„Departamentul Zero” și „Secretul din Bucegi”

Articolul „Secretul din Bucegi” relatează despre presupuse descoperiri uluitoare în Munții Bucegi din România. Se susține că un departament ultrasecret numit „Departamentul Zero” (DZ), inițial parte a Securității și preluat ulterior de Serviciul Român de Informații, a investigat fenomene neobișnuite și zone energetice speciale în această regiune montană.

Misiunea principală a DZ a fost cercetarea Munților Bucegi, identificând zone energetice deosebite și o posibilă galerie subterană care leagă mai multe peșteri. Se susține că în apropierea Vârfului Omu ar exista un important centru energetic numit „Cardines Mundi”. În 2003, se afirmă că echipa DZ a descoperit o galerie subterană într-o zonă izolată, care ar putea avea un impact semnificativ asupra umanității.

Se menționează că o parte a acestor informații ar fi fost analizată de Pentagon, care ar fi descoperit o structură aparte în Munții Bucegi, formată dintr-un tunel perfect plan și un scut energetic. Se speculează că acest scut ar fi fost asociat cu alte descoperiri subpământene în Irak, ceea ce a stârnit interesul militarilor americani.

Se vorbește și despre o sală subterană, denumită „Sala Proiecțiilor”, care conține mese imense din piatră și proiecții holografice referitoare la diferite domenii științifice, istorie umană și civilizații antice. Se susține că aceste descoperiri ar contrazice istoria cunoscută și ar aduce noi interpretări asupra originii umane și a evenimentelor istorice majore.

Totuși, trebuie menționat că aceste informații sunt prezentate fără dovezi concrete și nu există confirmări oficiale din partea autorităților sau a comunității științifice internaționale. Articolul ridică multe întrebări și prezintă afirmații care rămân neconfirmate și controversate în absența unor dovezi solide și a unui consens general în lumea academică și științifică.

Lectură plăcută:

„Secretul din Bucegi” a fost descoperit de un departament ultrasecret al fostei Securități, înființat de Nicolae Ceauşescu în 1968, ca urmare a unor fenomenele neobişnuite sesizate pe teritoriul României – „Departamentul Zero”. Departamentul a fost preluat și după 1990 de Serviciul Român de Informații. Specialiștii acestei structuri au descoperit „secretul din Bucegi”.

A fost cea mai importantă misiune a Departamentului Zero (DZ) – cercetarea extrasenzorială a Munţilor Bucegi, rapoartele indicând zone energetice deosebite precum şi existenţa unei galerii subterane imense ce uneşte mai multe peşteri din Carpaţi. Mai mult, în apropierea Vârfului Omu, a fost identificat cel mai important Centru energetic natural al Planetei, denumit şi „Cardines Mundi”. După verificarea rapoartelor Departamentului Zero, a urmat o şedinţă fulger a Consiliului Suprem de Apărare al Ţării (CSAT), în care s-a decis inventarierea arhivei din Sala Proiecţiilor, clasificarea informaţiilor şi continuarea cercetărilor sub acoperire deplină. La începutul anilor ’90, informaţiile au transpirat, zona fiind pusă sub observaţia sateliţiilor SUA şi URSS, datorită numeroaselor fenomene ciudate raportate în perimetrul Bucegilor. Povestea este reluată şi în 1999, Institutul privat de cercetare „Terra” fiind angajat de o firmă româno-franceză să studieze o zonă din Bucegi, situată în apropierea Peşterii Ialomicioara.

Inestimabila descoperire

În vara anului 2003, echipa DZ a făcut o descoperire epocală, într-o zonă neumblată din munţii Bucegi, care ar putea schimba complet destinul omenirii.

Expert în studierea şi cercetarea fenomenelor stranii şi totodată conducătorul unor operaţiuni de importanţă strategică excepţională pentru România, Cezar Brad este eroul evenimentelor şocante care s-au petrecut în Munţii Bucegi.

