ANALIZENOUTATIOPINII

Distrugerea elitei militare romanesti

Articol de Col. (r) Remus Macovei

În 1944 Armata Română avea efective de 454.972 militari, din care 19.462 erau ofiţeri activi. Elita militară era formată din generalii aflaţi în funcţii de conducere în Ministerul de Război, în Ministerul de Interne, în Jandarmerie, în Statul Major General sau la comanda Armatelor, Corpurilor de Armată, Diviziilor şi Brigăzilor. Majoritatea acestor generali, formaţi în cultul onoarei şi demnităţii, participaseră la Primul Război Mondial, având o contribuţie remarcabilă la realizarea României Mari. Deasemenea participaseră la luptele pentru eliberarea Basarabiei, Bucovinei şi pe Frontul de Est. Urmare a vitejiei şi spiritului de sacrificiu de care au dat dovadă pe câmpurile de luptă, o mare parte dintre ei au fost decoraţi cu ordinul militar de război „Mihai Viteazul”, dar şi cu ordine germane, franceze, sârbe, ruseşti, cehe. Imediat după 23 august 1944, elita militară românească s-a găsit într-o situaţie extrem de dificilă, fiind divizată în mai multe grupuri cu interese total diferite.

Un prim grup era format din generalii apropiaţi mareşalului Antonescu care organizaseră şi conduseseră războiul împotriva U.R.S.S. în alianţă cu Germania şi care, imediat după actul de la 23 august 1944 au fost arestaţi.
Al doilea grup era format din generalii care participaseră la acţiunile militare împotriva U.R.S.S., dar care acum participau la acţiunile împotriva Germaniei, cot la cot cu forţele ruseşti, făcându-şi datoria faţă de ţară.
Un alt grup era format din dizidenţii împotriva mareşalului Ion Antonescu, din generalii care complotaseră pentru înlăturarea acestuia şi întoarcerea armelor împotriva Germaniei. Aceştia, împreună cu reprezentanţi ai partidelor istorice şi ai comuniştilor, au ocupat funcţiile importante în stat, participând la guvernarea României, sub o strictă supraveghere a reprezentanţilor militari ai Forţelor Aliate – de fapt ai Armatei Roşii -, în cadrul cărora cuvântul cel mai important îl aveau sovieticii. Putem aprecia că unitatea de grup a elitei militare a fost spartă, acest lucru având consecinţe dramatice în perioada imediat următoare, când noul aliat, va declanşa procesul de epurare a Armatei Române, ce se va finaliza cu transformarea armatei regale în armată populară. La terminarea acestui proces, au rămas activi doar 700 ofiţeri din cei 19.462 care luptaseră în cel de Al Doilea Război Mondial.[1]
Mai exita un grup de militari, fără grade prea mari, care s-au înrolat în cele două diviziile de voluntari, formate pe teritoriul U.R.S.S. din foştii prizonieri de război. Acest grup, căruia nu i se dădea prea mare atenţie, va juca un rol deosebit de important în perioada imediat următoare.
Imediat după 23 august 1944 a fost elaborat un set de legi care a permis arestarea celor „vinovaţi de crime de război sau împotriva păcii şi umanităţii, precum şi de dezastrul ţării şi al armatei”.[2] Ulterior, în funcţie de evoluţia situaţiei politice interne, legislaţia a fost completată cu alte reglementări, care permiteau „arestarea şi condamnarea celor care se opuneau clasei muncitoare şi mişcării revoluţionare, care primejduiau sau îngreunau construirea socialismului, ori defăimau puterea de stat sau organele sale, sau care puteau deveni eventuali duşmani ai noii orânduiri”.[3]
Această perioadă poate fi caracterizată ca cea în care au loc cele mai mari abuzuri din istoria României. „Tribunalul poporului”, iniţial, Tribunalul Capitalei – Secţia I Penală, începând cu 22 iunie 1946 şi „Curţile de Apel”, după 7 august 1947, au pronunţat sentinţe de condamnare a mii de români. Printre ei numeroşi generali şi ofiţeri care nu au putut afla mult timp „motivul privării de libertate”.[4] Uneori, listele militarilor care urmau să fie arestaţi şi condamnaţi erau întocmite de Înaltul Comandamentul Sovietic. [5] În baza acestei legislaţii 160 de generali au fost condamnaţi, 4 dintre ei în contumacie.
Generali decedaţi în închisori sau pe timpul anchetei:
Aiud
1 Aurel Aldea – mort la 17 octombrie
2 Constantin Anton – mort 1950,
3 Constantin Antohie – 1952,
4 Emanoel Barzotescu – 1951
5 Ion Carlont – 1950
6. Vasile Creţoiu –
7. Constantin Eftimiu – 1950
8. Iosif Iacobici – 11 martie 1952
9. Gheorghe Koslinski – 30 aprilie 1950
10. Gheorghe Macici – 1952
11. Nicolae Macici – 15 iunie 1950
12. Gabriel Negrei – 1951
13. Socrat Mardari – 9 februarie 1954
14. Constantin Petrovicescu – 8 septembrie 1949
15. Nicolae Samsonovici – 15.10.1950
16. Ioan Sichitiu – 29 aprilie 1952
17. Gheorghe Stavrescu – 10 ianuarie 1951
18. Ion Topor – 22 iunie 1950,
19. Alexandru Vatamanu – 1951
Botoşani
20. Ion Petrovan – 1963
Canal Dunăre – Marea Neagră
21. Gheorghe Giosan – 1953,
22. Alexandru Nicolici – 20.01.1953, Poarta Albă
23. Emil Palangeanu – 23.01.1953, Capul Midia-Năvodari
24. Nicolae Stoenescu – 02.03.1959, Culmea
25. Constantin Voiculescu – 1953.
Dej
26. Traian Teodorescu – 1951
Făgăraş
27. Emanoil Leoveanu – 26.05.1959
28. Gheorghe Ştefan Liteanu – 17.02.1959
29. Gheorghe Linteş – 1955
30. Ion Popescu – 1954
31. Vasile Zorzor – 1952
Galaţi
32. Petre Vasilescu – 1959
Gherla
33. Vasile Pascu – 06.08.
34. Mihail Voicu – 17 .08.1961
35. Constantin Voiculescu – 17 septembrie 1955

