DETALII CUTREMURATOARE – Cel mai cumplit măcel săvârşit de SOVIETICI asupra ROMANILOR. Au fost masacraţi inclusiv bătrâni, femei şi copii

La 1 aprilie 1941, aproximativ 2.000 de români paşnici, femei, copii, bătrâni au fost masacraţi la Fântâna Albă de trupele sovietice în timp ce încercau să treacă graniţa în România. Incidentul de la Fântâna Albă a fost numit „Kathyn-ul românesc“ şi a rămas în memorie prin atrocităţi, cruzimea execuţiilor şi numărul mare de morţi.

La 26 iunie 1940, în urma pactului Ribbentrop-Molotov încheiat între Germania Nazistă şi Rusia Sovietică, România a pierdut Basarabia şi Bucovina de Nord, teritorii abia câştigate de ţara noastră în anul 1918, după Primul Război Mondial.

Practic cele două provincii româneşti au fost cedate URSS. Era vorba de un teritoriu locuit de 3 milioane de locuitori, majoritatea români, cedat sovieticilor. Noua frontieră care a rupt din nou Bucovina a lăsat de ambele părţi ale graniţei familii despărţite de numai câţiva kilometri.

La un an de la acest rapt teritorial, pe 1 aprilie 1941, 3.000 de români nevinovaţi, bărbaţi şi femei, copii, sugari şi bătrâni au fost măcelăriţi la Fântâna Albă, de trupele sovietice, în timp ce încercau să se întoarcă la rudele şi familiile lor rămase în România, de cealaltă parte a graniţei. Acest masacru abominabil a fost numit ”Katyn-ul românesc“, o faptă cumplită care a rămas în memoria multor bucovineni.

Românii, deportaţi în lagăre de muncă Masacrul de la Fântâna Albă, în Bucovina de nord, a avut însă un preludiu trist. Odată ce României i-a fost impusă cedarea Bucovinei de Nord către URSS, trupele româneşti au fost retrase de pe acest teritoriu, locul lor fiind luat de contingente ale armatei sovietice şi NKVD. Graniţa a fost imediat preluată de efectivele de grăniceri sovietici. Zona ocupată de sovietici era locuită în majoritate de români. Aceştia s-au trezit peste noapte separaţi de vecinii şi rudele lor din zona românească.În aceste condiţii, mulţi români au decis să părăsească teritoriul ocupat de sovietici şi să treacă graniţa în România la familiile lăsate acolo.

Mulţi s-au izbit de refuzul autorităţilor sovietice. În acel moment o parte a românilor rămaşi în Bucovina de Nord au început să treacă ilegal graniţa. Conform rapoartelor sovietice din aceea perioadă, pe o distanţă de peste 7 kilometri, pe fâşia de graniţă de la sud de Cernăuţi au trecut ilegal în România, în anul 1940, aproape 500 de români din sate precum Hliboca sau Herţa. Şi în alte zone, mii de români au fugit fraudulos în România. În total ar putea fi vorba de peste 7.000 de persoane. Dacă lucrurile continuau în aceeaşi manieră sovieticii riscau să rămână cu zone depopulate. În aceste condiţii au început represaliile asupra populaţiei româneşti. Pe lângă întărirea graniţelor, românii care aveau rude în România au fost declaraţi trădători şi a început deportarea lor, în special în lagărele de muncă din Siberia şi Kazakhstan. Se bănuieşte, fără date concrete, că sute de mii de români au ajuns în aceste lagăre, deportaţi de autorităţile sovietice. Oricine era bănuit că încearcă să treacă graniţa sau avea rude deja fugite era condamnat la muncă silnică. Cu toate acestea încercările de trecere ilegală a graniţei în România au continuat pe tot parcursul anului 1940 şi 1941, cu consecinţe grave asupra celor rămaşi pe teritoriul Bucovinei de Nord.

Femei, copii şi bătrâni mitraliaţi şi tăiaţi cu sabia

Nici deportările, nici incidentele izolate cu transfugi împuşcaţi nu au impresionat mai mult ca evenimentele ce urmau să aibă loc pe 1 aprilie 1940. Aşa cum am precizat, sovieticii au intensificat controlul graniţei, au instaurat teroarea asupra românilor cu rude pe teritoriul României, au aplicat măsura deportărilor. Cu toate acestea românii continuau să încerce să plece la familiile lor de dincolo de graniţă. Fântâna Albă, un punct aflat la 3 kilometri de graniţa în Bucovina de Nord cu România, situat în apropierea păduricei de la Varniţa, a fost martora în anul 1941 a unui eveniment cumplit. De altfel în această zonă românii au mai încercat să treacă graniţa. În 1940, peste 100 de români au fost prinşi de sovietici încercând să fugă în România. A urmat o luptă scurtă, cu puţini morţi şi răniţi. Majoritatea românilor au avut noroc şi au reuşit să ajungă la Rădăuţi, în România. Rudele rămase în Bucovina de Nord au fost însă deportate.

