GENERAL

DEZASTRU PENTRU PRO TV! ANUNȚUL OFICIAL FĂCUT DE CNA

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat Pro TV pentru modul în care a prezentat pe post o posibilă ieşire a canalelor din reţelele Telekom şi NextGen. CNA a decis să sancţioneze cu somaţie publică postul Pro TV şi să sesizeze Consiliul Concurenţei pentru maniera în care postul a comunicat, în luna februarie a acestui an, o posibilă ieşire din reţelele Telekom şi NextGen, potrivit Paginademedia.ro.

Monica Gubernat, vicepreşedintele interimar al CNA, s-a autosesizat, fiind de părere că atitudinea Pro TV a fost „definiţia şantajului“ şi „un abuz de putere“. De asemenea, Alexandru Kocsis a fost de părere că informarea Pro TV nu a avut ca scop informarea publicului, ci presiunea pusă pe cei doi parteneri.

Pe de altă parte, Radu Herjeu a subliniat că nu vede nicio încălcare a legii audiovizualului, chiar dacă, personal, consideră că practica a fost una abuzivă. “Poate că un tribunal comercial sau protecția consumatorilor sau consiliul concurenței ar putea analiza această speță, pentru că Pro TV și-a manifestat puterea pe care o are și poate nu e corect să și-o manifeste astfel. (…) Din punctul meu de vedere, nu se încalcă legea audiovizualului sub nicio formă. Nu s-au adus acuzații, ca să fie nevoie de punctul Telekom de vedere sau dovezi. A fost o informare către telespectatorii lor. Revin și spun, da, e o practică abuzivă din punctul meu de vedere, dar nu în ce privește legea audiovizualului.”

Lucia Grigore, reprezentantul juridic al Telekom România Communications, a solicitat sancţionarea postului Pro TV de către CNA pentru „imaginea negativă“ creată prin afişarea anunţului în prime-time deşi se aflau încă sub contract.

Conflictul a apărut după ce Pro TV a afişat textul „Mesaj foarte important pentru abonaţii Telekom şi NextGen: Pro TV ar putea să nu mai fie disponibil în aceste reţele“ pe prima pagină a site-ului Ştirile Pro TV, distribuit masiv pe toate conturile de Facebook ale trustului, inclusiv de vedete, dar şi pe TV şi prin bannere afişate pe toate site-urile pe care Pro le deţine.

Ulterior, Telekom, într-o scrisoare deschisă adresată Consiliului Naţional al Audiovizualului, telespectatorilor, Romanian Advertising Council şi International Advertising Association Romania, a condamnat gestul făcut de Pro TV, pe care l-au catalogat drept „o manevră incalificabilă de influenţare a negocierilor“ şi „un anunţ lipsit de etică“.

La rândul lor, reprezentanţii Pro TV au neagat că anunţul ar fi fost „o surpriză“ şi au dat vina pe companiile de cablu pentru situaţia creată. În cele din urmă s-a ajuns la o înţelegere.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.