Jilava

36. Ion Antonescu – 01.06.
37. Radu Băldescu – 02.12.1953
38. Sergiu Enulescu – 1949,
39. Constantin Iordănescu – 18.11.1950
40. Gheorghe Iliescu – 1957
41. Ion Mihăilescu – 1949,
42. Ion Negulescu – 01.04.1949
43.Romanescu Mihai -1952
44. Radu Rosetti – 02.06.1949
45. Constantin Teodorescu – 1950
46. Dumitru Teodorescu – 1957
47. Constantin Piky Vasiliu – 01.06. 1946
Ocnele Mari
48. Arthur Popescu – 1952
Piteşti
49. Mihail Kiriacescu – 1960
Râmnicul Sărat
50. Gheorghe Dobre – 26.03. 1959
51. Constantin Pantazi – 23.01.1958
Sighet
52. Henri Cihoski – 18.05.
53. Grigore Georgescu – 1952
54. Alexandru Glatz – 1955
55. Gheorghe Marinescu -1952
56. Nicolae Marinescu – 1953
57. Nicolae Paiş – 1952
58. Alexandru Popovici – 1953
59. Epure Popovici – 1953
60. Mihai Cehan Racoviţă – 14.08.1954
61. Mihail Racoviţă – 28.06.1954
62. Ion Răşcanu – 25.02.1952
63. Radu Roşculeţ -1952
64. Nicolae Tataranu – 1952
65. Alexandru Tătărăscu – 1951,
66.Gheorghe Vasiliu – 20.09.1954
67. Aurel Vlad, – 1953.
68. Anton Zwiedinek – 1953.
Târgu Ocna
69. Constantin Tobescu – 1951
Văcăreşti
70. Ioan Arbore – 25.12.1954
71. Nicolae Ciuperca – 25.05.1950
72. Constantin Constantin – 29.02.1948
73. Grigore Cornicioiu – 16.09.1952
74. Constantin Ilasievici – 06.10.1955
75. Radu Korne – 28.04.1949
76. Vasile Mainescu – 13.05.1953
77 .Ioan Mihaiescu – 22.10.1957
78. Gheorghe Rozin – 16.01.1961.
Generali decedaţi în detenţie, pe timpul anchetei:
1. Generalul Alexandru Orăşanu a murit în detenție, la două zile după arestare, în 1950. Familia presupune că s-a sinucis cu cianură.
2. Generalul Balosin Gheorghe, mort în timpul anchetei la Securitate
3. Viceamiral Eugeniu Roşca a murit în 1950, în închisoare, care nu a putut fi identificată pe timpul documentării.
Executaţi la Jilava:
Mareşalul Ion Antonescu – 1 iunie 1946
Generalul Constantin Piky Vasiliu – 1 iunie 1946
Generalul Romanescu Mihai – 8 februarie 1952
Foşti miniştri în perioada interbelică sau în guvernarea Ion Antonescu decedaţi în închisoare:
– Pantazi Constantin – ministru de război, 1942-1944, arestat la 23 august 1944. Iniţial a fost condamnat la moarte, dar i s-a comutatat pedeapsa la închisoare pe viaţă . A murit la 70 ani, dupa 14 ani detentie, la Râmnicul Sărat . Încarcerat iniţial la abatorul uman Aiud, a fost transferat la Râmnicul-Sărat unde a murit orb, celula din subteran neavând fereastră. Diabetul şi scleroza vaselor renale, precum şi bătaia cumplită i-au pus punct vieţii la 23 ianuarie 1958.[6]
– Iosif Iacobici – ministru apărării, 1941-1942, arestat în 1946, mort la vârsta de 68 ani, dupa 6 ani detenţie , la Aiud, suferind de TBC pulmonar şi osos.[7]
– Ion Negulescu – ministru de război, 1944-1945, arestat în 1948, mort la vârsta de 62 ani , dupa 1 an detenţie, la Jilava.[8]
– Nicolae Stoenescu – ministru de finanţe, 1941-1942, arestat în 1945, mort la vârsta de 69 ani, dupa 14 ani detenţie, la 2 martie 1959, la Culmea, cu diagnosticul de dublă pneumonie şi insuficienţă cardiacă.[9]
– Radu Rosetti- ministru educaţiei naţionale în 1941, arestat în 1945, mort la vârsta de 72 ani, dupa 4 ani detenţie la Jilava.[10]
– Nicolae Samsonovici – ministru al apărării, 1933, arestat în luna mai 1950, mort la vârsta de 82 ani, dupa 6 luni de detenţie , la Sighet, [11]
– Aldea Aurel – ministru de interne, 1944-1945, arestat în1946, mort la vârsta de 62 ani, dupa 3 ani de detenţie , la Aiud, bătut crunt, măcinat de boli şi foamete. Avea artrită, diabet şi scleroză cardio-renală. [12]
– Mihail Racoviţă – ministru de razboi, 1944, arestat în 1950, mort la vârsta de 65 ani, dupa 4 ani de detenţie, la 28 iunie 1954, în închisoarea Sighet, cu diagnosticul de miocardită cronică.[13]
– Ion Sichitiu – ministru al agriculturii, 1941-1942, arestat în 1946, mort la vârsta de 74 ani, după 6 ani de detenţie, la Aiud.[14]
– Henri Cihoschi – ministru al apărării, 1928-1930, mort în1950 în închisoarea Sighet
– Constantin Ilasievici – ministrul al apărării , 4 aprilie -27 decembrie 1937, arestat în 1950, mort, pe timpul anchetei în închisoarea Malmaison, la vîrsta de 74 ani , după 5 ani detenţie, [15]
– Nicolae Ciupercă – fost ministru al apărării, 1938-1939, a fost arestat în 1948, a murit în 1950, în vârstă de 68 ani, fiind bolnav de scleroză cerebrală, sindrom Parkinson, miocardită şi azotemie.[16]
– Grigore Georgescu – fost ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor , pentru o perioadă de doar 5 luni în anul 1941, a fost arestat în 1946, eliberat din cauza stării precare de sănătate în 1948, reîncarcerat în anul 1949, moare în anul 1952 la vârsta de 66 de ani.[17]
Generali care au supravieţuit detenţiei în închisorile comuniste:
1. Almăjan Ion
2. Anton Marin
3. Barbu Vasile
4. Barozzi Gheorghe
5. Batcu Alexandru
6. Bădescu Constantin
7. Bădulescu Florea
8. Bîrzotescu Emanoil
9. Carlaonţ Dumitru
10. Calotescu Cornel
11. Carp Corneliu
12. Cămăraşu Gheorghe
13. Ceauşu Gheorghe
14. Cialâk Gheorghe
15. Constantinescu Claps
16. Constantinescu Vladimir
17.Coroamă Dumitru
18. Dăscălescu Nicolae
19. Diculescu Achile
20. Dragomir Nicolae
21. Dumitrache Ion
22. Eremia Ion
23. Filip Agricola
24. Fîlfănescu Radu
25. Fundăţeanu Preda
26. Ghenevan Nicolae
27. Georgescu Grigore
28. Georgescu E. Ioan
29. Gheorghe Mihail
30. Gheorghiu Ermil
31. Ghorghiu R.Gheorghe
32. Ghineraru Nicolae
33. Iliescu Mihail
34. Iliescu Victor
35. Iosipescu Modest
36. Jienescu Gheorghe
37. Laţea Constantin
38. Macellariu Horia
39. Manoliu Gheorghiu
40. Marinescu D. Gheorghe
41. Marinescu Ghe. Gheorghe
42. Marinescu Nicolae
43. Marinescu Ştefan
44. Mociulschi Leonard
45. Mosiu Gheorghe
46. Nasta Alexandru
47. Negrei Gabriel
48. Nicolau Grigore
49. Nicolescu Constantin
50. Panaitiu Constantin
51. Poenaru Alexandru
52. Popovici Ion
53. Popescu cu David
54. Popescu Dumitru
55. Potopeanu Gheorghe
56.Pretorian Septimiu
57. Saidâc Alexandru
58. Săvoiu Gheorghe
59. Seracia Ghedeon
60. Siminel Victor
61. Stavrat Olimpiu
62. Stănescu Traian
63. Stoika Grigore
64. Şova Nicolae
65. Şteflea Ilie
67. Teodorescu Gheorghe
68. Teodorescu Iosif
69. Teodorescu Paul
70. Tobescu Constantin
71. Trestioreanu Constantin
72. Trincu Atanase
73. Tudose Dumitru
74.Tudosie Dumitru
75. Zwiedinek Eugen
Generali condamnaţi în contumacie:
1. Chirnoagă Platon
2. Ion Gheorghe
3. Mihăescu D. Ioan
4. Rădescu Nicolae
Lista acestor generali poate fi completată şi cu generalul de armată Gheorghe Avramescu care a fost asasinat, la 3 martie 1945, de către agenţii N.K.V.D., în condiţii neelucidate nici pînă astăzi.