În 1981 Departamentul Zero, care, deşi face parte din SRI, are o activitate mai mult sau mai puţin independentă, a fost solicitat să intervină într-o zonă muntoasă, la Întorsura Buzăului. Zona era foarte retrasă şi aproape nelocuită. Doi fraţi alpinişti se antrenau escaladând o stâncă înaltă şi relativ izolată din masivul muntos, cu pereţi abrupţi. Unul dintre ei a urcat până pe la trei sferturi din înălţimea stâncii, unde a observat nişte semne bizare săpate în piatră şi aproape erodate de timp. Când a ajuns sus, pe platforma îngustă a stâncii, s-a aplecat şi a ridicat un obiect ciudat de culoare galbenă care semăna cu un lanţ, dar în clipa următoare a dispărut brusc sub privirea înmărmurită a fratelui său care se afla jos, la baza stâncii. A fost alertată Miliţia, au fost anunţaţi părinţii, aflaţi la Brăila. Iniţial, autorităţile l-au bănuit, pe cel care i-a chemat, că le ascunde adevărul. Însă tatăl fraţilor, fost alpinist, a escaladat şi el stânca, a ridicat obiectul, şi a dispărut instantaneu în faţa a mai mult de zece martori.

Au sosit imediat la faţa locului mai mulţi ofiţeri de Securitate de la Bucureşti, care au anunţat DZ în aceeaşi seară. Zona a fost izolată de o echipă militară pe o distanţă de o sută de metri în jurul stâncii. Reprezentanţii unei alte Direcţii din Securitate s-au ocupat cu dezinformarea sătenilor şi liniştirea martorilor oculari.

În zilele următoare un elicopter a fost folosit pentru a cerceta de sus stânca respectivă. Obiectul era un gen de pârghie ancorată în piatra stâncii. Nu se ştie cine, cum, şi de ce a făcut-o. Scrierea de pe stâncă a rămas necunoscută. Semnele păreau foarte vechi. Lipsiţi de experienţă şi cuprinși de panică, cei responsabili au dinamitat stânca. Dar în locul ei a continuat să rămână un contur străveziu de culoare verde deschis, ca un abur uşor. După câteva zile însă, a dispărut şi el, definitiv.

În primăvara anului 1990, Cezar Brad a fost numit director tehnic al DZ, iar în 1992 au fost clarificate raporturile dintre DZ şi Preşedinţia României, scrie deveghepatriei.wordpress.com. Şeful statului a ordonat subordonarea totală şi politizarea DZ; însă Cezar i-a prezentat câteva din realităţile şocante care au fost descoperite de-a lungul timpului şi implicaţiile lor enorme în stabilitatea ţării, astfel încât buimăceala Preşedintelui a făcut loc unui acord asemănător celui vechi, în care DZ este cvasi-independent.

În 2002, Pentagonul, care derulează diverse programe militare secrete şi de spionaj geodezic, folosind mai mulţi sateliţi geostaţionari de înaltă tehnologie, a reperat o structură aparte într-o anumită zonă a munţilor Bucegi. În primul rând, spaţiul gol identificat în interiorul muntelui nu avea corespondenţă cu exteriorul, ci începea direct din interiorul muntelui, la o anumită distanţă de panta acestuia. În al doilea rând, avea forma unui tunel foarte regulat care cotea brusc spre centrul muntelui, sub un unghi de 26 de grade. Traseul tunelului era perfect plan.

Scanarea din satelit a muntelui a evidenţiat două blocaje majore ale structurii din interiorul solid de piatră care mărgineau începutul tunelului şi sfârşitul lui şi respingeau orice tip de sondare sau analiză, ca şi cum ar fi protejat ceva în acel loc. Erau baraje energetice artificiale: primul era plan, drept ca un zid, ca un perete care bloca accesul în tunel. Al doilea era imens, ca o cupolă sau semisferă, care se afla la capătul opus tunelului, aproape de centrul muntelui. Ansamblul tunel-semisferă se afla într-un plan paralel cu solul, iar barajul semisferic se află pe verticală ce corespunde stâncilor de pe creastă numite Babele. De fapt, verticala ieşea la aproximativ 40 de metri între Babele şi Sfinxul din Bucegi.

