Dezvăluiri din interiorul PSD CUTREMURĂ România. „În TREI ZILE o să se ZGUDUIE PARTIDUL”
Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, pentru care organizația municipală București a PSD cere retragerea sprijinului politic, a declarat că nu se teme de nimic, dar că după Comitetul Executiv de joi va aduce în spațiul public amănunte care vor zgudui din temelii partidul, la cel mai înalt nivel.
„Dovezile pe care le aduc vor zgudui multă lume. Este vorba despre amănunte de la mitingul din 10 august. Sunt chestiuni care vor zgudui PSD la cel mai înalt nivel”, a afirmat Bădulescu.
Viceprimarul este nemulțumit de propunerea făcută, de retragere a sprijinului politic, și spune că colegii lui vor vota de frică. „Da, am discutat cu colegii mei și mi-au spus că desi nu vor, votează pentru a mi se ridica sprijinul politic. Într-adevăr, în PSD este teroare. Secretarul general, Codrin Ștefănescu, trompeta, dă foc relațiilor dintre oameni în partid”, a spus Bădulescu. El a mai afirmat că I s-a cerut să se dezică de primarul Gabriela Firea. „Da, mi s-a cerut asta. Nu am făcut-o și nu o voi face niciodată. Au vrut să o compromită, să-I îngroape imaginea. Iar acesta este prețul pe care-l plătesc pentru că nu am făcut-o”, a explicat viceprimarul
Bădulescu a mai spus că pentru partid „m-am bătut cu toți haștagii pe stradă, le-am dat negație pentru miting”. Viceprimarul spune că nu înțelege ce deservicii a adus partidului în condițiile în care „eu am încasat toată m…e PSD”.
El a adăugat că nu se va schimba niciodată, dar dacă va fi să plece din partid, nu o va face fără să riposteze. „Am dat noi tabloul lui Iliescu jos, l-am dat jos pe al lui Adrian Năstase. Eu sunt doar o gărgăriță”, a conchis Bădulescu.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: