Despre „golanii” şi „curvele” care muncesc în străinătate
Iertaţi-ne că nu aţi reuşit să votaţi la alegerile prezidenţiale. Ca aţi stat în ploaie, cu bebeluşi atârnaţi de gât, la Londra. Că vi s-au închis uşile în nas în Italia şi Spania. Că vi s-a spus: „ne pare rău”. Cel mai cinic „ne pare rău” din lume. Să ne iertaţi, deci.
Iertaţi-ne că banii pe care îi trimiteţi acasă sunt mult mai mulţi decăt valorea investiţiilor străine. Dacă aş fi statul român, mi-ar fi cumplit de ruşine, aproape că nu aş mai iesi în lume de jenă. Că vă cerem taxe ruşinoase, anecdotice prin exotismul lor, taxe pentru „sistemul de sănătate”. Că cineva, premierul în funcţie al României, a avut indecenţa de a se gândi la o astfel de taxă.
Iertaţi-ne că v-am găsit apelative meschine şi ridicole, că v-am numit, în joacă poate – deşi adulţii vorbesc serios tot timpul – pe unii dintre voi „căpşunari”. Că v-am insultat şi o facem în continuare cu o voluptate iesită din comun şi o lipsă de solidaritate bizară.
Iertaţi-ne că vorbim prea des despre „drama celor plecaţi în afara”, dar înţelegem nepermis de puţin din ea. Că ne mândrim cu medicii români şi perfomanţele lor, dar ne mirăm metafizic. de ce ne pleacă medicii? De ce ne pleacă inginerii? De ce ne pleacă elita? De ce ne pleacă municitorii, croitoresele, brutarii, cofetarii, frizerii, infirmierele?
Iertaţi-ne că nu vă merităm. Că suntem contemporani cu un ministru al Transporturilor, Ioan Rus, care declară: „România are 3 milioane de oameni să zicem, din forţa activă, în acest moment în Occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi prin Europa. Au poate 1500 de Euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia copiii se fac golani acasă şi nevastă-sa curvă. De 700 de Euro vin acasă jumătate”. (declaraţie a fost făcută în cadrul emisiunii Jurnalul de seară, moderată de Cosmin Prelipceanu, la Digi 24).
Iertaţi-ne. Şi nu vă mai întoarceţi. – Sursa: Adevarul
CITESTE SI: Una scurtă despre curve
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
sa ne iertati pe cei care muncim afara ca si sclavii in timp ce voi traiti de pe spinarea noastra sa ne iertati ca nu vam impuscat pe toti cei care ati furat tara si ne ati obligat sa plecam ioan rus nu esti nimic altceva decit un paduche
se poate face un comentariu decent de pe urma declaratiei acestei capuse ???
imi pare rau d-le ion rus ca acasa am o curva si baieti mei sint golani dar pentru toate acestea am ajuns sa fim nomazii europei in cautarea unui trai decent pe care din nefericire nu putem sa il avem in romanica si trebuie sa va multumim de grija pe care o purtati celor care au ramas sa plateasca taxele din care dupa truda si sudoarea care vau coplesit in urma catalogarii pe care ati facuto pe seama celor care vor cu adevarat sa faca ceva pentru cei ramasi de batjocura celor asemeni unor paraziti care au palmele mai fine decit chirurgi si isi bat joc de tot ce ii inconjoara iti doresc un trai fericit precum il avem si noi stimabile
Domnule Ioan Rus, imi pare bine ca esti cretin pentru ca altfel nu stiu cum am fi scapat de tine!