JUSTITIE

Declaratii- soc! Kovesi declara razboi TOTAL bogatilor si mai-marilor Europei

Procurorul șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a făcut o serie de declarații surprinzătoare pentru un ziar important din Spania. Aceasta a scos la iveală că o serie de dosare importante urmează să fie soluționate.

Laura Codruța Kovesi a declarat pentru cotidianul spaniol El Pais că va duce o bătălie importantă pentru apărarea statului de drept din Uniunea Europeană.

Potrivit sursei anterior menționate, procurorul șef al Parchetului European spune că i s-a încredințat o sarcină uriașă, aceea de a construi de la zero noul birou al procurorului general european. Cotidianul spaniol mai spune că aceasta s-a stabilit deja la Luxemburg pentru a investiga infracțiunile economice legate de fonduri europene și TVA.

”Legea este lege pentru toată lumea”
În interviul acordat pentru El Pais, Laura Codruța Kovesi spunea că dorește să creeze o instituție independentă pentru a arăta că legea este lege pentru toată lumea. Mai mult decât atât, scopul acesteia este ca Parchetul European să devină un mijloc de apărare al statului de drept în Uniunea Europeană.

Potrivit celor publicate de spanioli, Laura Codruța Kovesi este apreciată pentru lupta ei neîncetată împotriva corupției din România, lucru ce a dus la așteptări mari de la ea.

Fonduri mai consistente
Aflată la Luxemburg, aceasta este ajutată de o echipă de experți și analiși de acolo dar și de o rețea de procurori naționali care vor lucra parțial sau cu normă întreagă pentru biroul său.

Kovesi a spus că încă negociază cu instituțiile pentru suplimentarea fondurilor, deși i s-a alocat, în principiu, 37,7 milioane de euro.

„Începem discuţii cu autorităţile spaniole pentru a pregăti tot ce este necesar EPPO”, a adăugat Kovesi, care le-a spus jurnaliştilor spanioli că a purtat deja discuţii cu ministrul justiţiei din această ţară, Juan Carlos Campo şi cu procurorul general, Dolores Delgado.

„M-au asigurat că Spania va încerca să construiască un birou eficient şi că vor face tot ce este necesar pentru ca eu să încep să lucrez fără întârziere”, a spus Kovesi.

Anumite țări nu fac parte din EPPO
„Bineînţeles că aş dori ca toate statele membre să facă parte din EPPO, dar nu este alegerea mea. În ţările care nu participă la instituţie, putem investiga unele infracţiuni, atunci când sunt implicaţi oameni din alte ţări sau o parte a infracţiunii a fost comisă într-o altă ţară membră “, a explicat Kovesi.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.