GENERAL

DEMISII pe bandă rulantă. Medicii de la SCJU Cluj sunt REVOLTATI. Nu mai pot indura abuzurile managerului

Mai mulți medici din cadrul SCJU Cluj-Napoca se arată revoltați și demisionează din cauza nerespectării, de către angajator, a obligațiilor asumate prin contractul individual de muncă. Care sunt explicațiile aduse de către aceștia?

Au loc demisii pe bandă rulantă la SCJU Cluj-Napoca. Potrivit gazetadecluj.ro, până la momentul actual, dr. Lucian Fodor, medic primar și coordonator al Compartimentului de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă și Arși în cadrul SCJU Cluj-Napoca și dr. Raluca Sobec, medic primar în cadrul aceluiași compartiment, și-au dat demisia.

Aceștia cer încetarea contractelor de muncă începând cu data de 1 ianuarie 2022, după ce în urmă cu o lună și-au prezentat demisiile din gărzile la domiciliu alături de alți cinci medici.

În ceea ce privește nemulțumirile celor doi medici, Lucian Fodor a menționat că i-a fost încălcată demnitatea în muncă, adăugând că a constatat u ncomportament abuziv din parta managerului spitalului, Claudia Gherman.

El susține că după 15 ani de activitate a ajuns să fie umilit și supus unor presiuni fără precedent.

„Mi-a fost încălcată grav demnitatea în muncă prin comportamentul abuziv, în special al managerului (…) animat de scopul de a mă intimida și, nu în ultimul rând, de a mă umili. După 15 ani de activitate, în care am tratat mii de pacienți, în ultima perioadă am fost supus la diverse presiuni și tratamente care mi-au încălcat grav dreptul la demnitate la locul de muncă”, apus medicul, care a adăugat că odată cu încetarea raporturilor de muncă va dona Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca bunurile cumpărate din fonduri proprii, pe care a fost nevoit să le achiziționeze pentru buna desfășurare a activității medicale.

De menționat este faptul că reacția acestuia vine după ce managerul spitalului, dr. Claudia Gherman, la care a făcut el referire, l-a notificat pe Lucian Fodor că începând cu data de 17. 12. 2021 „se sistează numirea din funcția de medic primar coordonator la COMP. CHIRURGIE PLASTICĂ”, înlăturându-l ilegal din funcție.

În acest context, Lucian Fodor susține că după o serie de verificări făcute, a realizat că nu există la art. 184 aliniatele 4 și 8 invocate de manager. Totodată, el a subliniat faptul că toate acțiunile managerului nu au avut alt scop decât de a-l înlătura din activitate.

Abuzurile managerului dr. Claudia Gherman
„Verificând prevederile invocate de manager în decizia unilaterală (…) am constatat că nu există la art. 184 aliniatele 4 și 8 invocate de manager! Fără comentarii!

Apreciez că șicanele la care am fost supus, hărțuirea și tratamentul incorect, nu au avut alt rol și alt mobil decât înlăturarea mea din activitatea desfășurată în baza CIM, astfel încât cred că prezenta demisie poate să fie primită de către Dvs. cu entuziasm, urmând ca Dvs. să asigurați serviciul medical cu personalul selectat conform viziunii Dvs”, a mai spus medicul.

Pe lângă Lucian Fodor, dr. Raluca Sobec a demisionat și ea, declarând că este, la rândul ei, o altă victimă a abuzurilor Claudiei Gherman. Medicul a subliniat faptul că a fost umilit, deși are o experiență în domeniu de mai bine de 10 ani.

„Crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor și ofensator”, invocă aceasta. Totodată, Raluca Sobec a adăugat, la rândul ei că de-a lungul timpului a fost nevoită să cumpere din banii proprii medicamente pentru ca pacienții să-și primească tratamentul adecvat, când nu erau disponibile în farmacia spitalului.

De menționat este faptul că nemulțumirile celor doi medici care demisionează nu sunt singurele. La rândul său, Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj a confirmat acuzațiile aduse Claudiei Gherman cu privire la modul în care a fost organizat concursul de la începutul lunii octombrie 2021 pentru ocuparea postului de medic primar confirmat în specialitatea chirurgie vasculară și a unui post de medic primar confirmat în specialitatea chirurgie plastică – microchirurgie.

Mai exact, potrivit sursei citate, Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj semnala că nu s-a ținut cont de prevederile contractului colectiv de muncă, în ceea ce privește componența comisiei de examinare. Inspectorii spun că părțile au convenit ca în comisiile de angajare trebuie să fie și un reprezentant al sindicatelor sanitare în calitate de observator, însă nu a fost respectată această clauză.

Medicii de la SCJU Cluj-Napoca anunță demisii în continuare
În același timp, deși în cadrul aceluiași contract colectiv de muncă, angajatorul își ia angajamentul de a anunța sindicatul și salariații cu privire la vacantarea unor posturi în cadrul unității medicale, ITM Cluj a constatat că nici această clauză nu a fost respectată, nefiind niciun înscris eliberat de către unitate.

Referitor la situația dr. Raluca Sober, în document, ITM Cluj a semnalat și faptul că postul de medic primar în specialitatea chirurgie plastică scos la concurs putea fi ocupat de aceasta, în condițiile în care medicul solicitase conducerii unității medicale să fie redistribuită pe post, având în vedere faptul că deținea calificarea și avizele necesare. Totuși, cererea i-a fost respinsă pe motiv că solicitarea a venit după ce au fost începute procedurile de organizare a concursului.

În contextul încălcărilor repetate ale clauzelor contractuale, tot mai mulți medici din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca s-au arătat revoltați și au notificat conducerea unității medicale că își vor rezilia contractul de gărzi la domiciliu începând cu 1 decembrie 2021.

Printre aceștia se numărau atât medicul Fodor Lucian care a demisionat, dar și alți medici precum Dr. Yusef Sallum, Dr. Ioana Tichil, Dr. Mihai Alexandru Motora, Dr. Lavinia-Iulia Lasca, Dr. Marius Dumitru Chirilă și Dr. Raluca Laura Sobec.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.