SPIRITUALITATE

Despre „copii fără discernământ” și „părinți inconștienți”

Tot discutăm despre cazul „Rareș Prisăcariu” și nu pot să nu remarc că liniile de atac împotriva acestei familii sunt două: fie se atacă micuțul, numindu-l „fără discernământ”, fie se atacă părinții, aceștia fiind numiți „inconștienți”. Pentru că și-au educat copilul să învețe poezii și nu orice fel de poezii, ci patriotice, în loc să-l învețe cum să cerșească bani pe tiktok sau să-și schimbe genul.

Providența face – pentru că nu e nimic întâmplător – ca azi să-l serbăm pe Sfântul Iacob Putneanul. Ca și Rareș și viitorul sfânt era tot din părțile Botoșaniului, un județ care pare să fie izvor nesecat de personalități românești.

La vârsta de 12 ani, Iacob Putneanul a intrat în viața călugărească, la Mănăstirea Putna. Ne putem închipui ce s-ar fi întâmplat, dacă pe vremea lui existau Mîndruțele, Bucur-Marcii și Huiduhuzii zilelor noastre. Părinții ar fi fost închiși direct la nebuni, Observatorul Copilulului al doamnelor Firea și Budeanu lansau imediat un „plan de măsuri”, etc.

Cum, din fericire, pe vremea aceea familiile erau libere, „părinții inconștienți” și-au lăsat copilul să se ducă la Mănăstire, la 12 ani. La rândul lui, „copilul fără discernământ” a devenit un mare cărturar și ierarh al Bisericii. În această calitate, s-a luptat pentru poporul român din Moldova, inclusiv prin înființarea PRIMEI ȘCOLI RURALE din această parte de țară.

Așa se nasc și mai ales, SE CULTIVĂ personalitățile. Nu spun că micuțul Rareș va deveni sfânt sau vreun geniu. Dar calea spre crearea de Bărbați și oameni de valoare este una singură: educația și responsabilizarea de mic. Istoria ne-o demonstrează cu vârf și îndesat.

Așa cum realitatea ne demonstrează că aceia care vor „să se distreze băiatul” până la 30 de ani, ajung să creeze iresponsabili, inculți și infirmi sufletește. După care ne mirăm că suntem conduși de lași și incompetenți.

Sf. Iacob Putneanul, George Enescu, Nicolae Iorga și atâția alții, ne arată că drumul ales de părinții lui Rareș Prisăcariu este cel corect. Să luăm exemplu.

sursa: r3media

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.