„Fratele” din Irak

Echipa de la Pentagon a observat că barajul energetic semisferic are exact aceeaşi frecvenţă de vibraţie şi aceeaşi formă ca cel dintr-o altă structură subpământeană foarte secretă pe care ei o descoperiseră înainte, în apropiere de Bagdad, în Irak. La scurt timp după descoperirea din subsolul Irakului s-a declanşat războiul şi după câteva luni americanii au avut acces, în cel mai mare secret, la zona respectivă, despre care irakienii nu ştiau absolut nimic. Oricât s-au străduit, nu au reuşit să penetreze zidul energetic, iar întreaga operaţiune era ţinută în cel mai mare secret. O enigmă foarte mare era felul în care reuşiseră cei care l-au construit să realizeze structura şi golurile direct în interiorul muntelui, fără nicio corespondenţă în afara lui. Cea mai apropiată străpungere era posibilă la 60-70 de metri de primul baraj energetic, pe coasta muntelui. Sprijinul tehnologic ultra sofisticat a venit de la Armata SUA pentru realizarea străpungerii spre primul baraj energetic. Era vorba de un dispozitiv foarte performant de forare în mare viteză a rocii care utiliza un jet de plasmă puternic şi un câmp magnetic rotitor.

Barajul energetic

În ultimile zile ale lunii iulie 2003 a avut loc forarea în interiorul muntelui. Maşina a forat mai întâi după o ciudată deviaţie a câmpului magnetic, apoi însă s-a corectat traiectoria. Galeria semăna cu un tunel de metrou, era perfect şlefuită şi ducea până la tunelul enigmatic descoperit din satelit. La capătul apropiat al tunelului se afla o poartă imensă din piatră care se deplasase prin culisare spre stânga. Înaintea acestei porţi uriaşe se afla celebrul baraj energetic. Trei oameni din prima echipă de intervenţie specială s-au apropiat foarte mult de barajul invizibil şi l-au atins imprudent, murind pe loc de stop cardiac. Orice obiect (rocă, plastic, metal sau lemn) aruncat spre el se prefăcea imediat în praf fin. Doi generali de la Pentagon şi consilierul prezidenţial american erau acolo.

Dincolo de barajul energetic redutabil, care a cauzat moartea a trei oameni, se afla poarta imensă din rocă solidă. În peretele tunelului, în faţa porţii se afla o zonă pătrată cu latura de 20 cm perfect finisată pe care era trasat cu precizie un triunghi echilateral cu vârful în sus. Pătratul şlefuit se află între imensa poartă de piatră şi barajul energetic invizibil. Cezar Brad a simţit că există o anumită compatibilitate între energia barajului şi cea a lui, ceva în genul unei simpatii reciproce. Atingând uşor cu mâna suprafaţa invizibilă a barierei energetice, a simţit fine furnicături pe piele. A înaintat şi a trecut cu totul prin barajul care nu avea mai mult de un centimetru grosime. Oficialii americani erau absolut uluiţi.

Marea Galerie

Atingând triunghiul de pe pătratul de rocă şlefuită, Cezar a deschis astfel poarta uriaşă de piatră care a culisat silenţios în perete. Această comandă unică anula barajul energetic şi deschidea totodată poarta de piatră. Marea Galerie care se arăta acum în toată splendoarea ei era luminată, fără să conţină totuşi nicio sursă de lumină. În mod straniu, imediat după dezactivarea primului baraj energetic de la intrarea în Marea Galerie, scutul semisferic uriaş de la celălalt capăt al ei s-a activat brusc trecând la un nivel de vibraţie superior şi emiţând o mare radiaţie luminoasă.

