„Democrația liberală” atacă frontal creștinismul

Principalul obstacol pentru instaurarea Noii Orânduiri Mondiale se dovedește a fi creștinismul. Distrugerea Bisericii a devenit un obiectiv esențial pentru politica mondialistă de astăzi, victimele din prima linie fiind chiar reprezentanții clerului, dar și vocile conservatoare din politică sau presă, gânditorii independenți, ba chiar și medicii, dar atacul vizează întreaga comunitate creștină și suma valorilor civilizației iudeo-creștine.

Intoleranța față de creștini în țări precum Uganda, Sudan, Egipt, Irak, Republica Democrată Congo, Nigeria, Pakistan, Indonezia etc, nu mai reprezintă nici o noutate! Nici faptul că aici creștinii sunt răpiți, uciși cu brutalitate, că sunt persecutați sau că nu li se permite accesul în biserici. Dar nu despre atrocitățile musulmane este vorba aici, ci despre un inamic mult mai perfid al creștinismului: liberalismul!

Ideologic, stăm bine!

Bernard-Henri Lévy scria recent despre ceea ce se petrece în Ucraina că „pentru cei care mai au vreo îndoială cu privire la afilierea celor din [Batalionul] Azov, ei sunt evrei mândri. Tendințele de extremă dreapta sunt o poveste veche, curățată încă de când batalionul a fost integrat în armata ucraineană”.

Cantitatea covârșitoare de dovezi ce contrazic cele afirmate de BHL nu ar trebui să mire pe nimeni! Propagandiștii stângii (sau mai exact ai extremei stângi) și-au făcut un titlu de glorie din integrarea unor asemenea elemente de extremă dreapta în rândul grupărilor „acceptabile” pentru flancul luxuriant al stângii „progresiste” tot mai năucitoare în abordări și atitudini.

Cum au alunecat naziștii din zona „celor răi” în zona „celor buni” ne poate explica Hannah Arendt, recitirea textelor semnate de ea fiind oricând o cale către limpezirea eventualelor dileme. Arendt, în prefața semnată pentru ediția din 1950 a lucrării privind totalitarismul, definește această sintagmă ca fiind „nu tocmai dictatură” sau nu întru totul dictatură, adică un soi de dictatură „soft”, dar care are puterea de „a distruge toate tradițiile sociale, juridice și politice ale țării”. Adică, exact ceea ce este Uniunea Europeană!

Față de 1950, când Hannah Arendt scria acestea, ne aflăm la momentul „cuceririi globale” pe care autoarea o identifică cu ținta pe care și-a propus-o totalitarismul și care „poate coincide cu distrugerea umanității”. Iată că ceea ce scria Arendt în urmă cu șapte decenii, devine realitate chiar sub privirile nepăsătoare ale societății de astăzi.

Hannah Arendt susține că legătura dintre nazism și comunism rezidă în totalitarismul ambelor, iar „totalitarismul diferă esențial de alte forme de opresiune politică”. Mai exact, Arendt șterge din ecuație dihotomia stânga/dreapta, astfel că, nemaifiind pusă această împărțire în discuție, vedem că în UE (dar nu numai) fascismul liberal se adaugă aripii de stânga a spectrului politic (căreia în mod ușuratic ne-am obișnuit să-i spunem neomarxism).

Asistăm la etichetarea oricui rămas neînregimentat în „batalionul” progresist cu termenul de „extremist de dreapta” (Orban, Le Pen, Salvini, Babis, Morawiecki, Abascal, Bolsonaro, Trump etc.) în timp ce, întregul discurs „conservator” și de dreapta a ajuns să fie examinat în prezent numai și numai sub aspectul acestui continuum fals care se întinde de la „conservator” la extrema dreaptă, dar din care neonazismul afiliat stângii (în Ucraina, în SUA etc.) este eliminat în mod convenabil.

Revenind la Bernard-Henri Lévy, odinioară un critic al marxismului „corupt”, vedem că are acum o apetență pentru „noul marxism” de tip Davos, mai adaptat grupării „Noilor filozofi”, ce devine mult mai prizabil când în discuție îi avem pe neonaziștii ucraineni afiliați stângii europene. Atât de admirative sunt aserțiunile lui BHL pentru aceste grupări extremiste încât cineva l-a numit, pe Twitter, un „criminal de război de salon”.

„Acuză cealaltă parte de ceea ce ești vinovat.” A spus-o Joseph Goebbels? Nu, cum să spună șeful propagandei naziste una ca asta, în 1934, se ridică imediat un întreg cor!? „Ministerul Adevărului” de pe Facebook consideră asta „fake news”! Suntem însă cât se poate de siguri că ideea a fost reluată și de Karl Marx: „Acuză-ți inamicul de ceea ce faci, așa cum o faci, pentru a crea confuzie”. Sau de Saul Alinsky: „Acuză cealaltă parte de ceea ce ești vinovat”. Textual, prima variantă!

Iată de ce Polonia sau Ungaria sunt astăzi, chipurile, regimuri totalitare, iar liderii politici polonezi sau maghiari sunt cel puțin dictatori, extremiști de dreapta, lideri autoritari etc.

Pentru ce luptă acești „lideri autoritari”, acești „dictatori”? Pentru dreptul copiilor de a nu fi îndoctrinați de la vârste fragede cu ideologie LGBTQ? Pentru a nu fi îndoctrinați cu idei stupide despre așa-zisele genuri și schimbări de sex la vârste la care nici măcar nu au cum să înțeleagă ce înseamnă așa ceva? Pentru că nu vor să glorifice avorturile? Sau că Orban nu vrea să participe la un război?

Homosexualitatea, avortul, omorul, sunt considerate de Scriptură ca fiind păcate. Ceea ce conduce ușor la concluzia că vizată este în primul rând Biblia și Biserica, iar mai puțin Orban sau Morawiecki. Bătălia a rămas aceeași, de la Arendt încoace, totalitarismul se opune „opiului maselor”.

Dacă am lămurit-o ideologic, să vedem cum se reflectă în „lumea civilizată”, occidentală, „progresistă” această bătălie, cine sunt victimele, afară de populația care, pe zi ce trece, este obligată să trăiască într-o lume tot mai violentă, tot mai lipsită de credință, de libertate și de valori.

Paștele, Crăciunul, carnavalul – profund „ofensatoare”

Pomii de Crăciun nu mai sunt la modă și chiar devin „simboluri ale intoleranței”, se consideră că ar jigni sufletele sensibile ale musulmanilor care au migrat în Europa. Crucea, la fel, îi ofensează. De prisos să ne gândim la târgurile de Crăciun care au generat deja carnagii (la Berlin, Viena, Strasbourg) sau la carnavalul ce marchează sfârșitul iernii în lumea catolică și protestantă. Celebrele carnavaluri de la Veneția sau Köln, trebuie acum să țină cont și de posibilele „ofense” pe care le-ar putea resimți migranții!

Principalii campioni progresiști ai „toleranței” luptă pentru a reprima simbolurile creștine cu zelul secretarilor de partid comuniști din trecut. Bolșevicii de odinioară, mai șovăitori decât progresiștii de astăzi, au căutat calea către desființarea definitivă a trecutului, prin îndepărtarea simbolurilor creștine, efort în mare măsură eșuat. Crăciunul a supraviețuit și sângerosului secol al XX-lea!

Problema este acum abordată mai amănunțit, ca în cazul Curții Europene a Drepturilor Omului, care a decis împotriva legii italiene, veche de secole, conform căreia este obligatorie punerea unei cruci pe pereții școlii. Ei bine, de acum înainte nu doar că nu va mai fi obligatoriu, ci va fi, de fapt, interzis pentru că „încalcă drepturile tinerilor la libertatea religioasă”.

În context, primarul din Bordeaux a interzis ridicarea unui brad de Crăciun, iar scena Nașterii Domnului a fost abandonată la Cremona și interzisă printr-o hotărâre judecătorească în Béziers, Franța. Motivul este întotdeauna similar: apariția în public a simbolurilor asociate cu creștinismul îi jignește pe musulmani.

Citeste tot articolul pe Samizdatul.