La nici un an de la acest eveniment, un alt grup de 3.000 de persoane, pe 1 aprilie 1941, se pregătea să treacă graniţa în România. Se presupune că agenţii NKVD au lansat în Bucovina de Nord zvonul că URSS permite trecerea românilor în ţara de origine. În acest context 3.000 de localnici din satele româneşti Pătrăuţi, Cupca, Corceşti, Trestiana, Oprişeni, Suceveni, dar şi din alte localităţi s-au adunat şi au decis să treacă împreună graniţa în România. Era bărbaţi, femei, copii, mulţi dintre aceştia sugari şi bătrâni. Era oameni paşnici, care au plecat cu steagul alb în frunte, semn al intenţiilor bune, cu icoane şi cruci. Erau însoţiţi de preoţi şi purtau veşminte de sărbătoare, fiindcă se sărbătorea Paştele. Un supravieţuitor al masacrului de la Fântâna Albă povesteşte că oamenii doreau să ajungă în România fiindcă erau sătui de ocupaţia sovietică. ”Peste sate se abătuse teroare bolşevică. Dacă nu făceai cârdăşie cu noii stăpâni, erai pierdut. În aceste condiţii insuportabile, o parte din populaţia română a ţinutului a hotărât să fugă din ţară ca să scape de prigoană. La 1 aprilie 1941, câteva mii de români, chemaţi de dorul libertăţii, şi-au pornit paşii spre Fântâna Albă, la frontieră”, spunea Gheorghe Mihailiuc în cartea „Dincolo de cuvintele rostite”.

În apropierea pădurii de la Varniţa, la numai 3 kilometri de graniţa românească, grupul de români a fost interceptat de sovietici. Se spune că românii au fost somaţi să oprească. Aceştia nu s-au supus şi atunci a început măcelul. Gheorghe Mihailiuc, un supravieţuitor al masacrului de la Fântâna Albă, se afla în acel grup de români dornici să treacă în România, alături de fratele său. Mihailiuc spune că de fapt sovieticii îi aşteptau în marginea pădurii cu mitraliere şi că au început să tragă. „Ucigaşii au aşteptat cu degetul pe trăgaci până când mulţimea a ieşit la luminiş. Era o acalmie prevestitoare de rele. Paşii greoi îi purtau pe oameni spre un sfârşit fatal. Tricolorul din faţa coloanei flutura mândru, demonstrând dragostea de neam şi ţară a românilor Bucovineni. Deodată, liniştea a fost spartă de groaznicul glas al armelor. Zgomotul morţii s-a răspândit, hăt, departe, peste codri. Cineva din mulţime a strigat: «La pământ!». Şuvoiul neîntrerupt de foc ne ţinea culcaţi, cu respiraţia curmată. În acea stare de încremenire, un bărbat din primele rânduri a strigat peste puterile sale: «Înainte, fraţilor, ei nu vor cuteza să ne omoare!». Dar chiar atunci a început măcelul”, relata Mihailiuc în aceeaşi lucrare.

Femei, bărbaţi, bătrâni şi copii au fost mitraliaţi fără milă. Erau oameni neînarmaţi şi fără apărare. Se spune că, după ce glasul mitralierelor s-a oprit, au început tot felul de atrocităţi. Se vorbeşte despre supravieţuitori urmăriţi de soldaţi călare, spintecaţi cu săbiile, de răniţi legaţi de coada cailor şi târâţi până la moarte, dar şi de oameni răniţi şi îngropaţi de vii. Cadavrele celor ucişi au fost aruncate în gropi comune. Alţi români care au scăpat de tirul mitralierelor au fost prinşi, torturaţi şi mai apoi îngropaţi într-un cimitir evreiesc. Se presupune că foarte puţini au scăpat cu viaţă, ca prin minune. Cu exactitate nu se ştie numărul românilor care au sfârşit la Fântâna Albă. Cifrele variază între câteva zeci şi 2.000 de români omorâţi în aceea zi. Iniţial numărul victimelor a fost de 20, printre care femei, bătrâni şi copii. Ulterior s-a ajuns la 44 de morţi numai din şase sate bucovinene. Coroborând cu documente şi mărturii, numărul morţilor se bănuieşte a ajunge la cifra de 2.000. O parte au fost ucişi de mitraliere, alţii cu săbiile şi hârleţul, iar alţii îngropaţi de vii. În orice caz, masacrul cumplit de la Fântâna Albă a fost comparat cu cel de la Katyn, atunci când aproximativ 20.000 de polonezi au fost executaţi de sovietici în trei locuri diferite şi îngropaţi în pădurea Katyn.

Teroarea a continuat
Îngrozitoarea crimă în masă de la Fântâna Albă nu a fost însă sfârşitul. Din contră. Autorităţile sovietice au început represaliile. În vara lui 1941, nu mai puţin de 13.000 de români au fost deportaţi în lagăre de muncă forţată. Populaţia românească din zona apropiată Cernăuţiului a scăzut după numai 16 ani de ocupaţie sovietică cu câteva zeci de mii.

Articol preluat de pe Adevarul.ro