La o analiză mai atentă, peretele Marii Galerii era acoperit cu ceva ce părea sintetic dar crea senzaţia că are şi o parte organică în el. Avea culoarea petrolului dar reflexiile erau verzi şi chiar albastru închis. Nuanţele culorilor aveau un efect profund relaxant asupra psihicului şi modificau sensibil aprecierea corectă a distanţei. Materialul peretelui era oarecum aspru la pipăit dar nu putea fi nici zgâriat şi nici îndoit. Rezista la orice tentativă de rupere, străpungere zgâriere sau tăiere. În mod straniu, flăcările focului erau absorbite înăuntrul său: practic, focul nu pute subzista pe acel material. Americanii au recunoscut că materialul este o stranie combinaţie între materia organică şi cea anorganică. La 280 de metri galeria cotea brusc spre dreapta într-un unghi ascuţit. La o distanţă mult mai mare, în depărtare, se vedea o lumină albastră feerică, ce scânteia ca o stea. Înregistrările din satelit arătau existenţa unui spaţiu imens la capătul Marii Galerii, dar acesta era şi el protejat de un ecran energetic. Lumina albastră de la capătul galeriei este doar reflexia unei porţiuni din scutul energetic protector al uriaşei săli în formă de aulă.

Sala Proiecţiilor

Marea Galerie se termină brusc în aulă gigantică din interiorul muntelui care are o înălţime de 30 de metri şi o lungime de 100 metri. Sala Proiecţiilor este delimitată de scutul energetic şi are dimensiuni mai mici decât aula din munte. Avansând spre scutul energetic, porţiunea de scut din faţă este delimitată ca o uşă şi devine străvezie şi apoi dispare pentru a putea intra în Sala Proiecţiilor. Scutul are rolul de a proteja de diversele influenţe nefaste din exterior. Odată intrat în Sală, scutul redevine compact. Din interior, scutul are o culoare alb-aurie.

În partea din spate, scutul nu mai cobora până la nivelul solului, ca în zona din faţă: Sala Proiecţiilor avea jumătatea din spate acoperită de zidul de rocă. În acel masiv perete din piatră, înalt de circa 10-12 metri, sunt dispuse trei guri enorme de tunel: una drept în faţă, iar celelalte două – simetric, de o parte şi de alta a acesteia şi sunt luminate difuz, într-o nuanţă verzuie. Accesul la aceste tunele este strict interzis, prin protocolul secret care a fost semnat între România şi SUA.

Începând din faţă, de la intrare, Sala Proiecţiilor conţine un şir de mese imense din piatră, dispuse de-a lungul peretelui din dreapta, urmând curbura acestuia. Similar, există un alt şir de-a lungul peretelui din stânga. Nici una dintre mese nu avea o înălţime mai mică de doi metri. Pe grosimea plăcii de deasupra sunt tăiate în relief, cu precizie, semne diferite dintr-o scriere nemaivăzută care seamănă cu caracterele cuneiforme din antichitate. Scrierea conţine şi simboluri mai generale, cum ar fi triunghiul şi cercul. Deşi semnele nu sunt vopsite, ele ies în evidenţă printr-o uşoară radiaţie fosforescentă, în culori diferite de la o masă la alta.

Sunt câte cinci mese pe fiecare parte a sălii. Pe unele dintre ele există diferite obiecte care par a fi instrumente tehnice. De la multe dintre ele coboară spre sol o mulţime de fire albe translucide care se adună în cutii dreptunghiulare dintr-un material lucios, argintiu, aflate în afara mesei, direct pe sol. Cablurile fine sunt extrem de flexibile şi uşoare iar în interiorul lor se observă mici impulsuri luminoase care alunecă pe toată lungimea lor.

La apropierea de oricare dintre mese, se activează simultan pe suprafaţa ei o proiecţie holografică care prezintă aspecte dintr-un anumit domeniu ştiinţific. Imaginile tridimensionale sunt perfecte şi foarte mari, cu o înălţime de aproape doi metri şi jumătate. Pe suprafaţa dreptunghiulară a meselor din piatră şlefuită există o fantă îngustă, lungă de câteva zeci de centimetri, paralelă cu latura mare a mesei din care apar proiecţiile holografice. Proiecţiile rulează singure însă în acelaşi timp ele sunt interactive şi depind de cel care le urmăreşte şi atinge suprafaţa mesei.

