Declarații șoc ale fostului președinte al CCR: ”Este nevoie de o constituție europeană!”
Augustin Zegrean. ”Este normal să aplici legislația europeană”
Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale, consideră că modificările din Legile justiției nu schimbă mare lucru, susținând că toți judecătorii din statele UE aplică legislația europeană. Mai mult, fostul președinte al CCR afirmă că este nevoie de o constituție a Uniunii Europene și de o unificare a legislațiilor în cele 27 de state. Acesta mai arată, ca exemplu, că, în România, contrabanda este pedepsită mai mult decât crima, în timp ce în țările UE pedepsele sunt mult mai blânde.
Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, consideră că tot vacarmul creat în jurul Legilor Justiției ar fi o exagerare, dat fiind că legislația europeană este oricum deasupra tuturor constituțiilor statelor din UE.
”Deciziile Curții Constituționale niciodată nu vor fi contrare legislației europene, pentru că cei de la CCR se uită cu mare atenție la legislația europeană înainte de a pronunța o decizie. Ei verifică la Curte conformitatea legilor noastre cu Constituția noastră. Judecătorul, dacă consideră că legislația românească este contrară legislației europene face o cerere prealabilă la Curtea Europeană de Justiție, în care să întrebe dacă legea română este conformă cu legislația UE, iar răspunsul se primește cam în 2 ani. Dacă nu este conformă, România va trebui să adapteze legislația, iar judecătorul care a pus întrebarea va putea să aplice direct legislația europeană. Legislația europeană este deasupra tuturor constituțiilor statelor din UE. Dacă legislația noastră este prost făcută, asta înseamnă că este sub legislația UE”, ne-a declarat Augustin Zegrean.
Acesta arată că deciziile Curții nu se referă la o speță anume, ci la o lege anume, și legea aceea nu are cum să mai fie aplicată dacă este declarată neconstituțională, pentru că ea este pusă deoparte, este scoasă din fondul legislativ al României. Iar judecătorul care nu va ține cont de o astfel de decizie sigur va da socoteală, pentru că a aplicat o lege care nu mai există. ”Legile justiției nu schimbă mai nimic, dar se pare că vor fi utile pentru ce le trebuie lor acolo, la Comisia Europeană. Miniștrii noștri, când nu mai știu ce să facă, se duc la Comisia Europeană și spun că vor face aia și, pe urmă, se trezesc că fac lucruri care nu ar trebui făcute. Cam în situația asta suntem. Legile astea ale justiției nu le-a cerut nimeni, doar ei s-au angajat să le facă. Așa a fost și cu Codul Civil, care s-a schimbat dintr-o mare eroare”, ne-a precizat Augustin Zegrean, fostul președinte al CCR.
Legislație unică
Faptul că s-a trecut acum în lege că judecătorii nu mai pot fi sancționați dacă nu respectă hotărârile CCR și aplică legislația europeană este oarecum normal, pentru că asta fac toate țările Uniunii Europene, ne mai spune Augustin Zegrean.
”Judecătorii francezi înlătură cu mare bucurie legislația franceză, nu hotărârile Curții Constituționale, dar aplică direct legislația europeană și este normal să fie așa. Noi avem obligația să corelăm legislația românească cu legislația UE, avem tot felul de infringemente pentru că nu facem acest lucru. De exemplu, legea cu avertizorii de integritate, pe care am făcut-o cu doi ani întârziere și am făcut-o și prost. Nu poți să judeci în aceeași Uniune Europeană într-un fel și alții să judece în alt fel. Trebuie, odată și odată, să fie concordanță între legislația noastră și legislația UE. Eu sunt convins că se va adopta, până la urmă, și o constituție a Europei, pentru că, altfel, Europa va pieri. Este nevoie de o constituție a UE și de unificarea legislației, pentru că, de exemplu, furtul se pedepsește într-un fel în România și în alt fel în Franța, Germania, Belgia. De ce hoțul român să fie pedepsit mai aspru decât hoțul belgian? Am cunoscut un caz al unui om care a primit 22 de ani de închisoare pentru furturi”, a afirmat Augustin Zegrean. Fostul președinte al CCR a mai dat exemplul contrabandei, care, la noi, este pedepsită mai rău decât crima, în timp ce în Europa este mult mai mică pedeapsa. Evident, se întâmplă și invers, când la noi pedepsele pentru anumite fapte sunt mai mici decât la ei.
ONG-ul face politică
În ce privește permisiunea dată judecătorilor de a face parte din ONG-uri, fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, crede că nu este o măsură bună, pentru că tocmai de aceea magistrații primesc salarii atât de mari, să nu facă parte din nicio organizație. ”Până la urmă a face parte dintr-un ONG este aproape similar cu a face parte dintr-un partid politic, pentru că ONG-ul face politica cuiva. Și, dacă tot ar fi dorit să schimbe ceva, ar fi trebuit să separe procurorii de judecători, pentru că procurorii nu sunt magistrați, deși în Constituție sunt două articole care se bat cap în cap. Aici trebuie modificate lucrurile, dar nu se vrea”, ne-a mai declarat Augustin Zegrean.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: