ECONOMICPOLITICA

Despre stat și polițai

Astăzi, ar fi trebuit să scriu despre Proiectul de lege privind măsurile fiscale și cele de reducere a cheltuielilor. Marcel Ciolacu n-o mai putea trage de coadă și trebuia să ne arate măcar un plan de bătaie. Statul român se împiedică de el însuși și se teme că va cădea în cap. Cei de la guvern, de luni de zile, se tot chinuie să găsească soluții care să arate bine. Să iasă și cu cloșca grasă și cu puii mari. În sfîrșit, luni, Ministerul Finanțelor a făcut public proiectul de lege pe care fanfaronul de Marcel Ciolacu vrea să-și asume răspunderea.

Din păcate, Proiectul anunțat ieri conține o roabă de măsuri. Ca un ziarist cu școala în domeniul filologiei, nu mă pot avînta pe seama unor măsuri economice și fiscale. Nu mă pricep. Așa că sunt obligat să citesc alte anlize economice și financiare, să aștept să văd ce zic politicienii și alți jurnaliști pentru a-mi întemeia o părere.

Deocamdată, mai mult decît să spun că este lung ca o zi de post, nu pot zice.

Rămîn însă la statul român. Nu la primul ministru, ci la unii mai mici. La polițai. Și ei sunt statul. O fărîmă a lui, niște șoricei care spun că-l apără, dar mai mult îl ronțăie pe unde apucă.

Mi-a venit pe telefon un fragment dintr-o emisiune pentru tv, o încercare de interviu cu un polițai responsabil de combaterea drogurilor. Un amic îmi scrie: „Astfel de idioți se află astazi la conducerea poliției române”.

Agenția Națională Antidrog sau bani pe Apa Sâmbetei

Personajul care a făcut turul posturilor prin poliție, dar și al posturilor de televizune ca mostră de neputință intelectuală și profesionalism, se numește Cristian Georgel Ivan și a fost inspector șef cu delegare la IPJ Dolj. El era deja director-adjunct la Agenția Națională Antidrog și, în 2022, a concurat pentru funcția de inspector șef la județul Dolj. La examen a luat nota 1,13 și a fost zburat. Lemn ca lemnul! Nu putea termina o frază coerentă.

Bărbat bine clădit și fălcos, trăznind de sănătate, Cristian Georgel Ivan este model de polițist român. Și de funcționar demn și înțepat. Îmbrăcat la costum și cravată, el arată ca un om al statului. Și cînd stă la ghișeu, și cînd aplică legea și cînd vorbește. În toată limitările sale are tupeu și pretenții. La cum vorbește, cu siguranță, are și pile. Acest Georgel Ivan mă ajută să înțeleg cum se face că încep să apară din ce în ce mai des tot felul de polițiști care trag pe nas. Sau care o duc bine și nu prind nici un traficant. Un așa guguman nu putea ajunge în atîtea poziții importante fără susținere. De neam, de prieten politic sau de rețea. Ca și Adrian Câciu. La ce catastrofă de Proiect de buget pentru 2023 a făcut, în loc să fie exilat la capre, pe un vîrf de munte, a fost promovat la Ministerul Fondurilor Europene. Bănuiesc de ce. Și el și Cristian Georgel Ivan au fost salvați pentru a nu spune ce știu sau pentru a nu da în gît fărădelegile de care aveau habar. Unul cu TVA-ul și scutirile, cu comisioanele la împrumuturile României, celălalt pentru cîte nefăcute din Dolj avea habar.

Statul român arată ca Ivan și Câciu, ca Ciolacu și ca Boloș, semn că tot mecanismul său este construit pe criterii false și aproximative. Scîrțîie ca dracu’ la toate încercările importante.

În țara noastră, indiferent cîte chifle cumplite ai la activ și cît de nepriceput ești, tot nu te descalifici definitiv și tot mai rămîne un locșor călduț de care să te agăți.

Autor: Cornel Nistorescu

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.