Suprafaţa meselor este acoperită cu o peliculă dintr-un material sticlos, întunecat. Pelicula e împărţită în mai multe pătrate mari delimitate prin linii drepte, care formează un fel de caroiaj. La una dintre mese domeniul proiecţiilor este biologia astfel că se derulează imagini cu plante şi animale, unele complet necunoscute. Atingând unul dintre pătrate, holograma înfăţişează structura corpului uman a celui care dirijează proiecţia. Se derulează imagini holografice ale diferitelor zone ale corpului care se rotesc mereu. Alte pătrate arată proiecţii ale altor fiinţe, de pe alte corpuri cereşti. Atingând simultan două pătrate diferite se înfăţişează o analiză ştiinţifică complexă prezentând ADN-ul fiinţelor respective şi posibilităţile de compatibilitate între ele. Pe lateral, apar linii verticale cu explicaţii în ciudata scriere iar în final apare forma mutantă cea mai probabilă, ca o combinaţie între cele două informaţii genetice.

Pe fiecare latură a sălii sunt dispuse câte cinci mese uriaşe fiecare găzduind proiecţii din domeniul fizicii, cosmologiei, astronomiei, arhitecturii, tehnologiei, un domeniu care prezintă caracteristicile mai multor rase de fiinţe inteligente – care nu toate aveau aparenţă umană – şi un domeniu al religiei. Pare că o imensă bibliotecă a universului.

În mijlocul sălii se află un podium pe care este montată o instalaţie de emisie mentală, un posibil amplificator al energiei gândului, maşină structurată după proporţiile constructorilor ei.

Mai departe se află un tablou de comandă înfăţişând simboluri geometrice precise de diferite culori. Există şi două manete care pot culisa pentru a comanda ceva. În centrul panoului se află un buton roşu mai mare decât restul. Scopul butonului este arătat într-o hologramă explicativă: o imagine a Pământului de la vreo 25 km înălţime apoi se arată lanţul munţilor Carpaţi. Se arată apoi scurgerea unor imense cantităţi de apă către şes şi câmpie până când solul rămâne complet liber.

Apoi, din solul teritoriului României de azi şi al unei părţi din Ungaria şi Ucraina apar şuvoaie tot mai mari de apă ca nişte râuri gigantice din toate direcţiile îndreptându-se către munţi şi podişul Transilvaniei. Apoi imaginea se focalizează mai mult şi întreaga Românie devine practic o nouă mare din care apar doar în unele zone vârfurile munţilor ca nişte insule. Acţionând manetele de pe panou, apele încep să se retragă de pe teritoriul ţării noastre, însă se îndreaptă toate către un singur punct, în masivul Retezat, munţii Godeanu.

După tabloul de comandă există un pătrat mare cu latura de trei metri pe care se află o amforă. Conţinutul ei reprezintă unul dintre punctele forte ale descoperirii. Amfora conţine un praf alb foarte fin. Cercetătorii americani au rămas consternaţi să constate că substanţa are o structură cristalină necunoscută a aurului monoatomic care este foarte dificil de obţinut mai ales în formula de puritate foarte mare. Pulberea stimulează foarte mult anumite fluxuri şi schimburi energetice la nivel celular şi neuronal. Adică provoacă un proces accelerat de întinerire. Teoretic, un om poate să trăiască în acelaşi corp fizic timp de mai multe mii de ani cu condiţia să consume, la anumite intervale de timp, şi în cantitate bine determinată, pulbere de aur monoatomic.

