SOCIETATE

Dezvăluiri incredibile despre pedofilul-militar care o făcea pe „salvamarul”. Tatăl fetițelor a povestit pentru EVZ

Un bărbat de 38 de ani subofițer la o unitate militară din Constanța, a fost reținut de polițiști, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de agresiune sexuală asupra unor minore și ultraj contra bunelor moravuri, după ce a fost surprins făcând gesturi nepotrivite în apropierea unor fetițe, de 7 și 8 ani, care se scăldau în apa mării.

Incidentul, care a șocat părinții micuțelor și a stârnit revolta martorilor, a avut loc pe o plajă din Constanța. Tatăl celor două fetițe a povestit, pentru EVZ, prin ce pericol au trecut fiicele lui, dar și alte minore mai mari, de 16-17 ani, vânate în apă de un bărbat care, inițial, se apropiase de copile, aparent, cu gânduri pașnice.

Când adulții, care le-au supravegheat permanent pe minorele aflate în apă, și-au dat seama ce porniri nepotrivite are bărbatul, l-au scos cu forța din apă și au chemat autoritățile.

„Polițiștii Secției 1 au fost sesizați la data de 1 septembrie, în jurul orei 16.00, cu privire la faptul că, pe o plajă din municipiul Constanța, un bărbat, de 38 de ani, ar fi săvârșit acte de exhibiționism în public și ar fi atins o minoră în mai multe zone ale corpului. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de agresiune sexuală și ultraj contra bunelor moravuri”, a informat, joi, IPJ Constanța, confirmând astfel incidentul.

Potrivit psihologului G.M., tatăl minorelor vânate în apă de presupusul pedofil, din grupul de 40 de persoane venite de la Bacău, la Constanța, la o tabără tematică pe traficul de persoane, fac parte mai mulți minori, inclusiv familia acestuia cu fetițele lui de 7 și 8 ani.

„Soția și cumnata stăteau pe plajă și au sesizat prezența unui bărbat care in apă era foarte aproape de copii. Fetițele mele erau învățate de alte fete mai mari, să înoate. Bărbatul s-a apropiat de fetițe și le-a spus că le învață el să înoate, în timp ce le atingea”, explică tatăl minorelor.

Pericolul din apă, sesizat de părinții de pe mal

A doua zi, individul ar fi revenit pe plajă. S-a apropiat de fetița de 7 ani pentru a-i arăta cum se înoată cu fața în sus, el stând în apă, în genunchi. Minorele din apă erau supravegheate de pe plajă, „dar nu ne-am gândit că bărbatul ar avea porniri perverse”. Micuța ar fi încercat să evite atingerile bărbatului și el își cerea mereu scuze. Din relatările martorilor din apă, s-a observat, și apoi și fetița a recunoscut, că o lua de bazin și o trăgea spre el.

Fetițele din apă nu a sesizat pericolul pentru că la vârsta lor nu au cunoștință despre comportamentele cu tentă sexuală. Și-au dat seama, însă, mamele de pe mal, care s-au dus repede în apă și și-au luat fiicele, atrăgându-le atenția să nu mai stea în prezența acelui om. „Da, dar e o persoană drăgălașă pentru că ne-a luat în brațe”, a reacționat fetița de 7 ani. Bărbatul rămas în apă, nu s-a potolit. Și-a îndreptat atenția către alte minore din grup, mai mari, de 16-17 ani, aflate și ele în apă, începând să le atingă sub o formă sau alta.

„Apa era mică, dar el stătea în genunchi. A fost observat de adulți, pentru că ochii lui arătau că el face ceva nepotrivit în apă. Și am fost chemat de urgență să vin să îmi protejez voluntarii. Intre timp cumnatul meu s-a dus și l-a scos din apă și am observat că avea pantalonii dați mai jos decât trebuia. Luat prin surprindere, nu a mai apucat să reacționeze. A fost înconjurat și întrebat de ce a atins minorele. Nu a schițat nici un gest de împotrivire”, a povestit tatăl celor două fetițe.

Și-a dat demisia din Armată. E in custodia poliției

Individul ar fi fost colaborant, ceea ce a dus la liniștirea spiritelor, evitându-se astfel, în ultima clipă, o reacție agresivă din partea părinților care abia își puteau stăpâni nervii. Au sunat la 112 și l-au păzit. „Între timp am purtat discuții cu el.

A spus că e cadru militar, că are 38 de ani, că nu este căsătorit și și-a cerut scuze. Sosiți la fața locului, jandarmii au spus, inițial, că în afară de o amendă, nu au ce să facă, fapt ce provocat revolta părinților. Jandarmii au chemat poliția. ”L-au luat la Secția 1, am fost și noi cu toții. Ieri au fost audiate fetele în prezența avocatului și a celor de la DGASPC, a procurorilor”.

La scurt timp, suspectul a demisionat din Armată, iar Parchetul Militar, care trebuia să preia cercetările, și-a declinat, joi dimineață, competența, Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța. „Bărbatul a fost preluat în custodie de către polițiști.

El a fost audiat de către procurorii civili care, în urmă cu puțin timp, au dispus reținerea lui pentru 24 de ore, urmând ca, vineri, să fie deferit instanței, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, informează IPJ Constanța. Având în vedere că este vorba de minori, „anchetatorii au fost foarte cooperanți”, au venit ei la hotel pentru a vorbi cu fetițele.

Tatăl micuțelor susține că, fiind copii, ele au realizat pericolul prin care au trecut abia în urma reacțiilor pe care părinții și rudele adulte le-au avut. „Pretenția mea e de a se lua măsurile legale, pentru ca toți copiii, care ar putea deveni victime ale unor asemenea indivizi, să fie protejați. Nu am vreo pretenție de a câștiga bani de pe urmele unui nenorocit. Nu vreau să mai fiu pus în situația ca fiicele mele, sau alte fetițe, să treacă prin asemenea experiență traumatizantă”, a încheiat tatăl minorelor.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.