ziua când va trebui SĂ LE CEREM TUTUROR FEMEILOR SĂ POARTE VĂL ISLAMIC!

După cum relatează ziarul Evenimentul Zilei, președintele Austriei (țară în care locuiesc actualmente 600.000 de musulmani, la o populație totală de circa 8,7 milioane de persoane) a scos din puțul gândirii o afirmație șocantă, revoltătoare:

„Dacă lucrurile continuă astfel, cu această islamofobie care se răspîndește pretutindeni, va veni ziua în care va trebui să le cerem tuturor femeilor să poarte văl – tuturor – în semn de solidaritate cu cele care o fac din motive religioase.”

După cum arată sursa precizată, ca nu cumva să se îndoiască cineva de cele spuse (ori să le ia ca pe o glumă nesărată), Alexander Van der Bellen a rostit apăsat cuvântul „tuturor”. Van der Bellen ocupă funcția de președinte al Austriei de numai o sută de zile. La alegerile desfășurate la finele anului trecut, el a reușit să obțină mai multe voturi decât candidatul Norbert Hofer, candidat cu un discurs naționalist, în care a pus accent, printre altele, și pe riscul de islamizare a Europei – continent a cărei populație autohtonă este extrem de vulnerabilă din punct de vedere demografic, în curs de îmbătrânire și cu o natalitate foarte scăzută.

Cu politicieni de acest soi la cârmă, peste câteva decenii Austria ar putea deveni o Arabie în miniatură! Sursa: Evz

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.