Dezvaluirile unui expert, iata ce pot face SERVICIILE SECRETE cu telefoanele noastre
Serviciile secrete folosesc programe informatice cu ajutorul carora pot prelua ‘controlul total’ asupra telefoanelor mobile inteligente: nu doar intercepteaza convorbirile sau ne localizeaza, ci controleaza de la distanta functiile acestor smartphone-uri, astfel ca ele pot fi folosite de exemplu si ca microfoane ce transmit sunetele din jurul nostru, a declarat luni postului BBC fostul agent american Edward Snowden, facand referire la cazul particular al GCHQ (Centrul de ascultari si decodificari al serviciilor secrete britanice).
Unul dintre aceste programe este asa-numitul ‘Dreamy Smurf’, cu ajutorul caruia telefoanele pot fi inchise ori deschise de la distanta fara ca utilizatorul sa-si dea seama. Un alt instrument se numeste ‘Nosey Smurf’, care poate activa microfonul telefonului astfel incat sa se poata asculta discutiile din apropierea aparatului. Folosit impreuna cu ‘Dreamy Smurf’, ‘Nosey Smurf’ poate activa microfonul chiar si atunci cand posesorul si-a inchis telefonul.
O facilitate mai cunoscuta oferita serviciilor secrete de tehnologia telefoanelor mobile este localizarea posesorului acestora cu ajutorul semnalului emis de telefon, folosind metoda triangulatiei. Dar GCHQ a pus la punct un alt instrument de geolocalizare mai performant, si anume ‘Tracker Smurf’, ce permite urmarirea deplasarilor posesorului cu o precizie sporita fata de cea a triangulatiei.
Pentru ca toate aceste intruziuni sa nu poata fi detectate, serviciile secrete britanice au creat si un instrument de protectie, denumit ‘Paranoid Smurf’. De exemplu, daca un utilizator suspecteaza ca ar putea fi spionat chiar cu ajutorul propriului sau telefon si decide sa duca aparatul la un tehnician, acesta din urma cel mai probabil nu va reusi sa obtina dovezi care sa confirme respectivele temeri.
Dar serviciile de informatii pot face multe alte lucruri prin manipularea de la distanta a telefoanelor mobile, inclusiv sa faca fotografii cu ele, sustine in continuare fostul consultant al Agentiei Nationale de Securitate a SUA (NSA), in prezent refugiat in Rusia.
El subliniaza ca serviciile secrete pot accesa orice telefon mobil cu ajutorul unor mesaje SMS denumite ‘exploit’. ‘Este un mesaj specific care ne este expediat la fel ca orice alt mesaj, dar este ascuns si nu va fi afisat’, explica Snowden. ‘Noi platim (pentru telefoane), dar adevaratul lor posesor este cel care controleaza programele informatice’, conchide el.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal:
Mesajele de tip 'exploit' s-au dovedit a fi functionale si chiar au cauzat probleme la multe smartphone-uri. Simpla trimitere in SMS a unui caracter special poate cauza un 'crash'.