[1] Mirela Corlatan, „Elita militara: o epurare perfecta”, cotidianu.ro,12 Octombrie 2006
[2] Dr. Alesandru Duţu, Florica Dobre – „Drama generalilor români(1944-1964)”, Editura Enciclopedică, Bucureşti,1997, p.11
[3] Col. Petre Otu – „Armata în vizorul broului politic(1945-1960)”, Revista Document nr. 3(11)-2000, p.54-59
[4] Dr. Alesandru Duţu, Florica Dobre – op.citate, p.15
[5] Mircea Bălan – „Istoria trădării la români”, vol II,Ed. Eurostampa,Timişoar, 2012, p.427
[6] Ibidem – pag..204
]7]7 Ibidem, pag.140
[8] xxx, Wikipedia, Generalul Ion Negulescu
[9] Dr. Alesandru Duţu, Florica Dobre – op.citate, p252
[10] xxx, Wikipedia, Generalul Radu Rosseti
[11] xxx, Wikipedia, Generalul Nicolae Samsonovici
[12] Dr. Alesandru Duţu, Florica Dobre – op.citate, p19
[13]Ibidem, p.224
[14]xxx, Wikipedia, Generalul Mihail Racoviţă
[15] xxx,Wikipedia, Generalul Henri Cihoschi
[16] Dr. Alesandru Duţu, Florica Dobre – op.citate, p.75
[17] Liana Mihai, Cantemir Moşoiu – „Eroiii nu mor niciodată”. General Grigore Georgescu

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

One thought on “Distrugerea elitei militare romanesti

  • Legionarii au luptat impotriva Armatei Romane atit la rebeliunea legionara cit si dupa 1948. De fapt au fost in razboi cu Armata de la rebeliunea legionara pina in 1960. Doua decenii de lupta impotriva Armatei Romane.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.