În mijlocul pătratului se află un dom care proiectează o imensă hologramă cu elemente în mişcare. Sunt redate sintetic aspectele principale ale trecutului extrem de îndepărtat al omenirii, chiar de la originea sa. Teoria evoluţionistă a lui Darwin este astfel complet falsă. Adevărata origine a omului este înfăţişată holografic într-o formă condensată. După aceste lecţii de adevăr, se poate spune că 90% din istoria oficială a omenirii este falsă şi contrafăcută. Incredibil, dar ceea ce se consideră că s-a petrecut cu adevărat este în mare parte minciună, în timp ce miturile şi legendele popoarelor sunt aproape în totalitate adevărate. Această stranie inversiune a cauzat de-a lungul timpului multe probleme şi conflicte între oameni.

Majoritatea ideilor arheologilor sunt false. Unele „fantezii” ale savanţilor, cum ar fi hilara teorie a dispariţiei dinozaurilor în urmă cu 65 milioane de ani sau considerarea vechilor continente Atlantida şi Lemuria ca fiind un mit, sunt acum complet spulberate pentru că proiecţia holografică arată clar cum s-au petrecut lucrurile în realitate. Din când în când holograma păstra imaginea evenimentului dar pe fundal apărea harta cerului cu poziţiile marcate ale principalelor stele şi constelaţii la momentul respectiv. Astfel s-a reuşit datarea exactă a evenimentelor din prezentare. Deşi perioada de timp acoperită de proiecţii este foarte mare (mai multe sute de mii de ani), iar ciclul precesional al Pământului este de 25.920 de ani, prin observarea numărului de ani platonicieni (cicluri de 25.920 de ani) s-a calculat exact datarea evenimentelor. Munţii Bucegi s-au format în urmă cu 50-55 mii de ani.

Dezvăluiri şocante

Autorul recunoaşte că a văzut ce s-a petrecut în realitate la Potop şi unde au fost germenii civilizaţiei umane, însă îi este interzis să dezvăluie aceste aspecte, pentru că implică realităţi mult prea şocante pentru mentalitatea, ideile şi cunoştinţele omului contemporan.

Într-o tulburătoare desfăşurare de imagini se arată existenţa lui Iisus şi răstignirea lui pe cruce. Proiecţiile revelează multe persoane dintre cele care au asistat pe colină la răstignirea lui Iisus, care nu erau din acel timp, ci veniseră acolo din alte perioade istorice. Acele fiinţe umane, care nu se deosebeau la îmbrăcăminte de evreii prezenţi la momentul răstignirii, aveau totuşi trăsături ale chipului complet diferite de ale acestora şi tocmai de aceea îşi ascundeau faţa cât mai mult sub faldurile hainelor. Holograma mai arată secvenţial vieţile şi misiunile spirituale ale altor personaje excepţionale din trecutul foarte îndepărtat al omenirii, despre care nu se ştie absolut nimic acum. Atunci sistemul social şi distribuţia populaţiei planetei erau complet diferite de ceea ce se cunoaşte în prezent, iar arheologii şi antropologii ar trebui să-şi revizuiască din temelii concepţiile.

Trei tuneluri misterioase

Pe peretele din spate sunt cele trei deschideri gigantice, fiecare având un tablou de comandă asemănător cu cel principal, dar mai mici. Tunelele respective se îndreaptă pe mii de kilometri în trei zone diferite ale planetei. Cel din stânga duce undeva în Egipt, într-un ansamblu secret şi încă nedescoperit care se află sub nisip. Tunelul din dreapta ajunge la o structură similară dar mai mică din podişul Tibet. Din acest al doilea tunel există ramificaţii secundare care conduc într-o zonă din subsolul Buzăului, aproape de curbura Carpaţilor, iar o alta se îndreaptă spre structura din subsolul Irakului, lângă Bagdad. Apoi, în continuare, există încă o ramificaţie până în subsolul podişului Gobi din Mongolia. Al treilea tunel, plasat central între celelalte două, face obiectul unui secret mondial asupra căruia SUA dorea garanţii foarte ferme.

Persoane care au luat parte la această misiune au spus că s-au făcut pregătiri intense pentru o expediţie mai întâi prin tunelul spre Egipt, apoi prin cel spre Tibet şi în final prin cel central către interiorul Pământului. Plecarea urma să aibă loc în septembrie 2003.