Detalii scârboase despre Andreea Esca
Este practic imposibil să deschidem televizoarele sau radiourile fără să aflăm detalii pe an ce trece mai scabroase, foarte adesea la limita patologicului, din viața unor așa numite vedete locale, personaje precum doamnele și domnii Marin, Roman, Bucurenci, Esca, Rădulescu, Markle, Kardasian sau Drăgușanu, Botezatu, Columbeanu etc. Este imposibil să deschidem televizoarele sau radiourile fără a asista la gâlceava politică lipsită de noimă, în răspăr cu orice ar fi în interesul cetățeanului simplu, pe care politicienii de varii culori ne-o oferă zi de zi.
Deși puternic reglementată, așa numita presă audio vizuală oferă clienților săi nesfârșite exemple de decadență morală și de degenerare spirituală, eventualele producții audio sau video de calitate sunt pierdute în mormanele de orduri, produsul de calitate nefăcând decât să contribuie la pierderea oricărui criteriu după care un om în formare ar putea judeca realitatea din jurul său.
Teoretic tot circul de mai sus ar trebui să fie finanțat prin reclamele inserate în programele de radio și de televiziune. Este de ajuns să pierdem câteva ore ascultând sau privind ecranele televizoarelor pentru a înțelege că, într-o proporție covârșitoare, reclamele au ca subiect diverse medicamente, mai precis diverse medicamente OTC sau suplimente alimentare. Nu sunt reclame la pantofi sau la pâine, automobile sau la mobilă, sunt aproape în exclusivitate reclame la medicamente.
Practic toate stațiile de radio, toate canalele de televiziune trăiesc din reclame la medicamente.
Cu toții am aflat că un medicament precum Parasinus ne poate scăpa de răceală și gripă, că Aspenter trebuie luat zi de zi de zi, că Aspacardin ne ferește de palpitații, că Triferment se ia în timpul mesei sau că Supramax Articulații conține ”colagen bioactiv”. Practic o activitate reglementată precum audio – vizualul trăiește din reclamele făcute unor produse care fac obiectul altei activități puternic reglementate precum farmacia. Da, într-adevăr, farmacista modestă, cuminte și silitoare ascunsă în farmacia din cartierul în care locuim face posibilă existența menajeriei în care doamnele Marin, Roman sau Esca sunt exponate principale.
Spre deosebire de doamnele Marin sau Roman farmacista cea silitoare ar ști să ne spună că Parasinus nu este întotdeauna alegerea ce mai bună în caz de răceală și gripă sau, chiar dacă este, ar spune că există alternative la mai puțin de jumătate din prețul Parasinus, medicamente având aceeași compoziție. Tot famacista cea silitoare ar putea să ne spună că, cel mai adesea, riscul de a lua un Aspenter zilnic depășește potențialele beneficii, eventual ne-ar trimite la medic pentru un consult mai amănunțit dacă ar considera necesar. Farmacista din farmacia de la parterul blocului în care locuim știe că potasiul conținut în Aspacardin este contraindicat în cazul în care diureticul care ne cauzează palpitațiile este combinat cu anumite medicamente imposibil de pronunțat până și pentru doamna Esca și știe că are medicamente cu aceeași combinație de magneziu și potasiu precum Aspacardin dar la o treime de preț pe raftul din farmacie după cum are alternative mai ieftine la Triferment, la Supramax Articulații, știe că exprimarea ”colagen bioactiv” este vorbărie goală, eventual se întrebă cam cum ar arăta colagenul inert biologic.
Timorată de planuri de vânzări stabilite de oameni care n-au nici o legătură cu profesia de farmacist, urmărită prin camere video de persoane interesate doar de volumul vânzărilor, farmacista din farmacia de la parterul blocului poate sau nu să pună întrebările de mai sus, poate sau nu să ofere soluțiile alternative pe care cu siguranță le știe. Faptul că doamnele Marin și Roman țopăie în continuare vesele pe ecrane ne oferă răspunsul la dilema de mai sus. Salariul doamnei Esca, un personaj care știe să citească cursiv, este una dintre întrebările cele mai importante puse în România modernă. Salariul farmacistei care-i plătește practic salariul doamnei Esca nu este defel un mister, în cazurile fericite câștigă undeva spre 4000 de lei. Pentru a completa tabloul cu valori răsturnate ale societății în care trăim este de menționat că în vreme ce doamna Esca a fost decorată, competența profesională a farmacistei este batjocorită în reclamele din care doamna Esca își câștigă pâinea.
Recentul scandal KRKA, ne-a arătat că medicii au și ei planuri de vânzări, acum pacienții știu mai bine de ce medicul insistă asupra unor medicamente deși farmacista de la parterul blocului în care locuim sugerează mereu un alt medicament. Nu-l sugerează din răutate, îl sugerează pentru că vrea să-și protejeze pacientul de interesul comercial ilegitim al medicului aflat pe statul de plată al Krka, adică în tabelele cu bani primiți de la Krka recent publicate în presă.
Ar trebui să ne amintim că piața naturală a medicamentului este farmacia. Farmacistul alege dintre variile medicamente cele care i se par potrivite pacienților săi, alege ceea ce crede ca-i poate aduce pacienti în farmacie. Este lesne de observat ca într-un astfel de model medicamentele intră în competiție brutală de preț. Este modul de vânzare cel mai apropiat de o piață liberă și este singurul care funcționează în interesul pacienților noștri.
Cum am văzut deja mai sus avem însă moduri alternative de vânzare, este vorba de marketing la TV etc și la medic. Ambele se fac pentru a determina pacienții să ia decizii suboptimale în chestiunea medicamentelor, ambele se fac pentru a eluda piața. Firmele producătoare de medicamente fac tot ce pot pentru a evita situația în care farmacistul este lăsat să-și facă meseria tocmai pentru că, oricât de scumpă ar fi reclama la TV, oricât de riscant ar fi să mituiască medici (periodic sunt peste tot în lume scandaluri similare cu scandalul KRKA recent apărut în presa românească) este mai ieftin să plătească reclamă la TV sau să mituiască medici decât să lase medicamentele în competiție în farmacie.
Faptul că atât domeniul audio-vizual dar și practicarea medicinei sau piața medicamentului sunt, toate trei, domenii foarte strict reglementate, condiții în care beneficiarul final, pacientul nostru de toate zilele, este sistematic împins spre decizii suboptimale ne arată că reglementarea se face în detrimentul omului de rând și în beneficiul marilor producători de medicamente. Ar fi nerealist să credem că piața medicamentelor se va liberaliza, dimpotrivă mă aștept la și mai multe reglementări mereu mai stricte și mai în răspăr cu interesul omului de rând. Nu aș putea să-i dau un sfat pacientului care-mi calcă pragul zilnic, n-aș putea să-i spun ce să facă pentru a-și găsi un tratament corect la un preț rezonabil. Țin minte că bunicul meu, un om care a trăit mai bine de 85 de ani, nu a fost nici o singură dată în spital sau într-o farmacie. Era un om înalt și slab, cumpătat și harnic, care a muncit toată viața, până în ziua în care a murit. Aș fi nerealist să le povestesc pacienților mei despre bunicul meu, mă tem că eu însumi nu îi pot urma exemplul, dar faptul că în contextul mizeriei din jur mă gândesc din ce în ce mai des la exemplul oferit de modul în care și-a trăit viața este tragic și lipsit de gratitudine pentru munca celor mai buni dintre noi, pentru munca celor care au contribuit la crearea multitudinii de medicamente pe care le am în farmacie.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: