POLITICA

Demisia momentului! Un fost ministru a renunțat la funcție: Acuzații dure pentru Guvern

Demisia momentului pe scena politică din România! Un fost ministru PSD a renunţat la funcţia pe care o deţinea în prezent, declarând, ironic, că după 40 de ani de administraţie, nu are suficientă experienţă şi trebuie să lase locul unor specialişti.

Prefectul judeţului Mureş, Mircea Duşa, a anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că demisionează din funcţie, menţionând că demnitatea sa este „mai presus decât o funcţie”.

„Motivele sunt mai multe, dar eu sunt un om cu demnitate şi onoare şi tocmai de aceea am făcut acest lucru (…) Văd vorbind pe la televizor tot felul de doamne şi de domni vorbind despre meritocraţie, despre experienţă în administraţie, despre profesionalism şi cred că eu, care am vreo 40 de ani de administraţie vechime, începând cu vreo trei mandate de primar şi viceprimar, unul de prefect, trei mandate de parlamentar, unde am îndeplinit şi funcţii de conducere, fie că erau de preşedinte de comisie sau vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor sau liderul celui mai mare grup parlamentar din Camera Deputaţilor, de asemenea şi vreo trei mandate de miniştri – ministru pentru Relaţia pentru Parlamentul, ministrul Administraţiei şi Internelor, ministrul Apărării, secretar de stat şi din nou prefect, cred că nu am suficientă experienţă şi e necesar ca specialişti în domeniu să vină să gestioneze problemele administrative, economice şi sociale din judeţ”, a spus Duşa.

Nu pot vorbi despre măsurile de austeritate ale noului Guvern

Fostul ministru PSD a afirmat că „nu aleargă după funcţii” şi explică că nu poate veni în faţa oamenilor vorbind despre un program de guvernare, ca apoi, câteva zile mai târziu, să vorbească despre îngheţarea salariilor şi măsuri de austeritate, notează Agerpres.

„Un motiv mult mai serios este acela că, în conformitate cu prevederile legii, prefectul are câteva atribuţii importante şi una dintre atribuţiile importante este urmărirea obiectivelor din programele de guvernare şi eu nu pot fi demagog şi am şi demnitatea necesară, nu pot să vorbesc despre un program de guvernare, de exemplu creşterea salariilor, a punctului de pensie, dar şi alte obiective din programul de guvernare şi mâine să vorbesc despre îngheţarea salariilor, despre măsuri de austeritate sau alte măsuri din acestea care sunt restrictive. Demnitatea mea este mai presus decât o funcţie şi nici nu alerg după funcţii”, a mai spus el.

Fost primar al oraşului Topliţa, Mircea Duşa a intrat în PSD în anul 1996. Din 2001 el a deţinut funcţia de prefect al judeţului Harghita, iar în 2004 şi 2008 a fost ales deputat de Harghita din partea Partidului Social Democrat.

Mircea Duşa a fost de trei ori ministru în Guvernul României: ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul, între mai 2012 şi august 2012, apoi ministru al Afacerilor Interne, între august 2012 şi decembrie 2012, iar mandatul cel mai lung a fost în fruntea Ministerului Apărării, între decembrie 2012 şi noiembrie 2015.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.