Descoperire istorică în Marea Neagră: submarin din „flota pierdută a lui Hitler”
Marina turcă a anunţat descoperirea unui submarin german, care făcea parte din „flota pierdută a lui Hitler”, în timpul filmării unui documentar, a relatat publicaţia israeliană Haaretz, citată de Agerpres.
Submarinul – model U23 – a fost descoperit la 40 de metri sub apă, la circa patru kilometri de ţărmul staţiunii turistice Agva, din apropiere de Istanbul.
Acesta făcea parte dintr-o flotă de 6 submarine germane, trimise pentru a ataca navele sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În 2008, cercetătorii au descoperit epava unui alt submarin din aceeaşi flotă, model U-20, în largul coastei nordice a Turciei.
Cotidianul turc Daily Sabah a relatat că flota a participat la 56 de operaţiuni împotriva navelor sovietice în Marea Neagră. Până în 1944, trei dintre aceste submarine fuseseră scufundate de sovietici.
În 1944, Germania a ordonat echipajului celor trei submarine rămase să le sabordeze pentru a nu cădea în mâinile inamicului – de aici provenind denumirea de „flota pierdută a lui Hitler”.
De la sfârşitul războiului, numeroase echipe au căutat cele şase submarine. În prezent, singurul submarin care nu a fost găsit este U-19, despre care se crede că ar fi eşuat în largul coastelor provinciei turce Zonguldak, la est de locul în care a fost descoperit U-23.
Potrivit cotidianului turc citat, cele şase submarine au fost trimise de germani în România pe bucăţi şi asamblate în portul Constanţa, deoarece, deşi Germania ceruse Turciei permisiunea de a-i folosi strâmtorile pentru a-şi transfera flota în Marea Neagră, acestea erau închise pentru vasele de război, în baza Convenţiei de la Montreux.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: