Delictul de Arafat, ultima „infracțiune” a noului establishment
“Delictul de Arafat“, ultima „infracțiune” a noului establishment, un altfel de “delict de opinie“
Pentru generaţia celor născuţi în anii 80 sau 90 şi crescuţi într-o libertate a cuvântului aproape absolută, există destule semnale de alarmă că libertatea este pe cale să ne fie luată ca un preș de sub picioare. Dacă odinioară toată lumea în anii 80, îl înjura la „coadă” pe „bâlbâitul” de Ceauşescu iar în anii 90 mulţi le urau lui Iliescu, Roman, Voican Voiculescu să ajungă şi ei în fata plotonului de execuţie, astăzi lucrurile nu se mai pot repeta cu personaje precum Iohannis sau Arafat.
Într-o democraţie puternică ca cea din Marea Britanie sau Statele Unite nu este un fapt ieşit din comun că acuzaţii extrem de grave precum: nazist, comunist, pedofil, spion al altei puteri să fie împărţite în dreapta şi în stânga.
Libertatea de Exprimare în Metropolo vs în Colonie
În Statele Unite cică 18 actori printre care Snoop Dogg, Bette Midler sau Barbara Streisand au făcut ameninţări mai mult sau mai puţin voalate la adresa preşedintelui în funcţie Donald Trump.
Actoriţa de comedie Kathy Griffin a mers chiar „puţin mai departe” şi a publicat o poză în care ţinea capul însângerat al lui Donald Trump.
Dacă căutăm pe internet „Nazi” şi unul din ultimi preşedinţi ai Statelor Unite precum Trump, Obama, Clinton, Bush jr găsim sute de poze în care îi regăsi pe respectiv înfăţişaţi ca dictatori nazişti. Iar dacă republicani sunt acuzați in principal de „nazism” democraţi sunt acuzaţi că ar conduce adevărate reţele de pedofili. Nimeni pare a se supăra, în acea cultură oameni sunt învăţaţi să preţuiască libertatea de exprimare mai mult decât orice.
În „Colonie” lucrurile sunt diferite câteva caricaturi care îl prezentau pe Iohannis că nazist au stârnit la vremea respectivă o întreagă isterie. Iar de curând 2 cetăţeni români (Raul Coltor si Ovidiu Grosu) au făcut în spaţiu public nişte declaraţii destul de puerile care ar putea sa fie interpretate ca „ameninţări” la adresa doctorului Arafat. Rezultatul … respectivi au fost de îndată reținuți și cercetaţi de poliţie.
Delictul de Arafat este legitimat
Autori presupuselor „ameninţări” la adresa doctorul Arafat au făcut doar nişte ameninţări voalate destul de vagi şi chiar inocente dacă dorim să le comparăm cu cele făcute la adresa lui Donald Trump. Evident asemenea atitudini sunt condamnabile, dar trebuie observat că presa a stabilit de la bun început un „verdict” numindu-le din start „ameninţări”. Mai mult spaţiul considerabil dedicat de presă acestor evenimente obscure ridică nişte semne de întrebare.
Într-o ţară în care clanuri de interlopi se ocupă în mod curent cu ameninţări, intimidări şi şantaj doctorul Arafat apare ca un personaj mult mai puternic decât modesta sa funcţie.
În cazul doctorului Arafat vorbim de un simplu „secretar de stă” nu de preşedinte, prim-ministru, preşedintele senatului sau preşedintele camerei deputaţilor. Totuşi toată lumea pare a „tremura” în faţa sa, omul nu este ministrul sănătăţii dar este perceput ca un dictator sanitar.
Că voi egalitate, dar nu pentru căţei
Doctorul Arafat însuşi pare a emite numeroase „ameninţări”: dacă ieşim în stradă la protest ne „aşteaptă la spital” dacă nu ne vaccinam antigripal vom muri „la al doilea val”, dacă nu facem ce spune Maria Sa vom muri 12 milioane. Aparent fie doctorul Arafat nu cunoaşte limba romană cu sensurile ei figurate, fie o cunoaşte şi se consideră mult mai important decât este în realitate, sau mai rămâne varianta „conspiraţionistă” că poate Arafat chiar este mult mai importat decât se spune.
După doctorul Arafat, statul trebuia să aibă voie să interneze oameni forţat să facă tratamente medicale împotriva voinţei cetăţeanului, bunurile personale trebuiau confiscate iar părinţii separaţi de copii. Bine că am avut proteste şi mişcării civice care ne-au salvat o adevărată „dictatura sanitară”.
La toate acestea nu ai voie să mişti în front, orice înjurătură „mai cu suflet” împotriva lui Arafat se poate transforma in dosar penal, e Delictul de Arafat. Ai voie, evident să înjuri PSD-ul şi poate chiar şi PNL-ul, da mai cu perdea. Ai voie să vorbeşti de mustaţa lui Dragnea şi de sticlă de tărie a lui Sica dar Doamne Fereşte să spui ceva de Arafat.
Presa nu mai conteneşte a ne informa de fiecare nouă declaraţie a lui Arafat, Iohannis însuşi pare să fi rămas într-un colţ de umbră, oricine mişca în front e acuzat a fi un „duşman al poporului” şi în slujba unor forţe străine.
A murit “delictul de opinie” trăiască “delictul de Aarafat”
Încetul încetul „Delictul de Arafat” se impune o chestie firească prin care oameni munci adică tefelisti şi „tineri frumoşi şi liberi” (noul proletariat) se protejează împotriva celor care tulbură armonia post-umana. Acuzarea publică a celor doi romani excentrici care au făcut declaraţii belicoase are rolul ei bine stabilit, mesajul trebuie să fie clar pentru toată lumea, nu comentezi nimic la adresa lui Arafat, a pandemiei sau a vaccinului.
Conceptul de „Delict de Arafat” nu se opreşte aici, nu îl acuzi nici pe Iohannis că e nazist nu o critici pe doamna Bichall, dacă în trecut PSD-ul îţi permitea să îl înjuri că la uşa cortului pe Ilescu şi Năstase noul establishment nu va mai tolera asemenea atitudinii.
Pe zi ce trece din ce în ce mai limpede, libertatea pe care am cunoscut-o din 1990 până astăzi, nu va mai există pentru copii noștri. Siturile de socializare cenzurează tot ce nu convine unora, instituţii paravan şi ong-uri dubioase se isterizează la aproape orice declarație incorect politică, singura obţine pe care sistemul ţi-o dă pentru a avea o viaţă liniştită este să îţi ochii în pământ şi „ciocul mic”. – Sursa: R.I.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: