Dezastru pentru PSD! Se cere demisia a doi miniștri!
Un eurodeputat îi cere premierului Viorica Dăncilă, să demită de urgență doi miniștri din Cabinet:,,Suntem în fața unei minciuni inadmisibile la nivel guvernamental”
Preşedintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda, îi cere premierului Viorica Dăncilă să o demită de urgenţă pe ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, pentru că ar fi minţit că nu are nu are CE bani suplimentari pentru finanţarea spitalelor regionale. De asemenea, Buda cere şi demiterea ministrului Rovanei Plumb, potrivit stiripesurse.
Sorina Pintea a spus în 26 noiembrie 2018 că spitalele regionale se vor face, că s-au solicitat bani de la CE dar i s-a comunicat că nu are CE alte resurse financiare. Eu am cerut CE în 3 decembrie 2018 Corinei Creţu să îmi comunice dacă a existat o cerere scrisă din partea Guvernului României în vederea suplimentării fondurilor pentru construirea acestor spitale. În 20 decembrie, în răspunsul Corinei Creţu se arată că pot fi disponibilizate sume din partea CE dar că, până în prezent, CE nu a primit solicitarea de suplimentarea fondurilor. Punând cele două declaraţii cap la cap, suntem în faţa unei minciuni inadmisibile la nivel guvernamental, drept pentru care cer public Vioricăi Dăncilă să o demită de îndată pe ministrul Sorina Pintea şi pe Rovana Plumb, deţinătoarea portofoliului care se ocupă de absorbţia fondurilor europene”, a spus Buda în timpul unei conferinţe de presă.
Potrivit eurodeputatului este inadmisibil ca de la înălţimea funcţiei de ministru, să spui în spaţiul public că Guvernul, Ministerul Sănătăţii, a solicitat fonduri suplimentare de la CE iar Comisia i-a spus că nu are fonduri, când, de fapt, nu a fost făcută nici măcar o simplă cerere la CE.
”Le spun celor de la PSD să nu se joace cu sănătatea românilor, se moare cu zile în spitale”, a subliniat eurodeputatul PNL.
De asemenea, Buda cere Guvernului să modifice ghidul de finanţare, astfel încât să se poată transferat proiectul spitalului regional de urgenţă de la Cluj de la nivelul MS către Consiliul Judeţean Cluj pentru a putea fi început şi finalizat.
”În decembrie 2018, comisarul european Corina Creţu a răspuns că Programul Operaţional Regional poate fi modificat la cererea autorităţilor naţionale. CJ Cluj a solicitat Guvernului să modifice ghidul de finanţare, astfel încât să poate co-finanţa proiectul spitalului regional de urgenţă de la Cluj”, a afirmat Buda.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: