GENERAL

Detalii CUTREMURATOARE legate de cârnații pe care românii îi cumpără din magazine și îi aduc pe masa familiei

Nu multe sunt alimentele pe care românii le evocă atât de frecvent și cărora le asociază înțelesuri atât de variate cum este cazul cârnaților. Generația mai tânără se arată mai detașată de acest omniprezent articol alimentar din alimentația generației mature și al celor trecute.

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România – APC România) membră a Organizației Europene a Consumatorilor, a analizat 116 tipuri de cârnați comercializați în marile structuri comerciale și în magazinele unor producători de produse din carne, potrivit unui comunicat de presă al APC România.

Acest studiu face parte din Campania Națională de Informare și Educare: „Să învățăm să înțelegem eticheta!”. Prin această campanie, experții Asociației Pro Consumatori (APC) își propun să-i învețe pe consumatori să înțeleagă eticheta produselor astfel încât să facă achiziții în cunoștință de cauză pentru familiile lor.

Specialiștii au realizat un studiu si au demarat o campanie prin care sa-i învețe pe consumatori sa înțeleagă eticheta produselor si sa știe ce cumpăra.

Astfel, au fost descoperiti carnați de casa si cu cate 8 substanțe chimice sau cu soluție de dezghețare a drumurilor.

La 88% din carnatii afumati analizati s-a folosit fum lichid sau aroma de fum!

La 84% din carnatii analizati s-a folosit conservantul nitrit de sodiu!

La 55% din carnatii analizati membrana folosita este artificiala, adica realizata din alginat de sodiu, celuloza, guma de guar, lactat de calciu, clorura de calciu, colagen de vita si coloranti.

40% din carnatii analizati au in compozitie fosfati!

40% din carnatii analizati contin apa din belsug!

37% din carnatii analizati contin coloranti obtinuti din insecte (cosenile)!

La numai 37% din carnatii analizati apare mentionat procentul de carne din compozitia acestora pe eticheta!

34% din carnatii analizati contin extracte de condimente!

La 28% din carnatii analizati, aroma si gustul au fost intensificate cu glutamat monosodic!

27% din carnatii analizati contin proteina vegetala din soia!

Numai 8% din carnatii analizati nu contin aditivi alimentari!

Studiul a fost realizat de către o echipă de experți ai APC, coordonați de către conf. univ. dr. Costel Stanciu. Mai multe detalii aici.

Sursa: ExtraNews

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.