Dezvăluire șocantă despre Victor Ponta
Ziarele din provincie reușesc rareori să puncteze decisiv pe subiecte cu acoperire națională.
Iată însă că una dintre cele mai bune gazete locale din țară, “Vocea Vâlcii”, publică o mărturisire despre Ponta care poate provoca o revelație.
Citind articolul, înțelegem ce se întâmplă acum cu premierul României, îi deslușim caracterul și obiceiurile.
Un cetățean român care lucrează în străinătate a trimis redacției o scrisoare în care povestește un episod petrecut pe un aeroport:
“ l-am întâlnit pe actualul prim-ministru în aeroport, aşteptând, ca şi mine, legătura cu Air France, în drum spre ţară. L-am remarcat foarte repede, făcând parte dintr-un grup de scandalagii (pe atunci era şeful Tineretului PSD) ce se răsteau la personalul de la poarta de îmbarcare. Motivul era o amânare cu vreo 30 de minute a zborului, anunţată foarte politicos ca fiind necesară în urma cererii echipajului de verificare a unor probleme tehnice la bordul aeronavei.”
Iată ce s-a întâmplat apoi în avion:
“La un moment dat, când însoţitoarele de bord tocmai trecuseră peste verificarea de rutină a pasagerilor, îl văd pe domnul Ponta că se ridică de pe scaunul de la Economy şi se îndreaptă agale, făcând semne complicilor săi din grup, către locurile de la Bussiness. Se strecoară pe unul din scaunele libere şi îşi pune foarte calm centura după care, mimând nepăsarea faţă de privirile consternate ale călătorilor care l-au văzut, îşi ia revista din buzunarul scaunului din faţa sa şi începe să o răsfoiască nonşalant. Cam 2 minute mai târziu, una din însoţitoarele de zbor apare în zonă şi i se adresează politicos dacă nu cumva a greşit scaunul. Nici măcar nu a roşit, s-a ridicat de pe scaunul de Bussiness şi s-a îndepărtat cu zâmbetul pe buze către locul său iniţial. Pe drum, nu s-a putut abţine şi, trecând prin zona în care se aflau amicii săi, a aruncat-o nevinovat: Am încercat şi eu! „.
Articolul merită citit în întregime, fiindcă e de colecție. Intrați aici: www.voceavalcii.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: