POLITICA

Diana Șoșoacă îl spulberă pe liderul Ucrainei: „Zelenski s-a speriat de mine și nu mai ține discursul în Parlament!?”

Senatoarea Șoșoacă i-a transmis o scrisoare deschisă președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Totul, în contextul în care s-a vehiculat că programul liderului de la Kiev – aflat marți în România – s-ar fi schimbat în ultimul moment.

În sensul în care acesta nu ar mai veni în Parlament, pentru a susține un discurs

.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a venit, marți, în România, într-o vizită oficială în cadrul căreia urmează să ajungă – în scurt timp – la Cotroceni, pentru a discuta cu Klaus Iohannis, iar apoi la Palatul Victoria, unde va avea o întrevedere cu premierul Marcel Ciolacu.

Între aceste întâlniri cu cei doi înalți oficiali ai statului român, liderul de la Kiev ar urma să ajungă în Parlament. Momentan nu e clar dacă președintele Zelenski va mai susține discursul programat, marţi, de la ora 17,00, în plenul reunit al Parlamentului.

Se vehiculează, pe surse, că acest discurs a fost anulat.

Șoșoacă, scrisoare „fără stimă” către liderul ucrainean

Senatoarea Diana Șoșoacă i-a trimis o scrisoare publică președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
„S-a speriat Zelenski de mine și nu mai ține discursul în Parlament?

De mine tot nu scapă!”, a scris Șoșoacă pe pagina sa de Facebook, unde prezintă și textul scrisorii adresate liderului de la Kiev.

„Înainte de a veni în România să cereţi alte favoruri, și mai mulţi bani, şi mai multă susţinere, ar fi trebuit să luaţi în considerare situaţia etnicilor români din Ucraina” – scrie senatoarea în conținutul scrisorii adresate liderului de la Kiev.

„Vă atrag totodată atenția că nu puteți distruge Delta Dunării, nici falimenta fermierii români, și apoi să defilați în aliatul României” – a mai scris Șoșoacă.

Redăm în cele ce urmează, integral, scrisoarea senatoarei:

„Scrisoare deschisă către președintele Volodimir Zelenski

Domnule preşedinte Volodimir Zelenski,

Înainte de a veni în România să cereţi alte favoruri, și mai mulţi bani, şi mai multă susţinere, ar fi trebuit să luaţi în considerare situaţia etnicilor români din Ucraina.

Vă solicit, în primul rând, să redeschideţi școlile și liceele care au funcționat pe timpul Uniunii Sovietice în teritoriile românești, atlfel înseamnă că sunteţi mai rău decât Uniunea Sovietică!

Cum e posibil să interziceţi minorităţii române să înveţe în propria limbă?

Apoi, vă solicit să redeschideți bisericile românești pe care le-ați închis și să permiteți oficierea slujbelor religioase în limba română.

Le interziceți rugăciunea în limba română fraților noștri din Ucraina, dar veniți în România să cereți ajutor?

Opriți prigoana împotriva preoților creștini ortodocși, nu numai români, și eliberați-i din detenție pe cei care au fost închiși pentru apărarea credinței noastre.

De asemenea, este timpul să recunoașteți etnia și limba românească și să încetați să mai folosiți denumirea falsă de etnie și limbă moldovenească pentru frații noștri, pentru că ei sunt tot români.

Dacă tot aveți nevoie de România, cum puteți să îi trimiteți pe etnicii români să fie carne de tun în prima linie a frontului?

Nu este aceasta o modalitate perversă de a extermina etnia românească din Ucraina, din teritoriile istorice ale României? Cum vă mai puteți numi aliatul României cu un asemenea comportament?

Vă atrag totodată atenția că nu puteți distruge Delta Dunării, nici falimenta fermierii români, și apoi să defilați în aliatul României.

Atâta vreme cât aveți un comportament dușmănos la adresa etniei românești și a statului român, nu veți avea parte de respectul nostru și nici nu meritați sprijinul României.

Fără stimă,
Senator Avocat Diana Iovanovici-Şoşoacă
Preşedintele Partidului S.O.S. România
10 octombrie 2023”

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.