Despre PITIPOANCE, de ce “e” ele speciale si cum “Geanny” castiga mereu
Piţipoancele ieczistă, nu e deloc puţine, iar feisbucul este menajeria ideală pentru aceste euglene umane (sună ca dracu asta, dar e pe bază de metaforă), pentru care diferenţa dintre echioncţiu şi plăcinta de mere este aceea că Mutu s-ar putea să vină la Petrolul.
Piţipoanca, atunci când postează o nouă fotografie, nouă în sensul că e făcută azi, spre deosebire de aia pe care a facut-o ieri şi a postat-o ieri, în rest poziţia şi unghiul fiind, în linii mari aceleaşi, evident cu “boticul” pe post de laitmotiv (pentru definitia cuvântului, intră aici…), este prima care dă…like, asta aşa, ca un imbold pentru cei din lista de prieteni.
Mesajul este mai mult decât clar şi ar suna cam aşa “hei, am făcut o poză exact ca şi cea de ieri, doar că asta e de azi, eu mă plac în continuare, place-mă şi tu, ador like-urile”.
Evident, de multe ori, postarea propriei poze conţine sus, nişte inimioare, semn clar de narcisism, că, dacă sus, deasupra fotografiei, ar fi postat o iconiţă reprezentând un ficat, atunci mesajul ar fi fost “am nevoie de un Hepatoprotect”, ceea ce nu este cazul, dat fiind faptul că piţipoanca funcţionează doar pe bază de corazon.
Imediat, dar imediat, intră în scenă “fetili”, adicătălea prietenele piţipoancei (tot piţipoance şi ele, pentru c-ar fi greu de crezut că poate exista o prietenie între o cititoare de Kant şi o frunzăritoare de 7 Seri). Ele sunt cele care, de cele mai multe ori, comentează primele pe poza suratei. Iar comentariile conţin destăinuri de tipul “luv u, fată”, “gorgeous” sau, maxima posibilă, “cu poza asta le-ai dat clasă la curvele de te bârfeşte”.
Piţipoanca postacă le răspunde, evident, pe bază de modestie, cu replici de genul “hai, fată, că tu eşti mai frumi ca mine, luv u tu”. Treaba continuă cu “tu eşti mai frumi”, “ba tu eşti mai frumi”, iar meciul de termină mereu cu remiză, deoarce codul Bushido al piţipoancelor e pe bază de onoare şi recunoaştere a talentului partenerului de dialog.
În mod cert, acest tip de schimb de replici nu trebuie interpretat drept un semn de lesbianism şi asta din simplul motiv pentru că ele “e” doar prietene forever, iar bărbaţii “e” nişte porci.
Şi aşa am ajuns şi la bărbaţi. Ei intră în scenă după schimbul de replici dintre “fetili forever friends” şi încep să opineze.
În cele mai multe cazuri, comentariile sunt de genul “hei, fato, lasă un număr de telefon în privat, eu mi-am schimbat numărul, te-am tot căutat, dar nu am reuşit să te găsesc”, ceea ce, în termeni mai clari, s-ar traduce prin “mă mai ţii minte? te-am babardit la petrecerea de la mare de 1 mai, erai beată moartă, aş mai vrea o dată, dar nu mai ştiu tariful, deci dă beep dacă eşti pe cartelă, că te sun eu, am abonament, ce valoarea mea. capisci?”
Cum e de aşteptat, mesajul masculului ajunge imediat, tot pe privat, la toate prietenele piţipoancei postace, vedeta din postare informându-şi colegele de specie că “fată, Geanny vrea numărul meu. cum care Geanny, fată? Ăla cu bemveul”.
Drept urmare, ca efect al postării respectivei poze, fetili au reieşit toate ca fiind frumoase, s-au chisuit, lăicuit şi complimentat între ele, iar Geanny şi-a obţinut numărul de telefon dorit. De Valentin Roman
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
tiganii sunt romani ,uita te in buletinul lor ,si ce?lasa ma ca am intalnit tigani mai faini ca si romanii ….eu sunt roman ,ortodox dar rasa mai al dracu ca romanii n am intalnit ,si am umblat destul……tiganii nu sunt integrati ,e adevarat …dar ce ti da dreptul tie sa ponegrezi….eu nu am nici o admiratie fata de manele ,cocalari ,,,samd,…dar suntem umanisti ,ei sunt oameni ca si mine ca si tine…asa ca asculta de la mine ca am fost trecut prin viata mai mult ca voi toti,,,hai sa fim oameni
ave a dreptate cineva ..care a comentat pe saite ul asta …voi sunteti niste nationalisti care duceti ideia in derizoriu,gen vadim tudor….probabil ca ptr bani .putini bninteles ca prostia e ieftina }}}}}}stim noi de unde ….dar va previn ..sa v a fereasca dzeu cand o veni o adevarata miscare nationalista?????atunci s a v a vad??????????