NATIONALNOUTATISTIRI

DESCOPERIRE impresionanta in GORJ – Romania sta pe o BOGATIE FANTASTICA. In Oltenia este cel mai mare zacamnt! Ce credeti ca vor face autoritatile?

Producţia de gaze din zăcământul Totea din Oltenia, cel mai mare de acest fel din România, a depăşit aşteptările. Iar rezervele de gaze sunt mai mari decât estimările anterioare. Timp de 20 de ani de acum încolo, sondele vor extrage la capacitate maximă, scrie e-nergia.ro.

În anul 2011, OMV Petrom anunţa că a început exploatarea de probă a sondei din comuna Totea, judeţul Gorj, iar evaluarea zăcământului ar putea confirma cea mai importantă descoperire de gaze onshore de pe teritoriul României din ultimii şase ani.

Nu numai că rezultatele au confirmat aşteptările, iar Totea a devenit cel mai mare zăcământ de gaze naturale din România, dar e devenit şi cel mai mare zăcămân operat de OMV. Au fost forate sonde până la adâncimea de 3.700 de metri, şi, după ce petroliştii au văzut că rezervele sunt mult mai mari decât aşteptările, exploatarea a fost extinsă.

Mai multe despre imporanţa acestui zăcământ spun însă austriecii de la OMV, în raportul lor pentru anul 2016. Pe scurt, zăcământul Totea, de departe cel mai mare zăcământ de gaze din România, a ajuns să asigure 10% din producţia Petrom iar rezervele dovedite de gaze de aici, care se ridică la 4,7 miliarde de metri cubi, asigură producţia acestui zăcământ, la actuala capacitate, timp de 20 de ani.

VEZI SI: Anunț de ULTIMĂ ORĂ de la ANM. Vine URGIA în următoarele ore!

„(…) cea mai de success exploatare a OMV. În total, aici se produc 4,5 milioane de metri cubi în fiecare zi, o cantitate care poate încălzi aproape 500.000 de gospodării. Totea Deep contribuie cu aproape 10% la producţia anuală a gaze a OMV Petrom. (…) Cele trei sonde de la Totea sunt cele mai mari din portofoliul OMV Petrom. Acum, după cinci ani de extracţie, nu v-aţi fi aşteptat ca potenţialul să fie şi mai mare. (…) OMV Petrom a aplicat însă noi metode de evaluare a zăcământului, bazate pe cercetarea seismică, pentru a identifica resursele de gaze aflate la adâncimi de 3.700 de metri. Rezultatele au arătat valoarea acestui zăcământ pentru viitor. Rezervele dovedite de gaze de 4,7 miliarde de metri cubi vor asigura producţia acestui zăcământ în următorii 20 de ani”, se arată în raportul OMV.

VEZI SI: PERLE din colecţia unui famacist: „Faringo hot dreams… şi striptease cu miere şi lămâie”. Râzi cu lacrimi!

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.