Deși numarul românilor din strainatate a crescut, sumele trimise in țară au scazut cu 20% in ultimul deceniu | Care sunt cauzele
Desi numarul românilor din strainatate a crescut, sumele trimise in țară au scazut cu 20% in ultimul deceniu. Sunt doua cauze majore: vestul Europei trece si el prin dificultati, cu inflatie si recesiune, iar o parte din ei s-au decis deja sa se stabileasca acolo.
70% dintre românii intervievati intr-un sondaj spun ca au rude in afara granitelor.
85% sunt de parere ca dreptul la vot ar trebui mentinut pentru cei din diaspora.
(Interesant ca intrebarea asta nu aparea pe vremea cand diaspora vota „cum trebuie”. Acum ca se anunta trecerea ei in tabara nationalista, incep sa apara si stirile de acest gen: ba nu trimit destul, ba sa le luam stampila. S-au dus vremurile cand ii laudau ca stau la cozi sa iasa Basescu sau Iohannis, sa se poata intoarce acasa.) – Reactiunea
De pe Stirile ProTV: De ce românii din străinătate trimit tot mai puțini bani în țară. Schimbări semnificative în ultimii 10 ani
S-au înmulțit românii care au rude în străinătate, dar sumele trimise de acestea în țară sunt tot mai mici. Potrivit unui sondaj recent, numărul celor care își ajută familia rămasă acasă a scăzut cu 20% în ultimii 10 ani.
Unii n-au mai avut bani, pentru că inflația a crescut în toată Europa. Alții și-au luat familia cu ei în străinătate și nu mai au de ce să trimită bani în România.
Ana-Maria are 38 de ani și s-a mutat în Spania în urmă cu 20 de ani, împreună cu soțul ei. Au două fete pe care le-au crescut în Barcelona, iar acasă au rămas părinții, cărora le trimit lună de lună bani. Inițial, și-au construit în România și o casă cu speranța că se vor întoarce.
Ana-Maria Filip, româncă din Spania: „Cu gândul acesta am venit, să ne construim o casă, să ne reîntoarcem, dar până la urmă am decis, în urmă cu șase ani ne-am cumpărat și aici casă. Am spus, totuși, dacă fetele nu vor să avem unde să trăim, și în România și aici”.
Gabriel are 24 de ani. 10 ani în Italia și de 3 ani lucrează în Anglia. El este și administratorul unei comunități de români din Italia și spune că cei mai mulți dintre ei nu se mai gândesc să se întoarcă acasă.
Gabriel Roman, român din Anglia: „Mulți s-au stabilit aici și lucrează aici, și mulți vor să își cumpere casă, trimit o sumă destul de modică pentru a ajuta familia în țară”.
Cu siguranță, cu toții avem în prezent neamuri, prieteni sau cunoștințe care lucrează în străinătate, iar mulți dintre aceștia s-au stabilit definitiv acolo. Și un sondaj recent realizat de agenția INSCOP Research ne arată că aproape 70% dintre cei care au răspuns spun că au rude în străinătate. Față de anul 2013, procentul a crescut cu aproape 20% anul acesta.
Femeie: „Am o soră în Spania. Pe mine mă bate gândul să încerc și eu în Londra, măcar pentru 6 luni”.
Femeie: „Părinții în Austria, de patru ani și jumătate.”
Reporter: „Trimit bani acasă?”
Femeie: „Da, în mare parte da, că de asta au plecat.”
Totuși, banii trimiși în țară sunt tot mai puțini.
Mihai Roman, profesor de macroeconomie ASE: „Faptul că banii care sunt trimiși de românii din străinătate, ca volum, se datorează, cauza în special crizei economice și sanitare din ultima perioadă și a stagnării creșterii salariilor și a veniturilor acestora din străinătate, și atunci au trimis mai puțini bani în România. A doua situație este dată de faptul că multe familii de români s-au stabilit în străinătate și au adus copiii cu ei, și atunci banii care au fost trimiși în România au fost mai puțini.”
De asemenea, peste 84% dintre cei care au participat la studiu consideră că românii din diaspora ar trebui să aibă dreptul de a vota la alegerile din România.
„Au și ei dreptul până la urmă, poate se întorc peste ceva timp în țară și atunci dacă se întâmplă o schimbare poate vin înapoi”, spune unul dintre cei plecați afară.
La studiul realizat de INSCOP Research si comandat de News.ro au răspuns 1.100 de persoane cu vârste de peste 18 ani, în perioada 20-27 noiembrie.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: